Zeci de persoane vin zilnic la Palatul Culturii din Iași, la mai multe zile de când sicriul cu rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost depuse.
În fiecare zi, zeci de oameni îi aduc un ultim omagiu domnitorului Grigore Alexandru Ghica, ale cărui rămășițe au fost depuse miercuri, 12 noiembrie 2025, la Palatul Culturii. Sicriul în care se află rămășițele domnitorului rămâne expus pentru 30 de zile.
Sute de oameni au venit să aducă un omagiu domnitorului Grigore Alexandru Ghica
În primele zile de când sicriul cu rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica a fost depus la Palatul Culturii, mulțimi de oameni au venit să aducă un ultim omagiu acestuia.
Într-o liniște deplină, vizitatorii trăiesc un moment unic, iar istoria se scrie chiar în fața lor. Chiar dacă primele zile au fost cele mai aglomerate, fluxul vizitatorilor nu s-a oprit, iar oameni de toate vârstele au venit să aducă un ultim gând în semn de respect pentru cel care a fost ultimul domn al Moldovei.
Atmosfera din Holul de Onoare al Palatului Culturii, unde a fost depus sicriul cu rămășițele lui Grigore Alexandru Ghica, rămâne una solemnă. Vizitatorii se apropie în liniște, se opresc pentru câteva minute, după care se îndepărtează calm, fără grabă.
Grigore Alexandru Ghica (1807-1857) a fost domnitor al Moldovei în perioadele mai 1849 – octombrie 1853 şi octombrie 1854 – iunie 1856, sub numele Grigore al V-lea Ghica. El a fost ultimul domn al Principatului Moldovei.
„Trăim un moment istoric”
Mulți dintre cei care au venit recunosc că au simțit nevoia să participe la acest moment simbolic, mai ales datorită importanței istorice pe care o prezintă.
„Trăim un moment istoric. Nu cred că o să mai prindem o așa ocazie vreodată, să se întoarcă un domnitor acasă, după atâția ani, este ceva ce nu poți spune că se întâmplă des”, afirmă una dintre vizitatoarele venite din județul Vaslui, în semn de respect pentru domnitorul român.
Pentru mulți vizitatori, întoarcerea rămășițelor lui Grigore Alexandru Ghica în țară înseamnă o formă de revanșă morală, după ce domnitorul a fost îndepărtat de la putere și a murit în Franța, departe de Moldova pe care a iubit-o atât de mult.
„Mi se pare corect ca măcar acum să-l primim acasă cu respectul de care nu a avut parte la plecare. E foarte bun demersul ăsta, să fie adus înapoi acasă, pe pământ românesc”, a povestit un bătrân de 78 de ani.
De asemenea, foarte mulți tineri au venit la rândul lor să ia parte la momentul istoric care are loc zilele acestea la Palatul Culturii din Iași. Chiar și copii, însoțiți de părinți sau bunici, au venit zilele acestea la Palat pentru a vedea cu ochii lor o fărâmă de istorie.
De la depunerea inițială, holul Palatului Culturii a fost traversat de sute de oameni. În primele zile, mulți au venit cu flori, alții doar cu un respect deosebit, dar toți au dorit să aducă un ultim omagiu domnitorului Grigore Alexandru Ghica la întoarcerea sa acasă.
Pute de la o posta a sloboz de ciquita , piticul jimbaretz …