Prima pagină » Eveniment-Social » Susținerea performanței academice! Studenți ai Universității Tehnice din Iași vor primi câte o bursă lunară de 1.500 de lei pentru un an, în cadrul Programului Educațional „Roberto Rocca”
Susținerea performanței academice! Studenți ai Universității Tehnice din Iași vor primi câte o bursă lunară de 1.500 de lei pentru un an, în cadrul Programului Educațional

Susținerea performanței academice! Studenți ai Universității Tehnice din Iași vor primi câte o bursă lunară de 1.500 de lei pentru un an, în cadrul Programului Educațional „Roberto Rocca”

25 nov. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

În Programul „Roberto Rocca”, cinci studenți ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor primi lunar, vreme de un an, câte o bursă de 1.500 de lei. Aceștia au fost selectați în cadrul programului derulat de către compania Tenaris Silcotub Zalău. Toți cei cinci studenți au intrat în această toamnă în anul al IV-lea de studiu, urmând a primi bursa pentru următoarele 12 luni

Cinci studenți ai Universității Tehnice (TUIASI) „Gheorghe Asachi” din Iași vor primi, pentru un an, câte o bursă de 1.500 de lei pe lună, fiind selectați în cadrul Programului Educațional „Roberto Rocca”, derulat de către compania Tenaris Silcotub Zalău.

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc săptămâna trecută, la sediul companiei, iar, alături de cei 5 studenți, au participat prof. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie, prodecan al Facultății de Mecanică, și prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIAȘI.

Tema evenimentului a fost: „Singura constantă din viața ta este schimbarea”

Tema evenimentului a fost:

„Singura constantă din viața ta este schimbarea”.

„În discursul meu am vorbit despre schimbările continue din societate, din viața noastră curentă, cele interioare, cele naturale, cele pe care le putem gestiona într-un fel, în bine sau în rău. Studenții au rămas în continuare după ceremonie pentru o serie de traininguri și evenimente organizate de către companie”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin.

Acesta a explicat că importanța unui astfel de premiu este mai mare decât latura financiară. Conform prorectorului, fondatorul companiei Tenaris a primit la un moment dat un sprijin financiar important din partea unui membru al familiei, cu ajutorul căruia a putut să urmeze cursurile la Massachusetts Institute of Technology (MIT) – Satele Unite ale Americii (SUA).

O experiență foarte utilă pentru studenți

Acel sprijin i-a schimbat complet viața.

„Este foarte utilă această experiență pentru studenți, în primul rând fiindcă o astfel de colaborare are în spate mulți ani, se decernează de peste 15 ani. Este și motivația care se transmite, se oferă un sprijin financiar tinerilor care să își urmeze visurile, iar ei trebuie să înțeleagă importanța unei astfel de generozități și, de-a lungul vieții, dacă au posibilitatea, să facă același lucru. Este un element de formare personală foarte important”, a declarat prof. univ. dr. Neculai Eugen Seghedin.

Studenții se înscriu singuri la aceste burse, criteriile de acordare fiind stabilite de către companie. Conform descrierii proiectului de pe site-ul acestora, contează realizările academice și profesionale ale tinerilor, potențialul de leadership și angajamentul față de progresul industrial și economic al țării, fiind luate în considerare și nevoile financiare ale studentului care se înscrie la acest program.

Cei cinci studenți au intrat în această toamnă în anul al IV-lea de studiu

Din partea TUIASI au primit burse anul acesta: Iulian-Constantin Cadare, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Andreea-Mădălina Ilaș și Victor Cojocaru, de la Facultatea de Mecanică, Cristiana Chiriac-Moruzzi, de la Știința și Ingineria Materialelor, și Cristi Ursachi de la Facultatea de Construcții și Instalații. Toți cei cinci studenți au intrat în această toamnă în anul al IV-lea de studiu, urmând a primi bursa pentru următoarele 12 luni.

„Susținerea performanței în învățământul superior asigură o dorință de dezvoltare continuă în rândul studenților, de la o generație la alta, și, de asemenea, o menținere a calității tehnice în ceea ce privește viitorul industrial. Din ipostaza inginerului de mâine, pot spune că programul de burse vine ca un imbold și ca o dovadă că munca pe care o desfășurăm în domeniul tehnic, și nu numai, este urmărită, apreciată și susținută de companii”, a declarat Cristiana Chiriac-Moruzzi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 martie 2026
02 martie 2026
Articole similare
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
02:00
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
02:00
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
02:00
FOTO Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
02:00
FOTO Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
02:00
FOTO Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
02:00
FOTO Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
02:00
FOTO Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii
02:00
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii
Tot mai mulți ieșeni vor să-și cumpere casă aici pentru că nu au internet, dar este aer curat. „A început să apară și acest fenomen”
02:00
Tot mai mulți ieșeni vor să-și cumpere casă aici pentru că nu au internet, dar este aer curat. „A început să apară și acest fenomen”
Politehnica Iași a ratat obiectivul! Echipa din Copou a rămas în afara play-off-ului
02:00
Politehnica Iași a ratat obiectivul! Echipa din Copou a rămas în afara play-off-ului