Prima pagină » Local » Starea copilului opărit cu ciorbă de la Huşi. Medicii ieşeni sunt încrezători în ceea ce o priveşte pe fetiță
Starea copilului opărit cu ciorbă de la Huşi. Medicii ieşeni sunt încrezători în ceea ce o priveşte pe fetiță

Starea copilului opărit cu ciorbă de la Huşi. Medicii ieşeni sunt încrezători în ceea ce o priveşte pe fetiță

12 mart. 2021, 17:06,
în Local

Veşti bune vin de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Purtătorul de cuvânt al unităţii pediatrice, dr. Lavinia Ionescu, a precizat vineri, 12 martie 2021, faptul că fetiţa care a fost arsă pe 40% din suprafaţa corporală îşi revine.

Fetiţa se află într-o stare bună, stabilă. Chiar dacă starea sa de sănătate se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, micuţa necesita în continuare supraveghere în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Până în momentul de faţă, doar 5% din suprafaţa arsă a fost grefata. Copila se recuperează şi a început să aibă diverse activităţi şi chiar să se joace cu cadrele medicale ieşene.

„Fetiţa de la Huşi este într-o stare bună, stabilă. Necesită în continuare supraveghere în ATI. Copiii mari arşi am tratat în condiţiile în care aceştia nu putut fi logistic trimişi în alte centre. A fost cel mai mediatizat caz. Ajutoarele au venit din partea foarte multor persoane. Având în vedere că suntem ce mai mare unitate medicală pediatrica din regiune ar fi esenţial şi important pentru noi a se reglementeze această situaţie a pacientului ars în Moldova. Cred că sunt nişte demersuri care urmează să fie finalizate”, a menţionat purtătorul de cuvânt.

200 de copii ajung cu arsuri la Spitalul Sf. Maria din Iaşi, pe an

Dr. Lavinia Ionescu a precizat faptul că la unitatea medicală pediatrica ieşeana ajung în jur de 200 de copii care prezintă arsuri uşoare sau grave. De obicei, din regiunea Moldovei şi nu numai, copiii cu arsuri sunt transferaţi sau redirecţionaţi, iar cadrele medicale ieşene oferă doar avizul pentru a fi trataţi.

Medicul Ionescu a conchis cu speranţa că la unitatea spitalicească se va înfiinţa un serviciu de chirurgie plastică şi AŢI.

„Există mai multe reguli şi există o legislaţie în vigoare, cu siguranţă odată cu reabilitare spitalului se va găsi o modalitate de a pune în funcţiune un serviciu de chirurgie plastică şi ATI care să asigure îngrijiri medicale atât de complexe pentru pacienţi. În mod normal puteam trata arsuri până în 10%, numai în anumite regiuni ale corpului. În practică am tratat cam 200 de cazuri pe an în Spitalul Sf. Maria din Iaşi. Există un protocol de transfer şi primire a pacientului care nu este stabilit de spitalul nostru. Copiii la noi sunt redirecţionaţi şi ni se cere doar avizul”, a transmis dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalul Sf. Maria din Iaşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026