Prima pagină » Local » Taximetristul care a adormit în trafic din cauza alcoolului a fost reținut pentru 24 de ore

Taximetristul care a adormit în trafic din cauza alcoolului a fost reținut pentru 24 de ore

11 feb. 2026, 02:00,
Dragoș SAVIN în Local

Polițiștii din Iași l-au reținut pentru 24 de ore pe taximetristul care a adormit în trafic din cauza alcoolului. Acesta a fost observat de trecători, iar oamenii legii au fost sesizați prin 112. Alcoolemia individului a fost uriașă

După o săptămână de la momentul în care un taximetrist a adormit la volan în trafic, polițiștii ieșeni au decis să-l rețină pentru 24 de ore. Individul a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce trecătorii l-au observat dormind cu capul pe volan pe linia de tramvai. Atunci, un apel la numărul unic 112 a fost efectuat, cerându-se ajutor. Toți au crezut că taximetristului i s-a făcut rău. Nimeni nu se gândea că acesta a băut peste măsură.

Taximetristul care a adormit în trafic din cauza alcoolului a fost reținut

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări.

„La data de 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la volanul unui autoturism, care era oprit la culoarea roșie a semaforului, o persoană pare să fie sub influența băuturilor alcoolice și circulă haotic pe banda de circulație destinată mijloacelor de transport în comun. La volan a fost identificat un bărbat de 40 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. La data de 9 februarie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, de către polițiști. La data de 10 februarie a.c., urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Controale în municipiul Iași

Pe data de 9 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.

„Au fost efectuate 39 de testări alcoolscopice, au fost verificate 39 de vehicule, fiind aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru neacordare prioritate vehicule, 2 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 53 pentru alte abateri, în valoare de 39.260 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 13 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a declarat Adina Ciobanu.

De exemplu, o femeie de 47 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar într-o intersecție nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Astfel, aceasta a fost sancționată contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

Rămâne de văzut dacă taximetristul, reținut pentru 24 de ore pentru că a adormit cu capul pe volan în trafic, va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ilie Bolojan vorbește despre demisie! „Când nu voi mai fi premier, va fi o ușurare pentru că…”
Premierul Ilie Bolojan vorbește despre demisie, spunând că s‑a gândit să renunțe la funcție în contextul tensiunilor din coaliție și al criticilor interne. „Când nu voi mai fi premier, va fi o ușurare, pentru că este o activitate foarte solicitantă și foarte dificilă”, a declarat șeful Guvernului. Ilie Bolojan vorbește despre demisie! Premierul Ilie Bolojan […]
Ilie Bolojan vorbește despre demisie! „Când nu voi mai fi premier, va fi o ușurare pentru că…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 februarie 2026
11 februarie 2026