Prima pagină » Cancan ultimă oră » Speak, dezvăluiri sincere despre fratele lui. Artistul a simțit că a trăit în umbra lui

Speak, dezvăluiri sincere despre fratele lui. Artistul a simțit că a trăit în umbra lui

21 aug. 2022, 10:20,
în Cancan ultimă oră

Speak se numără printre cei mai iubiți și îndrăgiți artiști de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, acesta a colaborat cu o mulțime de cântăreți, ajungând astfel să fie extrem de apreciat. De asemenea, de când apare pe micile ecrane, Speak a reușit să adune o comunitate generoasă de fani, care îi stă alături la tot pasul.

Deși are mulți admiratori, puțini dintre aceștia știu că artistul are un frate, de care este tare mândru. Ei, bine, însă, deși acum se înțeleg de minune, în copilărie, lucrurile nu erau la fel, asta pentru că Speak a simțit mereu că fratele lui este mai bun decât el în orice.

„El a fost mereu mai bun decât mine în orice. În orice. Eu, la școală, eram oaia neagră, iar el, Mircea, ca el trebuia să fiu. Profesorii spuneau asta. El era foarte muncitor la baschet, eu eram puturos, dar foarte tehnic. Eu căutam mereu o scurtătură.   La școală, el era olimpic. Eu nu prea m-am înțeles cu profesorii pentru că eu încercam să găsesc o logică în tot ce spun ei.

Și mereu puneam întrebări, ceea ce nu le convenea. Probabil că nici ei nu aveau toate răspunsurile”, a spus Speak.

Speak voia să facă tot ceea ce făcea fratele său

De asemenea, Speak își dorea să facă tot ceea ce făcea și fratele său, gândindu-se doar că ar putea să fie ca el.

Artistul chiar și-a adus aminte de câteva momente din copilărie, iar unul dintre acestea a fost atunci când fratele lui făcea înot, urmând la vremea aceea să

devină vicecampion național, iar din acest motiv, la rândul său, artistul a început să meargă la același sport.

„Pe fratele meu l-au dat ai mei la înot la cinci ani. La vârsta de zece sau șapte ani, a devenit vicecampion național și am vrut și eu după el. M-am dus la înot, am fost jumătate de an, nu mi-a plăcut.   Fratele meu, după aceea, s-a dus la tenis, m-am dus și eu la tenis. Am jucat tenis și eu câteva luni, după aceea el s-a dus la baschet și acolo a rămas. După aceea am vrut și eu acolo”, a mai spus Speak.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 decembrie 2025
09 decembrie 2025
Articole similare
Are 72 de ani și practică aceeași meserie de peste 5 decenii. Bărbatul din Iași lucrează cu pasiune ceea ce multe persoane nu ar face. „Cel mai bine a fost pe timpul lui Ceaușescu”
02:00
FOTOVIDEO Are 72 de ani și practică aceeași meserie de peste 5 decenii. Bărbatul din Iași lucrează cu pasiune ceea ce multe persoane nu ar face. „Cel mai bine a fost pe timpul lui Ceaușescu”
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
02:00
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
02:00
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
02:00
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
02:00
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
Domn premar își face cu ei treburile
02:00
Domn premar își face cu ei treburile
Noapte de coșmar pentru o tânără de 18 ani din Iași: a fost sechestrată, amenințată cu un cuțit și agresată sexual de acest individ
02:00
FOTOEXCLUSIV Noapte de coșmar pentru o tânără de 18 ani din Iași: a fost sechestrată, amenințată cu un cuțit și agresată sexual de acest individ
AFIR deschide cele mai multe măsuri de finanțare în ianuarie și februarie 2026. Tinerii fermieri din Iași vor putea accesa milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor
02:00
AFIR deschide cele mai multe măsuri de finanțare în ianuarie și februarie 2026. Tinerii fermieri din Iași vor putea accesa milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor
Acuzații grave, aduse unui dezvoltator imobiliar care construiește case în Iași. Echipa a lucrat inclusiv la vila lui Costel Alexe. „Se laudă că are relații, că are bani”
02:00
FOTO Acuzații grave, aduse unui dezvoltator imobiliar care construiește case în Iași. Echipa a lucrat inclusiv la vila lui Costel Alexe. „Se laudă că are relații, că are bani”
Deputatul Ciprian Paraschiv și-a sabotat partidul la alegerile locale din comuna Vânători! Tensiuni uriașe în organizația politică a lui George Simion: „Este trădare electorală în favoarea altui partid”
02:00
FOTO Deputatul Ciprian Paraschiv și-a sabotat partidul la alegerile locale din comuna Vânători! Tensiuni uriașe în organizația politică a lui George Simion: „Este trădare electorală în favoarea altui partid”