Firma principală deținută de artistul și activistul civic Tudor Chirilă, cunoscut în acte ca Chirilă Teodor-Matei, ridică semne de întrebare dacă sunt analizate datele financiare raportate oficial la Agenția Națională de Administrare Fiscală. Deși compania înregistrează venituri de sute de mii de euro anual, profiturile declarate sunt extrem de mici, ceea ce face ca sumele plătite la bugetul statului să fie aproape simbolice, potrivit Gandul.ro.
Încasări mari, profit aproape inexistent
Compania Agenția de Vise SRL, deținută integral de Tudor Chirilă și cu un singur angajat, are ca obiect de activitate servicii suport pentru spectacole și activități artistice. Conform datelor raportate la Ministerul Finanțelor, firma a avut în ultimii ani încasări consistente.
Doar în 2024, cifra de afaceri a ajuns la aproximativ 2,2 milioane de lei, adică aproape 450.000 de euro pe an. Asta înseamnă că, în medie, compania a încasat circa 37.500 de euro pe lună din activități precum concerte și evenimente artistice.
Cu toate acestea, profitul net declarat pentru același an a fost de numai 17.149 lei (aproximativ 3.429 de euro). Practic, după toate cheltuielile, firma a raportat un câștig de aproximativ 286 de euro pe lună.
În baza acestui profit, impozitul de 16% datorat statului se traduce într-o sumă de aproximativ 46 de euro pe lună, respectiv 549 de euro pe an.
Analiza rezultatelor financiare din ultimii trei ani arată un tipar similar. Deși veniturile totale ale firmei au depășit 1 milion de euro în perioada 2022-2024, profiturile cumulate au fost de numai aproximativ 5.900 de euro.
Mai mult, într-unul dintre acești ani, compania a raportat pierderi de circa 6.500 de euro, în condițiile unor încasări de peste 400.000 de euro. Într-un astfel de scenariu, firma nu a plătit impozit pe profit.
Marjă de profit neobișnuit de mică
Un indicator care atrage atenția este marja de profit. Pentru anul 2024, compania lui Tudor Chirilă a raportat o marjă de 0,76% (raportul dintre profitul net și cifra de afaceri). Potrivit datelor platformei Termene.ro, media pieței pentru firme cu activități similare este de aproximativ 18,69%, de peste 20 de ori mai mare.
În practica fiscală, o marjă de profit foarte mică poate reprezenta un indicator de risc pentru autorități. Inspectorii de la Agenția Națională de Administrare Fiscală analizează adesea astfel de situații deoarece, în anumite cazuri, profitul poate fi diminuat prin creșterea artificială a cheltuielilor.
În mediul de afaceri, reducerea profitului contabil prin creșterea cheltuielilor este cunoscută drept optimizare fiscală. Practica este legală în anumite limite, însă devine problematică atunci când cheltuielile introduse în contabilitate nu au legătură reală cu activitatea companiei.
În mod frecvent, astfel de cheltuieli pot include servicii, deplasări, mese de protocol sau alte costuri trecute pe firmă, toate contribuind la diminuarea profitului impozabil.
Contrast cu discursul public
Tudor Chirilă este cunoscut în spațiul public nu doar pentru activitatea artistică, ci și pentru pozițiile civice exprimate în timpul protestelor sau al campaniilor electorale, unde a susținut frecvent idei precum integritatea, transparența și respectarea regulilor statului de drept.
În contextul cifrelor financiare ale companiei sale, apare însă o întrebare care stârnește dezbatere: cum se împacă discursul despre corectitudine și responsabilitate publică cu rezultatele contabile ale firmei care generează sute de mii de euro anual, dar declară profituri minime?
Bravo lui !!!!!!!!!!!!!
Ca te-a mintit ca ar fi mare luptator civic cand de fapt e un escroc infect care ti-ar lua si chilotii de pe tine daca l-ai pune la putere?
Trebuia pus ministru de finante
ar lua tot pentru el.O jigodie.