Local

Tânăra în vârstă de 13 ani, diagnosticată cu o tumoră malignă, urmează să fie operată. Mama acesteia le mulțumește oamenilor care au ajutat-o să ajungă la Spitalul „Bambino Gesù” din Roma – FOTO

Publicat: 01 dec. 2023
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Tânăra în vârstă de 13 ani diagnosticată cu o tumoră malignă urmează să fie operată. Mama acesteia le mulțumește oamenilor care au ajutat-o să ajungă la Spitalul Bambino Gesù din Roma - FOTO
Serena Elena Fritelli, tânăra în vârstă de 13 ani, pentru care viața a luat o întorsătură dramatică, primește vești bune

Serena Elena Fritelli, tânăra în vârstă de 13 ani, pentru care viața a luat o întorsătură dramatică, primește vești bune. Fata a ajuns la Spitalul papal „Bambino Gesù” din Roma și urmează să fie operată. Aceasta este o minune care a fost posibilă doar prin intermediul oamenilor cu suflet mare, care s-au mobilizat și au reușit să strângă suma necesară pentru ca fata să aibă parte de îngrijire medicală

În prezent, se află în grija medicilor. Mama acesteia le mulțumește din tot sufletul celor care au contribuit pentru a-i salva viața Serenei.

„Mulțumim tuturor! Cu ajutorul vostru, Serena a ajuns la Spitalului papal „Bambino Gesù” din Roma, în grija medicilor de aici. Aș vrea să vă mulțumesc fiecăruia în parte, dar sunteți foarte mulți. Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot!”, a transmis, pe rețelele de socializare, mama Serenei Elena Fritelli, tânăra în vârstă de 13 ani.

Tânăra de 13 ani urmează să fie operată la Spitalul papal „Bambino Gesù” din Roma

Serena Elena Fritelli, tânăra în vârstă de 13 ani la Spitalul „Sf.Maria” din Iași
Aceasta a ajuns la Spitalului papal „Bambino Gesù” din Roma, și urmează să fie operată

Mama fetei speră ca durerile să ia sfârșit. Totul a început când Serena avea doar 11 ani. Durerile deja se făceau simțite, însă a considerat că sunt cauzate de greutatea ghiozdanului sau a poziției incorectei pe care o avea atunci când stătea în bancă sau la calculator. Însă nu au trecut nici după ce Serena a început ședințele de recuperare cu un kinetoterapeut.

A ajuns la spital, iar în urma unui IRM (Imagistică prin Rezonanță Magnetică), medicii au observat o formațiune paravertebrala stângă în zona lombară, care inițial a fost considerată lipom. Pe 13 octombrie 2023 a fost programată pentru operație, iar medicii au constat că poate fi o altă problemă. A primit diagnosticul de tumoră malignă, sarcom Ewing extraosos intramuscular sacro-spinal.

Copila a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde a suferit o operație prin care s-a dorit prevenirea extinderii tumorii și, ulterior, a început ședințele de chimioterapie. Din cauza acestora, părul i-a căzut, iar fata nici nu mai zâmbea ca la început. Cu toate acestea, mama îi este permanent alături, este cea care o încurajează. De altfel, aceasta a prins din nou încredere în oameni și a realizat că încă mai există bunătate.

Serena are nevoie de ajutor în continuare

operația Serenei Elena Fritelli
În prezent se află în grija medicilor

Serena are nevoie de ajutor în continuare, investigațiile abia au început, la fel și ședințele de chimioterapie. Cu toate acestea, veștile bune nu au întârziat să apară, astfel că, în prezent, tânără în vârstă de 13 ani se află în Italia, sub atenta supraveghere a medicilor, urmând să fie operată. Copilăria Serenei nu este una fericită.

Este un copil care trebuie să se gândească permanent dacă va mai fi ziua de mâine și dacă durerile vor fi mai greu de suportat. Orice donație o poate ajuta să-și vadă visul împlinit, anume cel de a fi sănătoasă.

Comentarii
Adauga un comentariu