Prima pagină » National » Stelian Ion, despre desființarea SIIJ: „Este un gest de normalitate”

Stelian Ion, despre desființarea SIIJ: „Este un gest de normalitate”

18 feb. 2021, 18:54,
Bianca Rebegea în National

Joi, 18 februarie, la Guvern, Stelian Ion a declarat că justiția „nu începe și nu se termină” cu Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Astfel că ministrul justiției este de părere că desființarea SIIJ este „un gest de normalitate”.

„Desfiinţarea SIIJ este un gest de normalitate. În 2017, câţiva corifei ai justiţiei, Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae, sub oblăduirea lui Dragnea, gândeau înfiinţarea acestei Secţii şi explicau necesitatea secţiei prin `pentru că se impune`, trei rânduri au scris.

Justiţia nu începe şi nu se termină cu SIIJ, sunt multe alte probleme, dar aceasta a fost o chestiune asumată prin programul de guvernare, prin memorandumul pentru ridicarea MCV. Toate organismele europene, GRECO, Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană, au spus la unison ca înfiinţarea acestei Secţii speciale reprezintă un regres.

A avut un bilanţ ruşinos, această anomalie juridică creată de la bun început într-un mod contorsionat. Ineficienta crasă, s-au adunat aproape 6.000 dosare nesoluţionate, în general trimit în judecata prin două rechizitorii pe an, niciun dosar care are în vedere fapte de corupţie ale magistraţilor nu a fost soluţionat şi trimis în instanţă.

Cazurile de criminalitate organizată în rândul magistraţilor vor merge la DIICOT, faptele de corupţie la DNA și alte fapte la Parchetul de pe lângă ICCJ sau la Parchetele de pe lângă Curţile de Apel”, a declarat Stelian Ion, ministrul Justiției.

Stelian Ion: „Vreau să fac precizarea că avizul este consultativ”

Vineri, 12 februarie, ministrul Justiției a semnat  și a trimis la Executivul condus de Florin Vasile Cîțu proiectul care prevede desființarea SIIJ, în ciuda avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii.

„În această dimineață, am semnat și am trimis către Guvernul României propunerea de proiect legislativ pentru desființarea SIIJ. După cum știți, ieri a fost o ședință în cadrul CSM, o ședință lungă, în care s-a dezbătut acest proiect, s-a dat un aviz negativ. Vreau să fac precizarea că avizul este consultativ și am decis, în urma analizării tuturor argumentelor, să trimit mai departe acest proiect, de desființare a SIIJ”, a spus Stelian Ion.

Stelian Ion: „Desfiinţarea SIIJ înseamnă o normalizare”

Ministrul Justiţiei trece peste decizia Consiliului Superior al Magistraturii şi merge mai departe cu desfiinţarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. El crede că prin destructurarea secţiei se va reveni la normalitate în sistemul de justiţie.

”Este foarte important să readucem normalitate în sistemul de justiție. Din punctul meu de vedere, desființarea acestei secții înseamnă o normalizare, o promisiune pe care am făcut-o, un punct clar și bine definit în programul de guvernare și ne respectăm toate aceste promisiuni”, a adăugat el.

Ministrul Stelian Ion considera că avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu este o decizie corectă şi s-a declarat dezamăgit.

„Pentru mine, avizul negativ din partea CSM reprezintă o dezamăgire. Nu am fost niciodată obtuz la ideea de garanție și de întărire a independenței magistraților, dimpotrivă am avut în analiză anumite variante. Ele nu s-au concretizat pentru că nu s-a găsit o formulă constituțională pentru a le promova, În același timp, din partea membrilor CSM nu au venit propuneri concrete, altele decât unele pe care le-am eliminat din textul inițial, acele imunități suplimentare, cu care nu am fost și nu voi fi niciodată de acord”, a mai spus ministrul Justiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024