Prima pagină » International » Stânga radicală franceză a eşuat în încercarea de a obţine adoptarea unei moţiuni de cenzură
Stânga radicală franceză a eşuat în încercarea de a obţine adoptarea unei moţiuni de cenzură

Stânga radicală franceză a eşuat în încercarea de a obţine adoptarea unei moţiuni de cenzură

16 ian. 2025, 22:17,
Redacția BZI în International

Stânga radicală franceză a eşuat joi în încercarea de a obţine adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului noului premier Francois Bayrou, într-un context de instabilitate politică prin care Franţa nu a mai trecut de zeci de ani, transmite AFP, conform Agerpres.

Moţiunea a fost depusă de partidul stângii radicale „Franţa Nesupusă” (LFI) împotriva guvernului minoritar al centristului Bayrou, care este al patrulea prim-ministru în Franţa în decurs de un an.

Moţiunea a fost votată joi seară de 131 de deputaţi

Moţiunea a fost votată joi seară de 131 de deputaţi, din rândul LFI, comuniştilor şi ecologiştilor, însă nu şi de majoritatea socialiştilor, vot care a condus la un rezultat departe de cele 288 de voturi necesare căderii guvernului.

Totuşi, Partidul Socialist a transmis că nu exclude posibilitatea de a vota o următoare moţiune de cenzură în timpul adoptării bugetului şi îşi va reitera cererile asupra acestui buget în cadrul negocierilor sale cu guvernul. Partidul Socialist rămâne „în opoziţie”, dar este „deschis la compromis”, a afirmat liderul formaţiunii, Olivier Faure.

Partidul de extremă dreapta „Adunarea Naţională” (RN) a decis să nu voteze pentru căderea guvernului

Spre deosebire de precedenta moţiune de cenzură, care l-a înlăturat luna trecută pe premierul de dreapta Michel Barnier, de data aceasta partidul de extremă dreapta „Adunarea Naţională” (RN) a decis să nu voteze pentru căderea guvernului.

Cedând presiunilor, Francois Bayrou anunţase deja regândirea reformei foarte contestate a pensiilor şi renunţarea la reducerea a circa 4.000 de posturi în sistemul de educaţie, plus menţinerea proiectului de taxare suplimentară a veniturilor mari, aceasta din urmă fiind o concesie făcută în mod special socialiştilor.

Criza politică din Franţa vine pe fondul degradării situaţiei economice şi disputelor asupra bugetului încă neadoptat. Vechi susţinător al preşedintelui Emmanuel Macron, premierul Francois Bayrou a anunţat că guvernul său urmăreşte un deficit bugetar de 5,4% din PIB în acest an, faţă de 6,1% în 2024.

Franţa are, după România, al doilea cel mai mare deficit bugetar în rândul statelor UE.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026