Prima pagină » Sanatate » Tot mai mulți copii se îmbolnăvesc grav sau mor din cauza gripei. Medicii avertizează: „Gripa este periculoasă pentru copii, punct!”

Tot mai mulți copii se îmbolnăvesc grav sau mor din cauza gripei. Medicii avertizează: „Gripa este periculoasă pentru copii, punct!”

06 oct. 2025, 12:25, 1 ,
Ionela Melinte în Sanatate

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite trag un semnal de alarmă. Tot mai mulți copii ajung să de îmbolnăvească grav sau mor din cauza gripei. Pe fondul scăderii vaccinării antigripale, cazurile de complicații neurologice severe, precum encefalopatia necrozantă acută, sunt în creștere.

Gripa sezonieră continuă să provoace ravagii în rândul copiilor, iar noile date publicate de CDC arată o situație tot mai îngrijorătoare. În sezonul gripal 2024–2025, peste 100 de copii au fost diagnosticați cu o complicație rară și gravă a gripei encefalopatie necrozantă acută (ANE). Medicii avertizează că virusul gripal poate ataca sistemul nervos central, provocând inflamații cerebrale, paralizie, halucinații, convulsii și chiar deces, inclusiv în rândul copiilor sănătoși. Pe lângă creșterea numărului de cazuri, specialiștii observă și o scădere semnificativă a vaccinării antigripale la nivel național.

Tot mai mulți copii se îmolnăvesc grav sau mor din cauza gripei

Christine Wear, o mamă din River Forest, Illinois, trăiește cu teama recurentă a sezonului gripal. Fiul ei, Beckett Wear, în vârstă de doar 4 ani, a fost spitalizat de două ori din cauza unei complicații rare cauzate de gripă encefalopatia necrozantă acută (ANE). Această boală inflamatorie a creierului, deși rară, este din ce în ce mai des raportată de medici.

„Anxietatea este mare. Încercăm să trăim o viață normală, fără să-l ținem într-un balon de protecție,” a declarat Christine Wear.

Prima dată, Beckett a fost diagnosticat în septembrie 2022, când nu apucase să-și facă vaccinul antigripal anual. A doua oară, fusese vaccinat, însă specialiștii spun că persoanele care au avut deja inflamații cerebrale cauzate de gripă pot răspunde mai slab la vaccin.

 „A durat mai mult ca de obicei ca, creierul lui să-și revină”, a explicat mama băiatului.

Potrivit CDC, în sezonul gripal 2024–2025, 109 copii au fost diagnosticați cu encefalopatie asociată gripei (IAE). Dintre aceștia 74% au fost internați în secțiile de terapie intensivă, 54% au avut nevoie de ventilator mecanic, 55% erau anterior sănătoși, iar 19% au decedat.

Medicii precizează că virusul gripal poate ataca sistemul nervos central al copilului, ducând la simptome precum confuzie, pierderea echilibrului, halucinații, mișcări necontrolate și convulsii.

„Nu știm în cifre exacte dacă este o creștere, dar, din experiența de medic care tratează acești pacienți, pot spune cu certitudine că am observat o creștere. Nu putem prezice care copii vor face forme severe de gripă, motiv pentru care recomandăm vaccinarea tuturor. Este o greșeală să credem că doar copiii bolnăvicioși dezvoltă complicații”, a declarat Dr. Molly Wilson-Murphy, neurolog pediatru la Spitalul de Copii din Boston.

Rata de vaccinare antigripală la copii este în scădere alarmantă

Deși vaccinul antigripal nu oferă o protecție totală împotriva infectării, medicii spun că el reduce semnificativ riscul de complicații severe și deces. În sezonul trecut, vaccinul a fost până la 78% eficient în prevenirea spitalizărilor la copii și adolescenți cu gripă.

Cu toate acestea, datele CDC arată un trend descendent periculos. În sezonul 2024–2025, doar 49,2% dintre copiii americani cu vârste între 6 luni și 17 ani au fost vaccinați, față de 62,4% în 2019–2020. Experții spun că motivele pentru această scădere sunt multiple. Neîncrederea tot mai mare în vaccinuri, accesul dificil la servicii medicale și lipsa personalului în multe clinici pediatrice duc la scăderea vaccinării.

Dr. Sean O’Leary, expert în boli infecțioase din cadrul Academiei Americane de Pediatrie, avertizează!

„Cea mai bună modalitate de a vă proteja pe dumneavoastră și familia de gripă este vaccinarea. Este simplu, sigur și eficient”, a declarat medicul.

„Gripa este periculoasă pentru copii, punct!”, a declarat un alt medic specialist.

În plus, analiza datelor din emisfera sudică arată că vaccinul a redus spitalizările legate de gripă cu 50% în actualul sezon. CDC reamintește că, cu rare excepții, toate persoanele cu vârsta de peste 6 luni ar trebui să se vaccineze anual. Pentru copiii vulnerabili, ca Beckett, vaccinarea tuturor celor din jur poate fi o barieră vitală împotriva virusului.

„Este ușor să nu-ți faci griji când nu te afectează direct. Vaccinarea este o metodă simplă și ușoară de a-mi proteja fiul”, a spus Christine Wear.

Astfel, tot mai mulți copii se îmbolnăvesc grav sau mor din cauza gripei, iar rata de vaccinare este tot mai mică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Pentru că au imunitate zero de la atâtea vaccinuri, criminalilor!!!
    Sistemul lor imunitar este bombardat cu vaccunri încă de la naștere. Este ocupat să lupte din start, artificial. Cum samai lupte și cu o răceală?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025