O dronă avariată a fost descoperită marți dimineață, 1 septembrie, pe un teren agricol din județul Vaslui, în apropierea graniței cu Republica Moldova. Aparatul a fost găsit de un localnic în extravilanul comunei Viișoara, iar autoritățile încearcă acum să stabilească de unde provine și în ce condiții a ajuns pe câmp.
Alerta a fost dată la ora 10:15, când șeful Postului de Poliție Viișoara a fost informat telefonic despre descoperirea aparatului de zbor avariat.
„Astăzi, 1 septembrie 2026, la ora 10.15, șeful postului de poliție Viișoara, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că, pe un câmp din extravilanul localității a fost găsit un aparat de tip dronă, avariat”, a transmis Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Deocamdată, autoritățile nu au stabilit când s-a prăbușit drona și nici dacă aceasta a ajuns recent în zona respectivă.
Zona a fost izolată. Intervin polițiștii și jandarmii
Imediat după sesizare, zona în care a fost găsit aparatul a fost izolată de forțele de ordine. Polițiștii și jandarmii au securizat perimetrul pentru ca specialiștii să poată face verificările necesare.
Locul descoperirii se află la aproximativ 30 de kilometri de granița României cu Republica Moldova, fapt care a determinat autoritățile să trateze cu maximă atenție incidentul.
La fața locului a fost trimisă și o brigadă Antitero, care efectuează verificări asupra dronei și în zona în care aceasta a fost găsită.
SRI și Parchetul, sesizate
Incidentul a intrat și în atenția Serviciului Român de Informații. Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a precizat că SRI a fost sesizat în legătură cu descoperirea dronei.
De asemenea, a fost informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Procurorii urmează să coordoneze cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care aparatul a ajuns pe câmp și pentru identificarea eventualelor riscuri sau încălcări ale legii.
În acest moment, proveniența dronei nu este cunoscută, iar autoritățile nu au anunțat dacă aparatul prezintă caracteristici militare sau dacă există vreo legătură cu activități desfășurate în apropierea graniței.
Cercetările sunt în desfășurare, iar informațiile privind tipul dronei, traseul acesteia și momentul prăbușirii urmează să fie stabilite în urma verificărilor efectuate la fața locului.
Trebuia ridicat de la sol un F-35 al fortelor aeriene vasluiene.
Ce fain că atunci când e o dronă model ucrainean, nu scrie nicio publicație „dronă ucraineană” :)))