Prima pagină » Eveniment-Social » Spitalul „Cuza Vodă” din Iași, investiții de peste 2 milioane de lei în lucrări și refaceri la un an de la incendiul care a afectat activitatea unității

Spitalul „Cuza Vodă” din Iași, investiții de peste 2 milioane de lei în lucrări și refaceri la un an de la incendiul care a afectat activitatea unității

23 iul. 2026, 11:35,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași a organizat joi, 23 iulie 2026, de la ora 11:00, o conferință de presă dedicată bilanțului primului an de la evenimentul care a impus reorganizarea temporară a activității medicale a unității sanitare.

Conducerea spitalului a prezentat modul în care a fost asigurată continuitatea actului medical în ultimele 12 luni, investițiile realizate, proiectele aflate în derulare și direcțiile de dezvoltare ale unității.

Pe agenda conferinței se află situația Secției de Neonatologie, investițiile făcute după incident, dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor medicale, precum și măsurile implementate pentru creșterea calității și siguranței actului medical.

Totodată, au fost prezentate inițiativele dedicate îmbunătățirii experienței pacientelor, nou-născuților și aparținătorilor, precum și proiectele prin care spitalul își propune să răspundă mai bine nevoilor comunității.

Conferința marchează un an de la momentul care a schimbat temporar activitatea celui mai mare spital de obstetrică-ginecologie din regiunea Moldovei și va oferi o imagine de ansamblu asupra etapelor parcurse în procesul de reorganizare și modernizare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Luca Niculescu estimează că are șanse mari să formeze Guvernul și anunță că vrea să ceară joi votul de învestitură în Parlament. Ilie Bolojan susține un acord politic între partide. Premierul desemnat Luca Niculescu spune că este optimist în privința formării noului Guvern și anunță că intenționează să ceară joi votul de învestitură în Parlament. […]
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 octombrie 2026
14 octombrie 2026