Doi bărbați s-au luat la bătaie în plină stradă, până au ajuns la cuțite. Individul care a sărit cu cuțitul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și a fost pedepsit de judecători
Beniamin Ilie este individul care pe fondul unui conflict spontan s-a luat la bătaie cu persoana vătămată, până s-a enervat și a scos cuțitul din buzunar, cu care ar fi înțepat-o direct în piept. Victima a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe (UPU), iar ulterior a fost transportată la Institutul de Medicină Legală (IML), unde a primit un certificat medico-legal cu 6 zile de îngrijiri medicale. Recent, în data de 17.02.2023, Curtea de Apel a pronunțat decizia finală
S-au luat la bătaie în plină stradă: „Îți înfig cuțitul în piept”
În data de 07.01.2022, Beniamin Ilie, în vârstă de 19 ani, a lovit antena radio a autoturismului în care se afla persoana vătămată. Victima a întors autoturismul și a mers după el până s-au întâlnit. Cei doi au început să se îmbrâncească și să se lovească până ce inculpatul și-a ieșit din minți și a scos cuțitul din buzunarul gecii.
Acesta l-a înțepat pe adversar în piept, care a ajuns la UPU, cu diferite leziuni. Din fericire, leziunile pe care le-a suferit victima nu au pus viața sa în pericol, iar în câteva zile de îngrijiri medicale specializate a reușit să fie stabilizat.
„La data de 07.01.2022, persoana vătămată se deplasa pe varianta ocolitoare a drumului, venind din direcția str. Schit, cu autoturismul personal marca Opel. La un moment dat, un tânăr, identificat ulterior ca fiind numitul, a sărit de pe trotuar și a lovit cu mâna un ursuleț din pluș atașat la antena radio a autoturismului persoanei vătămate.
Din acest motiv, persoana vătămată a întors autoturismul și s-a deplasat la stația de alimentare, unde l-a așteptat, care venea însoțit de mai mulți colegi de școală, pentru a-l întreba de ce i-a lovit ursulețul de pe mașină.
Inculpatul a recunoscut că el a lovit ursulețul de pluș atașat la antena radio a autoturismului, după care vătămatul a început să-l împingă. Ulterior, cei doi s-au îmbrâncit reciproc. În timpul incidentului a intervenit și tatăl vătămatului, respectiv numitul, care l-a lovit pe inculpat cu pumnul în zona capului, iar el a ripostat, lovindu-l cu palma în zona feței.
În continuare, inculpatul a traversat strada, fiind urmat de persoana vătămată. Ajunși în fața băncii BRD, cei doi au continuat să se îmbrâncească, moment în care inculpatul a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și l-a lovit de mai multe ori pe vătămat, producându-i o leziune înțepată în partea stângă a toracelui și mai multe excoriații în zona toracelui, precum și tăierea gecii și a tricoului acestuia.
După incident, persoana vătămată a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală. În urma examinării s-a stabilit faptul că prezintă leziuni traumatice de tipul înțepător-tăietoare și excoriației. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit)”, au declarat organele legii.
Ce pedeapsă a primit individul
Prin Rechizitoriul din data de 25.01.2022 s-a propus confiscarea cuțitului tip fluture, cu lama și mânerele metalice, lungimea lamei de 10,5 cm și lățimea de 2,2 cm, cu mânerul alcătuit din două componente, cu lungimea de 12,3 cm, având cavități interioare pentru asigurarea sa, fiind prevăzut cu bolț de blocare în poziția închis, ambalat în plicul nr. 1, etichetat și sigilat cu autocolant.
Astfel că Beniamin Ilie a fost trimis în judecată sub acuzația de lovire sau alte violențe și inițial a primit 6 luni de închisoare, dar acesta a contestat decizia anchetatorilor.
„În temeiul art. 421, alin. (1), pct. 2, lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinţei penale din data de 05.09.2022 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 07.09.2022, pronunţate de Judecătoria Iași. În temeiul art. 423, Cod de procedură penală, desfiinţează parţial sentinţa apelată, înlăturând dispoziţia privind deducerea, din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului, a duratei reţinerii şi a duratei arestării preventive sub care s-a aflat în prezenta cauză.
Inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 08.01.2022 şi până la data de 01.05.2022”, au spus magistrații în legătură cu cei doi care s-au luat la bătaie în plină stradă.