Situație periculoasă în marile universități de stat din Iași. Este lansat un avertisment dur! În prim-plan se află decizia, de la finalul anului trecut, luată de Guvernul României. Este vorba de aprobarea proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salarizarea, în sistem „plata cu ora”, pe zona învățământului superior.
„Este posibilă perturbarea activității universităților pe care o poate produce această lege! Interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în universități, contravine în fapt obiectivului legii (în sensul că suplinirea în regim de plată cu ora afectează cel mai puțin resursele financiare ale universităților). Federația Națională Sindicală Alma Mater mizează pe convergența de atitudine și acțiune a Consiliului Național al Rectorilor, pentru revenirea la normalitate”, a transmis șef lucrări dr. ing. Iulian Agape de la Facultatea de Mecanică Iași.
De precizat că acesta este președintele Sindicatului Salariaților din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și vicepreședinte al Federației Naționale Sindicale Alma Mater
Sindicatele din învățământul superior ieșean lansează un avertisment dur! Totul pleacă de la decizia, de la finalul anului trecut, luată de Guvernul României (modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 114 din 2018 – n.r.). Este vorba de aprobarea proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salarizarea, în sistem „plata cu ora”, pe zona învățământului superior.
„Este posibilă perturbarea activității universităților pe care o poate produce această lege! Interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în universități, contravine în fapt obiectivului legii (în sensul că suplinirea în regim de plată cu ora afectează cel mai puțin resursele financiare ale universităților). Federația Națională Sindicală Alma Mater mizează pe convergența de atitudine și acțiune a Consiliului Național al Rectorilor, pentru revenirea la normalitate”, a transmis șef lucrări dr. ing. Iulian Agape de la Facultatea de Mecanică Iași.
De precizat că acesta este președintele Sindicatului Salariaților din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și vicepreședinte al Federației Naționale Sindicale Alma Mater.
„Promulgarea legii poate fi făcută doar după pronunțarea Curții Constituționale”
Sindicatele din învățământul superior au propus, la vremea respectivă, amendarea proiectului de lege. Asta în sensul includerii, printre excepții, și a sistemului universitar. Guvernul nu a inclus, însă, amendamentul. Promulgarea legii poate fi făcută, arată sindicaliștii, doar după pronunțarea Curții Constituționale.
„Nu înțelegem care este «rațiunea» refuzului de a acorda acest drept celor aproximativ două mii de pensionari din învățământul superior! Atragem atenția că această nedreptate ar avea consecințe, precum: blocarea funcționării unor programe de studii chiar în timplul anului universitar, în special cazul unor domenii solicitate de studenți și de piața municii (automatică și calculatoare, electronică, construcții, medicină sau altele)”, reliefează prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, de la Universitatea Politehnică București și președinte al Federației Naționale Sindicale Alma Mater.
„Se impune, de urgență, găsirea unei soluții pentru corectarea acestei nedreptăți…”
Acesta mai arată că e posibilă blocarea sau perturbarea desfășurării unor studii doctorale deoarece mulți conducători de doctorat intră în această categorie. „Menționăm că personalul didactic afectat de această măsură contribuie, prin experiența sa și prin vocația dovedită, la asigurarea standardelor de calitate existente la nivel internațional, iar costurile cu resursa umană nu generează cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat. Prin urmare, considerăm că se impune, de urgență, găsirea unei soluții pentru corectarea acestei nedreptăți, pentru a ne încadra în politica «României educate» și pentru a respecta conceptul «României normale»!”, a conchis președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater.