Prima pagină » Eveniment-Social » Tot mai departe de promovarea în Superligă! Politehnica Iași nu reușește să țină pasul cu echipele din partea superioară a clasamentului
Tot mai departe de promovarea în Superligă! Politehnica Iași nu reușește să țină pasul cu echipele din partea superioară a clasamentului

Tot mai departe de promovarea în Superligă! Politehnica Iași nu reușește să țină pasul cu echipele din partea superioară a clasamentului

15 sept. 2025, 02:00,
Petronel Ștefan în Eveniment-Social

La începutul sezonului, Politehnica Iași își setase un obiectiv ambițios, după ce a retrogradat din Superligă. Clubul vrea promovarea în primul eșalon, însă, până acum, jocul a dezamăgit

Weekendul trecut, ieșenii au făcut deplasarea la CS Afumați, echipă cu fără prea mari pretenții în Liga 2. Astfel, formația lui Tony da Silva era favorită în această partidă. Portughezul nu a putut sta pe bancă la meci, deoarece era suspendat, din cauză că a primit 4 cartonașe galbene, fiind suplinit de secundul Rui Machado. Echipa sa a avut o prestație dezamăgitoare, iar CS Afumați a câștigat meritat, cu 2-0.

Poli Iași este tot mai departe de promovare

În mod neașteptat, ilfovenii de la CS Afumați au dominat partida cu Politehnica Iași, însă nu putem spune că au avut un joc strălucit, ci doar că oaspeții au fost mult prea modești. Tony da Silva s-a aflat în tribună la acest meci și nu a fost deloc mulțumit de ce a văzut la echipa sa. În prima repriză, singura ocazie a meciului a fost a lui Fatai de la Afumați, care a reluat cu capul din 5 metri, dar Fernandez a apărat.

Tony da Silva a făcut imediat schimbări la pauză și i-a trimis în teren pe Ferhaoui și Hrib, dar în minutul 51 gazdele au înscris prin Alexandru Iamandache. Ieșenii au introdus jucători ofensivi pentru a egala, însă s-au apropiat cu greu de poarta adversă. Pe final, Mohamed Diomande înscrie pe contraatac. La meci au făcut deplasarea și câțiva suporteri ieșeni, care au fost foarte dezamăgiți de ce au văzut la echipa lor. Politehnica se află, acum, pe locul 13, cu 8 puncte acumulate (2 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri). Din păcate, locurile de play-off sunt tot mai departe, fiind la o distanță de 5 puncte, acum, de FC Voluntari.

Poli Iași a început cu următorul 11 meciul de la Afumați: Fernandez – Opriș, Inglada, Elo Ayeto, Ricardo Farcaș – Răzvan Gligor, Ghindovean, Dragoș Iancu – Tiehi și Bruninho. De pe banca de rezerve au mai intrat Șeroni, Hrib, Ofori, Alounga Avebe și Ferhaoui.

Lipsa de variante în atac

La meciul trecut s-a văzut clar că echipa are o problemă în ceea ce privește atacanții. Pe final de meci, Alin Șeroni, fundaș central de meserie, a jucat în atac. El a semnat și cea mai mare ocazie a Politehnicii Iași, când a reluat periculos din careu, după o centrare bună. În rest, s-a văzut clar că echipa nu are idei pe faza ofensivă. În jocul echipei este resimțită tot mai mult lipsa atacantului Sekou Camara, care încă nu a primit cartea verde. Acesta este posibil să obțină documentul abia pe la finalul lunii septembrie, dacă toate actele vor fi în regulă. Într-adevăr, echipa este în restructurare, peste 20 de jucători noi au venit la club. Totuși, când îți setezi un obiectiv în mod public, precum promovarea, creezi anumite așteptări pentru suporteri.

Politehnica Iași este tot mai departe de promovare, după ce a pierdut și ultimul meci. Dacă nu se va redresa, echipa riscă să piardă cursa pentru play-off.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!
Ilie Bolojan a declarat public, în cadrul unei emisiuni la TVR1, că  va crește vârsta de pensionare, vizați fiind membrii MAI, MApN, Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. În schimb, premierul a precizat că nu vor exista schimbări în ceea ce privește norma de hrană a membrilor Ministerului Apărării. Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a […]
Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 februarie 2026
19 februarie 2026