Prima pagină » Local » Țigări de contrabandă în valoare de 250 mii lei, descoperite în colete abandonate. Autoritățile susțin că marfa trebuia să ajungă pe piața neagră din Iași

Țigări de contrabandă în valoare de 250 mii lei, descoperite în colete abandonate. Autoritățile susțin că marfa trebuia să ajungă pe piața neagră din Iași

26 aug. 2020, 02:00,
Vlad Alexa în Local

Peste 20 de mii de pachete cu țigări de contrabandă au fost descoperite în mai multe colete abandonate, învelite în folie de culoare neagră. Autoritățile susțin că marfa trebuia să ajungă pe piața neagră din Iași, coletele fiind abandonate de contrabandiștii urmăriți de polițiștii de frontieră

Echipele din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit peste 20.800 de pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de peste 252.000 de lei. Acestea se aflau în mai multe colete abandonate care erau învelite cu folie de culoare neagră. Oamenii legii susțin că acestea urmau să ajungă pe piața neagră din Iași pentru a fi comercializate.

„În data de 24.08.2020, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Românești – ITPF Iași a fost organizată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări. Astfel, în jurul orei 21:10, polițiștii de frontieră au observat, pe direcția localității de frontieră Damideni, județul Botoșani, mai multe persoane care se aflau la malul râului Prut și încercau să transporte colete voluminoase. La vederea polițiștilor de frontieră, profitând de condițiile meteo nefavorabile, persoanele au abandonat coletele și au fugit, reușind să treacă înot râul Prut în R. Moldova. Drept urmare, pentru reținerea persoanelor s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Țigările de contrabandă au fost confiscate

În coletele respective abandonate în vegetație se afla cantitatea de 189.560 de țigarete (9.478 de pachete cu țigări), în valoare de 114.680 de lei. În aceeași seară, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut, în jurul orei 21:25, polițiștii de frontieră români, în colaborare cu colegii din R. Moldova, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care descărcau colete voluminoase dintr-o barcă, cu care au trecut din R. Moldova în România.

„Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, însă, la vederea colegilor noștri, profitând de condițiile meteo nefavorabile și de întuneric, persoanele au abandonat coletele și au fugit în vegetația din zonă. În cel mai scurt timp, pe baza relațiilor de cooperare, s-a luat măsura informării autorităților din R. Moldova despre cele două evenimente, în vederea cercetării în comun a acestora”, au mai declarat reprezentanții ITPF Iași.

La inventarierea coletelor a rezultat cantitatea de 227.800 de țigarete în valoare de 137.825 de lei. În ambele cazuri, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Produsele de contrabandă sunt ascunse în bagajele persoanale

Această captură vine după mai multe acțiuni în urma cărora au fost confiscate cantități impresionante de alcool și țigări de contrabandă pe parcursul săptămânii trecute. Bunurile accizabile care au fost confiscate urmau să ajungă tot pe piața neagră din Iași. Echipele din cadrul ITPF Iași au confiscat 20.000 țigarete și 30 de sticle cu alcool, pe care mai mulți cetățeni din Republica Moldova au încercat să le introducă ilegal în țară, ascunse în bagajele personale. Echipele din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au oprit în trafic mai multe autoturisme în ultimele zile, la volanul cărora se aflau cetățeni cu dublă cetățenie, română și R. Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2024
12 decembrie 2024