BZI LIVE

LIVE VIDEO – Subiectul momentului, pentru toţi studenţii din România, într-o editie-dialog specială în Studioul BZI LIVE alături de Silvian-Emanuel Man, vicepreşedinte juridic şi preşedinte de onoare Liga Studenţilor Iași

Publicat: 13 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Joi, 14 octombrie 2021, începând cu ora 15.00, în Studioul BZI LIVE este programată o editie-dialog specială ce va avea în prim-plan subiectul momentului, pentru toţi studenţii din România. Drepturi, libertăţi, obligaţii pentru aceştia, vaccinare sau nevaccinare, probleme şi realităţi din mediul academic! Acestea vor fi reperele producţiei media alături de Silvian-Emanuel Man, vicepreşedinte juridic şi preşedinte de onoare Liga Studenţilor IAŞI (LS IAŞI).

Liga Studenţilor critică propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor

De reamintit că, LS IAŞI a criticat propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) de modificare a cadrului legislativ de către Parlament astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, afirmând că rectorii se tem că vor pierde procesele pe care organizaţia şi studenţii le intentează universităţilor care au condiţionat accesul studenţilor la activitatea didactică, în cămine sau la biblioteca de certificatul de vaccinare, testare anti-COVID-19 sau de trecerea prin boala. Totodată, organizaţia critică federaţiile naţionale studenţeşti pentru faptul că au aderat la poziţia CNR şi le consideră nereprezentative pentru studenţi la nivel naţional, acestea susţinând de fapt, în momentul de faţă, încălcarea drepturilor constituţionale şi negarea accesului la educaţie a studenţilor nevaccinaţi, organizaţii membre ale acestor federaţii pornind reale campanii de bullying împotriva studenţilor nevaccinaţi, în special în universităţile de medicină şi farmacie.

Solicitările CNR vin ca urmare a faptului că studenţii au acţionat în judecată trei universităţi, iar LS IAŞI a acţionat în judecată alte două universităţi care au impus obligativitatea vaccinării

De asemenea, LS IAŞI avertizează că informaţia cu privire la statutul de vaccinat/nevaccinat, trecut sau netrecut prin boala respectiv cea de testat/netestat intra în categoria datelor cu caracter personal, iar împotriva universităţilor, reprezentanţilor studenţilor sau a asociaţiilor care vor colecta astfel de date Liga Studenţilor va depune plângeri la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea legislaţiei în domeniu (GDPR). În perioada 8-10 octombrie 2021 a avut loc întâlnirea Consiliului Naţional al Rectorilor, unde rectorii universităţilor din ţară au cerut, printre altele, ca Parlamentul şi Guvernul să modifice cadrul legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital. În plus, CNR a solicitat organizaţiilor studenţeşti să contribuie la actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi.

„Solicitările CNR vin ca urmare a faptului că studenţii au acţionat în judecată trei universităţi, iar Liga Studenţilor a acţionat în judecată alte două universităţi care au impus obligativitatea vaccinării, testării sau trecerii prin boala pentru că studenţii să poată accesa spaţiile universitare sau căminele şi a început procedurile pentru a chema în fata instanţelor încă 11 instituţii de învăţământ superior. Rectorii se tem să piardă aceste procese, ştiind că nu au bază legală să impună astfel de condiţionări”, arata cei de la LS IAŞI. Chiar şi o lege în acest sens, arata cei de la Liga Studenţilor, ar fi neconstituţionala prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 32 şi art 53 din Constituţia României, care garantează egalitatea în drepturi, dreptul la educaţie şi care impun limite în restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi.

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au emis, la propunerea unor federaţii naţionale studenţeşti care au solicitat „beneficii pentru studenţii vaccinaţi”

Amintim faptul că Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au emis, la propunerea unor federaţii naţionale studenţeşti care au solicitat „beneficii pentru studenţii vaccinaţi”, ordinul comun nr. 5.338/1.082/2021 prin care studenţii vaccinaţi au prioritate la cazarea în căminele universităţilor, indiferent de alte criterii: cazuri sociale şi medicale, rezultatele academice sau din activitatea de cercetare.
„În momentul de faţă, federaţiile naţionale studenţeşti nu mai reprezintă drepturile şi interesele studenţilor nevaccinaţi şi nici pe cele ale studenţilor vaccinaţi care nu sunt de acord cu aceste abuzuri ale Ministerului Educaţiei şi ale rectorilor care au condiţionat studenţii de prezentarea certificatului verde pentru a putea continua cursurile universitare, pentru a avea acces în cămine sau în biblioteci.

Dacă ar fi structuri de reprezentare cu adevărat independente, aşa cum pretind, ar apăra drepturile naturale constituţionale ale romanilor, în general, şi ale studenţilor în special, fără să se gândească măcar că ar putea pierde diversele beneficii patrimoniale sau de putere pe care le au din partea autorităţilor guvernamentale sau a diverşilor lor parteneri. Liga Studenţilor din Iaşi este alături de studenţii care sunt discriminaţi de aceste măsuri şi vom face toate demersurile legale pentru a apăra demnitatea şi drepturile studenţilor faţă de orice ingerinţe externe, chiar dacă suntem în momentul de fată singură organizaţie care face asta, în contra curentului general din mediul asociativ studenţesc”, a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, preşedinte Liga Studenţilor.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.

Adauga un comentariu