Cine sunt talibanii români? Cum a apărut această denumire? Cum a evoluat ea? Și cum s-a ajuns de la cei care au fost denumiți astfel inițial de Gazeta de Vest și apoi, în mod insistent și pe bună dreptate, de maestrul Ion Cristoiu, la situația în care această ștampilă să poată fi pusă în mod justificat de alți oameni politici și pe simpatizanții acestora? Și cum se va ajunge la talibanii de mâine, care și ei reprezintă un fenomen mai degrabă ridicol decât periculos?
Ștampila de talibani a fost pusă în perioada 1997–2000 de o parte din PNȚCD, partid aflat la guvernare și care, o perioadă, a practicat o politică radicală, rigidă și cu derapaje grave de la democrație. Talibanii au fost atunci asociați cu Victor Ciorbea și acuzați de atașamentul fanatic față de propriile convingeri, mai cu seamă de către cealaltă aripă a PNȚCD, mai normală la cap, mai moderată, reprezentată de către Radu Vasile, care, de altfel, l-a și înlocuit pe Ciorbea din poziția de premier.
ADN-ul talibanilor români se regăsește acum, pentru a face o punte peste timp, în rândul unor peneliști, în special al susținătorilor lui Ilie Bolojan, precum și, generalizat, în rândul useriștilor. Aceasta este o dovadă că fenomenul care transformă politicieni, la pachet cu simpatizanții lor, în talibani nu poate primi nici ștampila ideologică de stânga și nici ștampila ideologică de dreapta. Ca dovadă, curentul de talibani grupați în jurul lui Victor Ciorbea reprezenta o aripă a unui partid de dreapta, în timp ce astăzi talibanii din PNL și din USR reprezintă stânga ideologică și politică, care, pe drept cuvânt, este taxată drept progresistă și neomarxistă.
Acest fenomen al talibanismului a făcut ca Ilie Bolojan și nucleul său dur să meargă cu pânzele albe, cu capul înainte, confundând obiectivele personale, dintre care unele se dovedesc pe zi ce trece drept infracționale, cu obiective de interes pentru România și viitorul ei. Asta, desigur, atunci când Bolojan, împreună cu nucleul dur din PNL, care încă îi este fidel, și cu USR, aliatul său de nădejde, mai nou și cu Ludovic Orban, care mai mult mimează talibanismul din oportunism, au încercat să ne convingă că România poate fi scoasă din criză doar mergând până în pânzele albe în direcția indicată de un conducător de mucava. Desigur, pe tot acest parcurs, talibanii au fost sprijiniți și apoi doar asistați de Nicușor Dan, care este produsul acestora.
Populația a simțit că întreaga falsitate a acestui curent i-a pus pe cei responsabili la colț, i-a scos în afara guvernării și i-a taxat ca atare, ceea ce nu înseamnă că fenomenul taliban, care la noi înseamnă cu totul altceva decât fundamentalism religios, înseamnă mai degrabă fundamentalism ideologic, dispare. Că dispare odată cu eșecul politic al acestor partide și cu dezastrul previzibil pe care îl vor înregistra fix din vina talibanilor la alegeri, așa cum s-a întâmplat și cu PNȚCD, care de atunci și până astăzi n-a mai ajuns în Parlament. Talibanii sunt cei care, fără să se gândească prea mult, aplică ștampila lipsită de un minimum de argumente asupra adversarilor politici. În acest moment, acești adversari pe care talibanii încearcă să îi demonizeze sunt PSD, care i-a măturat de la putere și care este taxat drept urmaș al Partidului Comunist, și, evident, AUR, despre care talibanii și susținătorii acestora afirmă continuu, ca niște papagali, fără niciun fel de argumente, că ar fi un partid ba fascist, ba antisemit, ba antieuropean, ba anti-NATO, ba pro-Putin, iar acuzațiile veninoase cresc ca intensitate pe măsură ce AUR crește în opțiunile electoratului.
Partea mai interesantă este aceea de a încerca să anticipăm cine vor fi talibanii de mâine, după ce talibanii de azi, pe urmele PNȚCD, își vor da, din punct de vedere politic, obștescul sfârșit. Supoziția mea este că talibanii de mâine ar putea fi, în primul rând, actualii social-democrați, care se vor vedea confruntați cu dreapta suveranistă a României și, pe măsură ce vor pierde teren, vor relua și vor upgrada acuzațiile aduse acestora. Dar la fel de bine, nu peste multă vreme, am putea să constatăm că, încet-încet, și reprezentanții AUR devin talibani, în măsura în care enunțurile lor sunt făcute fără argumente, la fel ca și enunțurile celorlalți, și devin de tip dogmatic.
Din toate motivele pe care le-am expus mai sus, cred că este bine ca oamenii politici să înțeleagă fără patimă, în mod obiectiv, acest fenomen și să încerce pe toate căile să nu cadă în capcana propriului radicalism.