O fată de 13 ani a fost găsită moartă, miercuri seara, 16 septembrie 2026, într-o locuință din zona Poitiers, municipiul Iași. Poliția a fost chemată prin 112, iar echipajele ajunse la adresă au confirmat decesul. Oamenii legii au deschis un dosar penal și au cerut efectuarea autopsiei pentru a afla exact cum a murit copila.
Se pare că eleva s-a sinucis și a fost găsită în casă de tatăl său.
„La data de 16 septembrie a.c., polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a fost găsită decedată în interiorul unui imobil, din municipiul Iași.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o minoră, de 13 ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.
Dacă treci prin momente dificile sau cunoști pe cineva care are gânduri de suicid, cere ajutor. Nu ești singur.
- Linia de prevenție a suicidului: 0800 801 200 (gratuit)
- Telefonul Copilului (pentru minori): 116 111
- Urgențe (24/7): 112
Algoritmii.
Retelele sociale, cel mai mare pericol al generatiei actuale. Si parintii iresponsabili care nu urmaresc indeaproape activitatea minorilor pe retelele sociale.
Daca algoritmul social media nenoroceste adultii de a ajuns rata divorturilor la un maxim istoric, ce credeti ca poate face cu mintea unor copii de 13 ani?
Perfect adevarat
De cele mai multe ori se ajunge aici din cauza unor profesori ce pun presiune pe ei di acasă nu sunt înțelesi de părinți din pacate .Uneori uităm că în spatele unui elev care greșește, vorbește, râde sau nu înțelege o lecție, se află un copil. Un copil care încă învață, care poate avea zile bune și zile mai dificile și care are nevoie să fie îndrumat, nu zdrobit.
Să corectezi un copil este normal. Să îi explici unde a greșit este necesar. Să pui limite este parte din educație.Dar umilirea în fața colegilor, etichetarea, ironia sau cuvintele care îl fac să se simtă inferior nu educă. Lasă răni pe care, de multe ori, adultul nici nu le vede.Și mai dureros este atunci când un copil este certat sau pus la zid chiar și atunci când nu el a greșit. În timp, poate ajunge să se teamă să vorbească, să se teamă să greșească și mai grav sa creadă că problema este la el.Un profesor are o putere enormă asupra unui copil. O vorbă poate încuraja, dar o vorbă spusă la momentul nepotrivit il poate distruge.Nu cerem ca elevii să fie lăsați fără reguli. Nu cerem ca greșelile să fie trecute cu vederea. Cerem doar ca disciplina să nu fie confundată cu umilința.Pentru că școala ar trebui să fie locul în care un copil învață să devină un om mai bun, nu locul în care începe să se îndoiască de propria valoare.Copiii au nevoie de limite, dar și de demnitate. Au nevoie de corectare, dar și de respect. Și, mai presus de toate, au nevoie să știe că adulții care îi educă sunt acolo pentru a-i ajuta să crească, nu pentru a-i face să se simtă mici. ❤️Dumnezeu să o ierte !Si poate mesajul va fi citit si de acei profesori care distrug vieti in loc sa le construiasca.
Cei mai mari bulling-eri sunt cadrele didactice. Fenomenul se intampla foarte discret, perfid. Ele starnesc si plaseaza bulling-ul in randul tinerilor. Clasele de elevi sunt pepiniere de viitoare ierarhii sociale. Cine este plasat pole-position, are drumul lin spre glorie. Fara valoare, fara efort. Este deja-vu, ca in comunism, cand fiii militianului, doctorului, activistului erau prin primele banci. Acum scara valorica este strict cea a banului. Cine nu are bani, pute a prost. Sic!
Adevărat !!! Trist ca au distrus mulți copii si vor distruge in continuare.Disciplina = Umilinta 😞
Are legatura cu Samson Miruna Cristina tot de 13 ani, disparuta de acasa (si parca nu prima data), din alt articol?
Internetul înnebunește copiii…
Sa se duca naibii toti prostanacii astia care stau pe retele.
Aplicația guvernului comunist are mare putere în Ro, era cât pe aci să pună și președintele în 2024. Nu se vor atinge de ea de la atâta lucru. În Ro mă refer ca Ion SUA nu mai e proprietar guvernul comunist.
de aia sunt adeptul orelor de RELIGIE obligatorie si nu facultativa in scoli! nu era asa ceva daca RELIGIA era obligatorie clasele 0-12 11-13 (seral). cand se facea RELIGIA obligatorie in scoli nu se auzea de sinucideri in randul minorilor. RELIGIA te mai invata ca nu e bine sa-ti iei viata si sa-ti dai sufletul pe mainile necuratului. mai baga si frica in individ, entitati cosmice sunt cu adevarat chiar daca ne place sa credem sa nu. RELIGIA oferă un set clar de valori morale, repere etice și un sentiment de apartenență comunitară. Din această perspectivă, credința și teama de consecințele spirituale (cum ar fi păcatul sinuciderii) pot acționa ca mecanisme de protecție psihologică, oferind confort în momente de criză și descurajând actele extreme.
Ieși din peșteră
iesi tu din pestera neaderthalianule!
„Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. El rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător”
Petre Țuțea
1902 – 1991
Ai curajul sa’i zici in fatza lui Darius Bujor ca daca toti copiii evrei si catolici studiau obligatoriu religia ortodoxa la ore la shcoala, atunci Anelisa nu se mai sinucidea?
Sa mai vina un rind de Abuzatori psihice peste bietii copii !! Eventual un POMOHACI sau alti pedofili in sutana din toate cultele !!! Sau parvenite de COANA PREUTEASA care se crede PEDAGOG din mulgatoare de vaci !!!
S-a sinucis cu ce? Cu aerul conditionat?Ce mai inventati?
Probabil ca nu se face destul pentru evaluarea si consilierea psihologica a acestor copii, traiesc in vremuri foarte competitive.
Odihneasca-se in pace, din pacate, probabil a vazut lucrurile mult mai sumbre decat erau de fapt si decat le-ar fi vazut alta data.
13 ani!! Cum îți trece prin cap la vârsta aia să te sinucizi?!!
Tik tok-ul, instagram și facebook-ul influențează enorm o minte tânără și naivă. Prea mulți copii ajung să-și ia viața.
Din câte am auzit, pe vremea comunismului și chiar câțiva ani după aceea, profesorii erau foarte severi cu elevii. Dar nimeni nu recurgea la suicid!
Ce fac părinții? Copiii au nevoie de atenția, înțelegerea și afecțiunea părinților. Nu-ți lași copilul de izbeliște. Te interesezi de prietenii copilului, de anturajul lui, petreci timp cu el etc.
Un copil care-și ia viața e ceva oribil. Inacceptabil. Șocant.
Ba da, recurgea dar nu se spunea in presa. Mai tzine minte cineva pe Stanila/Stelian din Codrescu, circa 17 ani parca prin ’75, un frate mai mic si o sora mai mica Tzutzi?
nu retelele sociale , EDUCATIA de la SCOALA si de acasa , doar un indiciu : in poza fetei apare o CARTE richard osman „glontul care a ratat tinta’, ”un nou mister pentru clubul crimelor de joi ” , este o lectura total nepotrivita pentru un copil de 13 ani, roman politist, crime, moarte ,spioni, mistere; copiii curiosi vor sa experimenteze situatiile misterioase si pot sa apara accidente, le vine in minte sa faca tot felul de prostii pe care le citesc din carti sau de pe retelele sociale , li se dau la scoala lecturi total nepotrivite varstei lor sa para mai SMART , sa creasca nivelul clasei, o generatie fortata sa se maturizeze Doamne pazeste si apara pe toata lumea !
Stați de vorba cu copiii voștri. Făceți-vă timp sa vorbiți cu ei, nu sa ii criticați, certați, acuzați…. Îmbrățișații și vorbiți cu calm, cu dragoste. Mulți dintre ei își pun scuturi și nu vorbesc cu părinții.
Ma doare sufletul cand aud asemenea stiri! Saracii copii, in special fetele! Trist, foarte trist!
Trageti de copiii astia pana ajung la capatul puterilor : meditatii peste meditatii, intre 8-10 ore pe zi de cursuri la scoala, after school, dupa aceea mai merge si la cercul de matematica, romana, sah, dans, etc si daca se poate si vreo 2-3 olimpiade si nici asa nu sunteti multumiti de ei.
Dar voi cum erati la varsta lor ?
Dupa aia va vaitati ca nu stiti ce s-a intamplat si de ce copiii vostri recurg la astfel de gesturi.
Voi ca parinti sunteti vinovati in primul rand, iar in al doilea profesorii avari dupa bani si palmares care nu au nicio inclinatie psihopedagogica ci numai una spre afaceri si epatare prosteasca.
Lasati copiii sa-si traiasca copilaria, fiti alaturi de ei in orice situatie si bucurati-va de momentele avute impreuna decat sa va deplangeti soarta mai tarziu.
Dumnezeu sa o ierte pe fetita !