Președintele Nicușor Dan ia în calcul formarea unui nou Executiv alcătuit din miniștri proveniți din partidele fostei coaliții de guvernare, în eventualitatea în care Cabinetul condus de Eugen Tomac nu va obține votul de învestitură în Parlament. Potrivit unor surse politice, varianta analizată la Palatul Cotroceni ar presupune desemnarea unui premier apropiat Administrației Prezidențiale, printre numele vehiculate aflându-se și cel al consilierului prezidențial Radu Burnete.
Discuțiile ar urma să fie purtate cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR imediat după un posibil eșec al guvernului Tomac în Legislativ. Mișcarea ar reprezenta o nouă tentativă a șefului statului de a readuce la aceeași masă formațiunile care au guvernat împreună, în ciuda deciziilor deja asumate de PNL și USR de a exclude o colaborare cu PSD după căderea Guvernului Bolojan.
Sursele politice susțin că șansele Cabinetului Tomac de a trece de votul Parlamentului sunt extrem de mici, motiv pentru care la Cotroceni sunt deja analizate soluții alternative pentru evitarea prelungirii blocajului politic.
Planul lui Nicușor Dan după un eventual eșec al Guvernului Tomac
Un semnal important a venit și din partea UDMR. Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a declarat că partidul său ar susține doar un guvern format din miniștri politici și din care să facă parte toate formațiunile implicate în negocieri. Acesta a subliniat că, în cazul unui nou eșec, partidele vor trebui să vină la consultările cu președintele cu propuneri concrete pentru funcția de premier și cu formule viabile de majoritate.
Nu este pentru prima dată când Nicușor Dan încearcă să convingă PNL și USR să reanalizeze relația cu PSD. O tentativă anterioară s-a lovit de opoziția liderilor celor două partide, iar o încercare de contestare a conducerii lui Ilie Bolojan în interiorul PNL nu a avut succes.
Rămâne însă de văzut dacă liberalii vor accepta să redeschidă discuțiile privind o colaborare cu PSD. În partid se discută inclusiv despre convocarea unui congres extraordinar care să stabilească direcția politică: revenirea la guvernare alături de social-democrați sau trecerea în opoziție.
Nici în USR ideea unei noi alianțe cu PSD nu beneficiază de susținere largă. Mulți lideri ai formațiunii consideră că electoratul partidului nu mai este dispus să accepte compromisuri politice în favoarea unei formule de guvernare care să includă partidul condus de Sorin Grindeanu.
Cine vine la Palatul Victoria dacă pică Guvernul Tomac
În prezent, Eugen Tomac se confruntă cu opoziția aproape tuturor formațiunilor parlamentare importante. PNL, USR, UDMR și AUR au transmis că nu vor vota învestirea Executivului, invocând inclusiv prezența unor persoane considerate apropiate PSD în fruntea unor ministere-cheie, precum Dezvoltarea, Transporturile și Agricultura.
Cu toate acestea, premierul desemnat a anunțat că nu își va depune mandatul și că va merge până la capăt cu procedura parlamentară. Votul final este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare.
Criza politică durează de peste o lună, după căderea Guvernului Bolojan în urma moțiunii de cenzură susținute de PSD și AUR. În paralel, România se află sub presiunea unor termene esențiale din PNRR, care trebuie îndeplinite până la sfârșitul lunii august pentru a nu pierde accesul la fonduri europene importante.
Totodată, agenția de rating Fitch urmează să reevalueze situația României pe 31 iulie, iar lipsa unui guvern cu puteri depline până la acea dată ar putea influența negativ decizia. O eventuală retrogradare a ratingului de țară ar însemna costuri mai mari pentru împrumuturile contractate de stat și o presiune suplimentară asupra bugetului public.