Prima pagină » Economic Local » Sprijinul cuplat pentru lucernă va fi acordat doar fermierilor care se ocupă de creșterea animalelor, dar și de exploatarea terenurilor agricole
Sprijinul cuplat pentru lucernă va fi acordat doar fermierilor care se ocupă de creșterea animalelor, dar și de exploatarea terenurilor agricole

Sprijinul cuplat pentru lucernă va fi acordat doar fermierilor care se ocupă de creșterea animalelor, dar și de exploatarea terenurilor agricole

05 nov. 2026, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Sprijinul cuplat pentru lucernă va fi acordat doar fermierilor care au terenuri agricole, dar se ocupă și de creșterea animalelor. Această regulă se aplică și în perioada 2027-2028, nu doar anul acesta. Sumele pe care le pot primi fermierii sunt cuprinse între 99 de euro/hectar și 143 de euro/hectar, în măsura PD-10 – „Sprijin cuplat pentru venit – lucernă”. Suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de un hectar, iar fermierii trebuie să înscrie animalele la DSVSA Iași.

Subvenția pentru lucernă se acordă fermierilor care se ocupă și de creșterea animalelor, nu doar de terenurile agricole. Aceștia pot încasa de la 99 de euro/hectar până la 143 de euro/hectar.

Sprijinul cuplat pentru lucernă va fi acordat fermierilor din Iași și în perioada 2027-2028

Cuantumul estimat pentru PD-10 – „Sprijin cuplat pentru venit – lucernă” este cuprins între 99 de euro/ha și 143 de euro/ha, conform Planului Național Strategic. Printre condițiile generale de eligibilitate sunt: fermierul trebuie să fie beneficiar de Sprijin de Bază pentru Venit în Sustenabilitate, să dețină terenul arabil declarat în IACS, cu o suprafață minimă a parcelei de 0,3 ha (iar suprafața minimă a exploatației de 1 ha). De asemenea, fermierul trebuie să utilizeze sămânță certificată (cu documente doveditoare valabile). Producția minimă obligatorie (din 2026) cerută pe hectar este de 30 de tone/ha masă verde sau 7,5 tone/ha fân (sau produse derivate) sau 200 kg/ha sămânță certificată. Pentru fermele de până la 13 ha, inclusiv, este obligatorie comercializarea producției minime către exploatații de animale, păsări sau ecvine (sau utilizarea în propria fermă pentru animale înregistrate în BND/SIIE). Pentru fermele de peste 13 ha, este obligatorie deținerea proprie de animale înregistrate în BND/SIIE și o încărcătură minimă de 1 UVM/ha (Unitate Vită Mare) la momentul depunerii cererii. Fermierii trebuie să facă dovada vânzării prin documentele justificative: facturi, contracte, bonuri, file din carnetul de comercializare sau înregistrări ANSVSA, care trebuie depuse la APIA până la termenul-limită (de regulă, 31 martie a anului următor, respectiv 31 martie 2027 pentru campania 2026).

Fermierii din Iași primesc subvențiile atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic

Numărul fermierilor din Iași care solicită aceste subvenții este în scădere de la an la an. Datele APIA arată că numărul fermierilor care au primit subvenția APIA pentru lucernă a scăzut între 2019 și 2025, ajungând până la 33.000 de fermieri la nivel național, iar suprafața determinată la plata sprijinului cuplat pentru lucernă a scăzut, de asemenea, până la 150.000 de hectare în 2025.

În județul Iași sunt aproximativ 6.000 de hectare cultivate cu lucernă, iar anul acesta au fost solicitate subvențiile pentru întreaga suprafață. În momentul în care fermierii solicită subvențiile pentru lucernă, aceștia trebuie să declare suprafața exactă pentru care solicită plata. Fermierii care solicită subvenția se ocupă și de creșterea animalelor.

„Noi ne încadrăm la această subvenție, indiferent de modificări. Avem și animale, și terenuri”, susține Cosmin Bălan, fermier din Iași.

În această perioadă se desfășoară campania de plăți a avansului din subvenții pentru anul 2026. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit către 13.011 fermieri din Iași suma de 21.763.997,09 euro. Plățile continuă către beneficiari până la finalul acestei luni.

Pe de altă parte, subvenția pentru lucernă se acordă fermierilor care se ocupă și de creșterea animalelor, nu doar de terenurile agricole.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după cele două accidente în lanț de pe autostrada Trakia. 11 persoane au murit, 51 au fost transportate la spital, iar anchetatorii verifică împrejurările primului impact. Bărbatul a fost audiat o dată, însă urmează să fie din nou interogat, cu ajutorul unui traducător, pentru stabilirea […]
Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
12 noiembrie 2026
12 noiembrie 2026