Titlurile zilei

Strigător la cer! Uitați-vă la ei! Au plecat să stea într-o casă părăsită, după ce tatăl lor și-a făcut amanta minoră colegă de cameră cu soția! – FOTO, VIDEO

Publicat: 06 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Scandal-monstru într-o comună din Iași după ce o femeie, mamă a cinci copii, a fost nevoită să plece unde a văzut cu ochii după ce soțul ei și-a adus amanta în casă. Povestea este cu atât mai gravă pentru că amanta soțului era minoră în momentul în care a fost adusă în casă. Pentru ca totul să fie mai „palpitant”, amanta avea la rândul ei o relație din care a rezultat un copil

Este greu de crezut că în anul 2020 încă mai există astfel de situații. Într-o comună din județ, mai exact la Gorban, o femeie, mamă a cinci copii, a trebuit să plece unde a văzut cu ochii după ce bărbatul cu care a stat vreo 13 ani și-a adus amanta minoră în casă. Maria Pricope a avut până în toamna anului trecut o familie normală. Alături de Ionuț a adus pe lume cinci copii și își ducea traiul într-o casă modestă, dar pusă la punct în satul Podu Hagiului, din comuna Gorban. Din luna octombrie, lucrurile aveau să se schimbe. Bărbatul cu care a trăit aproape 13 ani avea să se îndrăgostească lulea de o puștoaică din sat pe atunci în vârstă de 17 ani.

Când dragostea e așa de mare, de ce să-ți mai pese?

Ionuț nu a mai ținut cont că are o soție și cinci copii. Zilnic se întâlnea cu Minodora, o puștoaică de 17 ani. Între cei doi s-a aprins focul iubirii. Poate unii ar spune că Ionuț, în vârstă de aproape 40 de ani, a păcălit-o pe puștoaica de 17 ani și a profitat de ea. Nici pe departe. Deși Minodora avea 17 ani când a început relația cu Ionuț, aceasta avea destulă experiență. Pe când avea vreo 14 ani, neîmpliniți chiar, a rămas însărcinată. A adus pe lume un bebeluș care acum are doi ani și un pic. Deci, Minodora știa ce vrea și a renunțat până și la copil și la tatăl copilului pentru cel care i-ar fi putut fi cu ușurință tată. Unii se gândesc că și-a lăsat copilul și iubitul pentru că Ionuț i-ar oferi mai multe. Nu are ce-i oferi, iar satul spune că amândoi vor muri de foame. Motivul? Este extrem de simplu. Ionuț nu are niciun venit, iar Minodora se află în aceeași situație.

Și-a făcut amanta colegă de cameră cu soția

De câteva zile, Ionuț i-a spus Minodorei să se mute la el. Puștoaica, care a împlinit recent 18 ani, nu a stat pe gânduri. Și-a luat câteva bagaje și a intrat în casa bărbatului. Nu a părut deloc deranjată de faptul că trebuie să împartă două camere cu soția bărbatului și cei cinci copii. Pentru Maria, mama micuților ce au vârste cuprinse între 2 și 12 ani, atunci a început calvarul.

„Nu mi-a venit să cred când am văzut-o pe Minodora în casă. Eu stăteam cu copii într-o cameră, iar ea cu soțul meu în alta. Cum să trăiești așa? Nu este normal. Ce să înțeleagă copii?”, a spus Maria.

Disperată, femeia a cerut ajutor la primărie. Acolo, asistentul social a căutat o soluție împreună cu primarul. Salvarea a venit deocamdată din partea unei rude.

„Am mers la primărie și am vorbit. Doamna asitent social s-a implicat, a discutat și cu soțul… Acum, o rudă m-a lăsat să stau într-o casă în care nu mai locuiește nimeni”, a spus femeia.

Trăiește alături de copii într-o casă părăsită

Pentru că nu mai putea rezista sub același acoperiș cu amanta soțului, Maria a ales să locuiască într-o casă în care nu mai stă nimeni de o lungă perioadă de timp. Deși condițiile de acolo nu sunt deloc roz, femeia e mulțumită că deocamdată are liniște, iar copii nu mai văd grozăviile tatălui.

„Nu am unde să mă duc. Deocamdată mă mulțumesc cu ce am aici. Eu cu Ionuț nu suntem căsătoriți legal, iar casa este a lui. O să văd ce fac, mi-a promis și domnul primar că o să mă ajute. O să mă descurc, dar este greu”, a completat femeia.

Practic, Maria a plecat cu un braț de haine și cu cei cinci copii, în timp ce tatăl micuților se bucură de casă și de amantă. Acum, femeia și cei cinci copii, trei fete și doi băieți, au nevoie de sprijin. O mână de ajutor din partea unora nu le-ar strica deloc acestor suflete. Primăria Gorban este alături de mamă și de copii. Mai mulți angajați au mers și le-au dus alimente, iar primarul Dănuț Rotaru le-a trimis lemne de foc.

Adauga un comentariu