Iranul a anunțat închiderea din nou a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel mondial, după ce atacurile israeliene din Liban au continuat la scurt timp după intrarea în vigoare a unui armistițiu. Teheranul susține că atât Statele Unite, cât și Israelul au încălcat înțelegerile convenite recent și avertizează că ar putea adopta măsuri suplimentare dacă situația nu se schimbă.
Decizia riscă să amplifice tensiunile din Orientul Mijlociu și să afecteze piețele energetice internaționale, într-un moment în care marile puteri încercau să negocieze un acord mai amplu privind programul nuclear iranian și securitatea regională.
Iranul anunță blocarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
Anunțul a fost făcut de comandamentul central Khatam-al Anbiya, structura care coordonează armata iraniană și Corpul Gardienilor Revoluției.
Într-un comunicat oficial, autoritățile militare iraniene au transmis că măsura reprezintă un răspuns direct la ceea ce consideră a fi încălcări ale angajamentelor asumate de adversarii săi.
„Strâmtoarea Ormuz va fi închisă traficului maritim (…) Această primă măsură este un răspuns faţă de încălcarea de către inamic a angajamentelor sale”, se arată în comunicatul transmis de comandamentul Khatam-al Anbiya.
Mesajul conține și un avertisment privind eventuale măsuri suplimentare.
„Dacă agresiunea continuă, vor fi planificate şi implementate măsuri suplimentare pentru a constrânge inamicul să-şi respecte obligaţiile”, au transmis oficialii iranieni.
Într-un alt comunicat difuzat de televiziunea publică iraniană, conducerea militară a acuzat direct Washingtonul și Tel Avivul de nerespectarea înțelegerilor recente.
„Având în vedere reaua-credință a Statelor Unite și încălcarea evidentă a angajamentelor asumate prin neaplicarea primului articol al memorandumului de încetare a războiului, precum și ca răspuns la încălcarea continuă și repetată a armistițiului de către regimul sionist în sudul Libanului… Se anunță prin prezenta că Strâmtoarea Ormuz va fi închisă traficului naval”, se precizează în document.
Ce prevedea acordul dintre SUA și Iran
Decizia Teheranului vine la doar câteva zile după semnarea unui memorandum de înțelegere între Iran și Statele Unite, document care avea rolul de a reduce tensiunile și de a crea condițiile necesare pentru negocieri mai ample.
Potrivit acordului, Iranul se angajase să garanteze circulația în siguranță a navelor comerciale între Golful Persic și Marea Arabiei.
Documentul prevedea că Iranul urma „să garanteze trecerea în siguranţă a navelor comerciale, fără taxe timp de 60 de zile, între Golf Persic şi Marea Arabiei, precum şi în sens invers”.
Totodată, memorandumului stipula că „traficul navelor comerciale va fi reluat imediat” și că acesta urma să fie restabilit complet în termen de 30 de zile după eliminarea minelor și a riscurilor de navigație din zonă.
O componentă esențială a acordului era și încetarea confruntărilor din Liban, condiție considerată necesară pentru începerea unei perioade de 60 de zile de negocieri americano-iraniene privind programul nuclear al Teheranului și alte dosare sensibile din regiune.
Atacurile din Liban au reaprins conflictul
Criza a izbucnit după ce, la numai câteva ore de la intrarea în vigoare a armistițiului dintre Israel și Hezbollah, au fost raportate noi bombardamente și atacuri cu drone în sudul Libanului.
Presa libaneză a relatat că cel puțin cinci persoane au fost ucise în urma loviturilor aeriene israeliene.
Teheranul consideră că aceste atacuri reprezintă o încălcare clară a acordului care trebuia să creeze condițiile pentru negocierile dintre Iran și Statele Unite.
Autoritățile iraniene susțin că Washingtonul nu și-a respectat obligațiile asumate și nu a intervenit pentru a opri continuarea operațiunilor militare israeliene.
În același timp, Hezbollah și autoritățile libaneze au acuzat Israelul de încălcarea repetată a armistițiului, în timp ce partea israeliană susține că acțiunile sale reprezintă răspunsuri la amenințări de securitate și la atacuri lansate de gruparea susținută de Iran.
Administrația americană încearcă să mențină în viață procesul diplomatic început în această săptămână. Vicepreședintele american JD Vance a declarat că este în continuare încrezător că armistițiul poate fi salvat și că negocierile pot continua. Totodată, acesta a transmis un mesaj clar către autoritățile israeliene.
„Problema pentru Israel nu este Donald J. Trump. Liderul american este singurul şef de stat din întreaga lume care simpatizează în acest moment cu naţiunea Israel şi se întâmplă să fie şeful de stat al superputerii mondiale”, a transmis J.D.Vance.
Vicepreședintele SUA a lansat și un avertisment direct.
„Dacă aş fi în cabinetul guvernului israelian, poate că nu l-aş ataca pe singurul aliat puternic care îmi rămâne în întreaga lume”, a spus acesta.
În paralel, Casa Albă a transmis că Washingtonul așteaptă „începerea discuțiilor tehnice cât mai curând posibil”, deși JD Vance nu va mai participa personal la întâlnirile programate în Elveția.