Prima pagină » Actualitate » Statul Major al armatei Ucrainei susţine că trupele ruse nu au intrat în Odesa

Statul Major al armatei Ucrainei susţine că trupele ruse nu au intrat în Odesa

24 feb. 2022, 10:02,
în Actualitate

Declaraţie de ultima oră. Trupele rusești nu au intrat în Odesa. Statul Major al armatei ucrainene susține că deocamdată nu a fost nici un fel de debarcare de trupe ruse în oraşul port Odessa, situat în sudul Ucrainei, aşa cum anunţaseră anterior unele surse media ruse, potrivit Eho Moskvî şi DPA.

În continuare, Statul Major ucrainean spune că forţele militare ruse bombardează intens estul Ucrainei, dar situația este sub control.

atac al Rusiei asupra Ucrainei

Președintele Klaus Iohannis, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o astăzi, ne asigură că România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile

Trupele rusești nu au intrat în Odesa, afirmă Statul Major al Ucrainei

Statul Major al Ucrainei au afirmat în cursul acestei dimineți că trupele rusești nu au intrat în Odesa. În condiţiile în care sub jurisdicţia Kievului se afla asupra a două treimi din Donbas, autorităţile de la Kiev au recomandat în dimineaţa zilei de joi, 24 februarie, ca în faţă atacului masiv rusesc şi a operaţiunii militare declanşate de miliţiile separatiste, toţi cetăţenii ucraineni să plece de pe teritoriul Donbasului .

„Recomandăm locuitorilor din regiunea Lugansk să părăsească imediat zona”, a anunţat Serghei Gaidai, şeful administraţiei regionale Lugansk.

Acesta le-a recomandat cetăţenilor care dispun de autoturisme să meargă în regiunea limitrofă Niprului, iar celor care nu au maşini să meargă în gări, de unde vor fi evacuaţi de urgenţă.

„În timpul evacuării, păstraţi-vă calmul şi respectaţi recomandările autorităţilor şi ale poliţiei naţionale”, a transmis oficialul.

După ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat lansarea unei operaţiuni militare în Ucraina, administraţia autoproclamatei Republici Populare Lugansk a lansat o aşa-numită „operaţiune de eliberare a teritoriilor ocupate temporar” de Kiev.

„Mă adresez soldaţilor Forţelor armate ucrainene cu apelul de a depune armele, de a abandona poziţiile şi de a nu executa ordinele penale ale conducerii de la Kiev”, a transmis miliţia populară din Lugansk.

Separatiştii proruşi susţin că operaţiunea vizează doar ţinte militare şi nu pe civili, de aceea îi sfatuie „să nu părăsească locuinţele, dacă este posibil, şi să se refugieze în adăposturi antiaeriene”.

În acelaşi timp, separatiştii proruşi din estul Ucrainei au declarat joi, 24 februarie, că au capturat localităţile Sciastie şi Staniţa Luganska din regiunea Lugansk. Dar deocamdată nu există o confirmare a acestei informaţii din partea autorităţilor ucrainene.

atac al Rusiei asupra Ucrainei, tanc, explozie

În continuare, Statul Major ucrainean spune că forţele militare ruse bombardează intens estul Ucrainei, dar situația este sub control

Klaus Iohannis, declarații despre războiul din Ucraina

Președintele Klaus Iohannis, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o astăzi, ne asigură că România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile. Statutul de membru NATO și al Uniunii Europene, Parteneriatul Strategic solid cu Statele Unite ale Americii constituie o umbrelă de securitate extrem de solidă. Acesta susține că niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni.

Președintele Iohannis subliniază că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina. Mai mult chiar, ne asigură că se vor lua absolut toate măsurile care se impun situației, împreună cu Guvernul, Parlamentul României și aliații noștri internaționali, pentru ca securitatea și siguranța cetățenilor români să nu fie sub nicio formă afectate.

Totodată, în contextul în care Vladimir Putin a declarat război în această dimineață, Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei a avertizat că două ţinte subacvatice nerecunoscute s-au apropiat de Insula Şerpilor.

Reamintim, în cursul acestei dimineți, 24 februarie, Statul Major al armatei ucrainene a susținut că deocamdată trupele ruse nu au intrat în Odesa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2024
12 decembrie 2024