Prima pagină » International » Taiwanul se ţine ferm pe poziţii și declară că nu va renunța la suveranitatea sa în fața Chinei

Taiwanul se ţine ferm pe poziţii și declară că nu va renunța la suveranitatea sa în fața Chinei

17 oct. 2022, 13:43, 1 ,
în International

Taiwanul nu va renunţa la suveranitatea sa în fata Chinei, este mesajul transmis de biroul prezidenţial al insulei autoguvernate, duminică, 16 octombrie.

De asemenea, a declarat şi că nu va face concesii în ceea ce priveşte libertatea şi democraţia, iar poporul său se opune în mod clar ideii Beijingului de a aplica pentru Taiwan principiul „o ţară, două sisteme”.

Președitele Xi Jinping a declarat că poporul său nu va renunţa niciodată la utilizarea forţei în cazul Taiwanului

Taiwanul nu va renunța la suveranitatea sa în fața Chinei

Declaraţia Taiwanului a fost făcută la scurt timp după ce preşedintele Chinei, Xi Jinping a declarat, într-un discurs rostit la deschiderea Congresului Partidului Comunist de la Beijing, că depinde de poporul chinez să rezolve problema Taiwanului şi poporul său nu va renunţa niciodată la utilizarea forţei în cazul Taiwanului.

„Vom lucra cu cea mai mare sinceritate şi efort pentru reunificarea paşnică (a Taiwanului), dar nu vom renunţa niciodată la folosirea forţei şi ne rezervăm dreptul de a lua toate măsurile necesare. Rezolvarea problemei Taiwanului este treaba poporului chinez însuşi şi (trebuie) să fie rezolvată doar de poporul chinez. Reunificarea ţării trebuie să fie şi va fi realizată”, a declarat preşedintele Chinei, condamnând orice „separatism şi interferenţă” străină în această chestiune.

Biroul prezidenţial din Taiwan a afirmat prin intermediul unui comunicat că menţinerea păcii şi a stabilităţii în strâmtoarea Taiwan şi în regiune este responsabilitatea comună a ambelor părţi, iar o întâlnire pe câmpul de luptă nu este o opţiune.

Amintim că la Beijing are loc al 20-lea congres al Partidului Comunist Chinez (PCC). Acest eveniment este organizat o dată la cinci ani, iar de data aceasta are un punct de interes în plus: preşedintele Xi Jinping urmează să devină cel mai puternic lider al Chinei după Mao Zedong.

Se preconizează un conflict militar între China și Taiwan

În cadrul unui context similar, reamintim cum jocurile de război desfășurate de China în apropiere de Taiwan în august au condus tensiunile la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, reaprinzând totodată temerile de conflict care planează încă de când guvernul învins al Republicii Chineze a fugit pe insulă în 1949, după ce a pierdut un război civil în fața comuniștilor lui Mao Zedong.

Președinta Tsai Ing-wen a declarat zilele trecute, în timpul discursului său de ziua națională de luni, 10 octombrie, că războiul „nu este absolut deloc o opțiune”. Totodată, aceasta a subliniat măsurile de consolidare a armatei, inclusiv prin producția în masă de rachete de precizie și nave de război.

„Prin acțiunile noastre, trimitem un mesaj comunității internaționale că Taiwanul își va asuma responsabilitatea pentru propria noastră autoapărare, că nu vom lăsa nimic în voia sorții”, a adăugat Tsai Ing-wen.

Pentru moment, se așteaptă ca președintele Xi Jinping să câștige cel de-al treilea mandat la congresul partidului de un an și cinci ani, asta în timp ce Taiwanul trăiește cu amenințarea invaziei chineze de peste șapte decenii și nu există niciun semn de panică publică față de belicozitatea Beijingului, oficialii guvernamentali sunt alarmați și oferă o analiză dură în privat.

Cu toate acestea, Taiwanul se ţine ferm pe poziţii și declară că nu va renunța la suveranitatea sa în fața Chinei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026