În următoarele câteva luni, un guvern valid trebuie să facă o rectificare bugetară și să pregătească bugetul pe anul viitor. Altfel, colapsul economic și social este asigurat și devine de necontrolat, expunând statul român la revolte care nu mai pot fi controlate sau poate chiar la disoluție. Pare straniu, dar este cât se poate de adevărat: numai un guvern stabil – fie și temporar – ar putea să oprească pe ultima sută de metri prăbușirea României. Dar, în paralel, în următoarele câteva zile, e necesar ca președintele numit, Nicușor Dan, să fie scos prin suspendare de la Cotroceni.
Dacă prima premiză de mai sus este clară și poate fi înțeleasă cu ușurință de orice cetățean, cea de-a doua este surprinzătoare, dar posibil de realizat în următoarele câteva zile. Voi încerca în cele ce urmează să explic, cu Constituția în mână, cât se poate de logic, raționamentul de mai sus.
Prima condiție, deci, e ca acest guvern-marionetă, Luca Niculescu, să poată fi înscăunat. Nu aruncat la coș alături de celelalte guverne refuzate, ci validat în orice formulă permite realizarea unei majorități în Parlament. La nevoie, chiar dacă suveraniștii își mușcă limba, chiar cu voturile acestora. Singura condiție care trebuie pusă este ca, de urgență, acest guvern să facă rectificarea bugetară, fără de care sectoare vitale ale societății rămân paralizate. Pentru început. Abia apoi urmează restul. Imediat după parafarea acestui angajament, la care toate formațiunile politice au motive să se coalizeze, și înainte ca acest rezultat să aibă loc, președintele numit, Nicușor Dan, trebuie suspendat. Procedura nu durează decât câteva zile, maximum 10. Constituția nu prevede un timp anume decât pentru obținerea rapidă a unui aviz favorabil sau nefavorabil din partea Curții Constituționale. După care, Nicușor Dan pleacă bine mersi acasă, însoțit de partenera lui. Pentru suspendare, care se face de către Parlament, sunt necesare 134 de voturi. PSD + AUR au 65. Le mai lipsesc trei voturi, pe care, cu certitudine, le vor primi. Imediat după suspendare, respectiv, repet, în maximum zece zile, președintele în exercițiu al Senatului, respectiv Mircea Abrudean preia poziția de președinte interimar al României și se mută cu arme și bagaje la Cotroceni. Are atribuții limitate, dar suficiente pentru a asigura modificarea rapidă a parcursului României. Curtea Constituțională își dă avizul – negativ sau pozitiv –, după care este declanșat un referendum pentru suspendare care, conform cercetărilor de piață, va întruni cu siguranță majoritatea. Cu atât mai mult cu cât președintele interimar, conducând CSAT-ul, va face improbabilă sau chiar imposibilă deturnarea voturilor. Și ce urmează?
Urmează, de această dată, cu votul majorității parlamentarilor, o remaniere a guvernului, astfel încât noul executiv să fie dominat de miniștrii PSD și AUR. Aceștia vor elabora un nou program de guvernare care nu va mai merge, așa cum se angajează Luca Niculescu, pe linia dezastruoasă trasată de Ilie Bolojan. Un program destinat decolării României și, implicit, al salvării noastre în ultima secundă de la căderea în neant. În baza acestui program, în timp ce ne-am cârpit cu rectificarea, va fi de urgență elaborat programul de guvernare.
În felul acesta, cel puțin pentru moment, nu mai este indispensabilă dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri parlamentare anticipate.
Desigur, imediat după validarea referendumului – deci după scoaterea din joc a lui Nicușor Dan –, pot fi pregătite toate rundele de alegeri de care vom avea nevoie, cu garanția că ele nu vor mai fi manipulate. Mai ales în condițiile în care serviciile secrete nu numai că vor fi ținute sub control, dar vor primi, prin votul majorității parlamentare, și conducători noi din zona civilă.
Este chiar un scenariu nerealizat? Este chiar o simplă halucinație născută la disperare?