Tinerețe fără bătrânețe și știință fără de moarte

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Îmbătrânirea este un proces universal, dar mecanismele sale rămân incomplet înțelese. De ce îmbătrânim? Este declinul biologic inevitabil sau am putea învăța să îl încetinim și, eventual, să inversăm anumite modificări asociate vârstei? Biologia moleculară, dezvoltarea biomarkerilor și inteligența artificială deschid noi perspective asupra longevității.

Îmbătrânim pentru că suntem vii?

Într-o conversație cu medicul și cercetătorul Eric Topol, profesorul Vadim Gladyshev de la Harvard Medical School propune o interpretare interesantă: îmbătrânirea reprezintă acumularea progresivă a consecințelor negative ale vieții însăși.

De-a lungul evoluției, organismele au dezvoltat mecanisme complexe de protecție, adaptare și reparare celulară. Totuși, niciun proces biologic nu funcționează perfect. Metabolismul, diviziunea celulară și interacțiunile permanente cu mediul produc inevitabil modificări moleculare, pe care organismul încearcă să le compenseze. În timp, consecințele acestor imperfecțiuni se acumulează și contribuie la declinul funcțional.

Din această perspectivă, îmbătrânirea nu reprezintă neapărat un program genetic prestabilit, ci rezultatul limitelor mecanismelor care ne mențin în viață. Evoluția a favorizat supraviețuirea și reproducerea, nu neapărat conservarea indefinită a funcțiilor biologice.

Ceasurile biologice: câți ani au, de fapt, organele noastre?

Vârsta cronologică nu reflectă întotdeauna starea biologică a organismului. Două persoane de aceeași vârstă pot prezenta diferențe importante în ceea ce privește funcția cardiovasculară, metabolică sau cognitivă. Pentru a surprinde aceste diferențe, au fost dezvoltate așa-numitele ceasuri biologice, instrumente care estimează caracteristici ale îmbătrânirii pe baza unor modificări moleculare.

Primele au fost ceasurile epigenetice, bazate pe modificările de metilare a ADN-ului. Ulterior, au apărut ceasurile transcriptomice, care analizează expresia genelor, și cele proteomice, care utilizează profilul proteinelor circulante. Deosebit de interesante sunt ceasurile proteomice specifice organelor. Deoarece proteinele provin din numeroase țesuturi, analiza lor poate oferi informații despre îmbătrânirea biologică a inimii, rinichilor, arterelor sau creierului. Astfel, organele aceleiași persoane pot prezenta profiluri biologice diferite, unele sugerând o îmbătrânire mai accelerată decât altele.

Unele dintre aceste modele sunt dezvoltate pentru a estima riscul de mortalitate sau de apariție a bolilor, nu doar vârsta cronologică. În paralel, cercetătorii explorează integrarea datelor moleculare cu informațiile obținute prin dispozitive purtabile, precum ceasurile inteligente. Totuși, un aspect rămâne esențial: reducerea vârstei estimate de un ceas biologic nu demonstrează automat că organismul a întinerit sau că durata vieții a crescut.

Poate fi inversată îmbătrânirea?

O parte dintre cele mai fascinante rezultate provin din experimentele de transplant și parabioză, o tehnică prin care sistemele circulatorii ale două animale sunt conectate. Studiile experimentale au arătat că mediul biologic poate influența caracteristicile de îmbătrânire ale țesuturilor. Un organ tânăr transplantat într-un organism vârstnic poate dobândi anumite caracteristici asociate vârstei gazdei, în timp ce un mediu tânăr poate produce modificări favorabile într-un organ mai bătrân.

Experimentele de parabioză între șoareci tineri și vârstnici au evidențiat, de asemenea, influența factorilor circulanți asupra unor procese asociate îmbătrânirii. Cu toate acestea, efectele sunt limitate și variabile, iar întinerirea completă a organismului nu a fost demonstrată.

O altă direcție promițătoare este reprogramarea celulară parțială, inspirată de descoperirea factorilor Yamanaka. Aceștia pot modifica identitatea și starea biologică a celulelor, iar utilizarea lor controlată este investigată pentru reducerea anumitor caracteristici ale îmbătrânirii, fără pierderea funcției celulare. Deocamdată, această strategie rămâne experimentală, cu provocări importante privind siguranța și controlul efectelor.

Medicamentele viitorului: putem încetini ceasul biologic?

Este explorată și posibilitatea ca anumite medicamente deja utilizate în practica medicală să influențeze procesele asociate îmbătrânirii. Metforminul, utilizat în tratamentul diabetului zaharat, a atras atenția în urma unor studii observaționale care au sugerat beneficii asupra supraviețuirii. Totuși, aceste rezultate nu demonstrează că medicamentul încetinește direct îmbătrânirea.

Mai recent, agoniștii receptorilor GLP-1 au devenit de interes nu doar prin beneficiile metabolice și cardiovasculare demonstrate, ci și prin posibilele efecte asupra vârstei biologice estimate a diferitelor organe. Analizele exploratorii bazate pe ceasuri proteomice sugerează că răspunsul poate fi diferit de la un organ la altul. Unele modificări pot apărea mai rapid la nivel cardiovascular, în timp ce țesutul adipos sau alte compartimente pot prezenta evoluții distincte. Aceste rezultate ridică o întrebare importantă: ar putea tratamentele moderne să modifice selectiv ritmul îmbătrânirii anumitor organe?

Viitorul longevității nu va însemna un singur medicament

Organismul uman este un sistem biologic extrem de complex, în care procesele metabolice, imune și moleculare interacționează permanent. De aceea, este puțin probabil ca îmbătrânirea să poată fi controlată printr-o singură intervenție universală. Inteligența artificială ar putea avea un rol important în integrarea datelor genetice, proteomice și clinice, identificând mecanisme insuficient studiate și combinații de intervenții adaptate particularităților fiecărei persoane.

Obiectivul cercetării nu este doar prelungirea duratei vieții, ci mai ales creșterea numărului de ani trăiți fără boli cronice invalidante și fără pierderea autonomiei. În prezent, nu există un tratament demonstrat clinic care să inverseze îmbătrânirea umană în ansamblu. Dar capacitatea de a măsura tot mai precis modificările biologice și de a înțelege mecanismele lor ne apropie de o medicină în care nu vom urmări doar tratarea bolilor, ci și menținerea funcțiilor organismului cât mai mult timp. Poate că viitorul longevității nu va însemna să oprim timpul, ci să învățăm cum să îmbătrânim mai sănătos. Only time could tell.

Prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași și prorector pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași/ Asist. univ. dr. Anca Ștefan

Bibliografie:

1. Gladyshev VN. (2013). The Origin of Aging: Imperfectness-Driven Non-Random Damage Defines the Aging Process and Control of Lifespan. Trends in genetics
2. Wyss-Coray T, Topol EJ. (2026). Biological aging clocks in health and disease. Nature Medicine.
3. Horvath S. (2013). DNA methylation age of human tissues and cell types. Genome Biology.
4. Oh HS et al. (2023). Organ aging signatures in the plasma proteome track health and disease, Nature
5. Organ-specific proteomic aging clocks predict disease and longevity across diverse populations. (2025), Nature Aging.
6. Pálovics R et al. (2022). Molecular hallmarks of heterochronic parabiosis at single-cell resolution, Nature.
7. Browder KC et al. (2022). In vivo partial reprogramming alters age-associated molecular changes during physiological aging in mice, Nature Aging
8. Dermit M et al. (2026). Semaglutide Reduces Multiorgan Proteomic-Based Biological Age across Cohorts, Diabetes, 75(Suppl. 1):1703-P.
9. 10. Topol EJ, Gladyshev VN. (2026). Vadim Gladyshev and the Science of Aging. Ground Truths, 27 octombrie 2026.