Iulian Fulga, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a murit în weekend, la Iași. El a fost strivit de tractorul pe care îl conducea. O manevră greșită a făcut ca utilajul să se răstoarne și să-l prindă pe bărbat sub el. Echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru Iulian Fulga
Tragediile parcă se țin lanț la Iași. Iulian Fulga, un tânăr de 40 de ani, a murit strivit sub un tractor, la Strunga. Accidentul cumplit s-a petrecut sâmbătă, pe 24 mai. Iulian se afla la volanul utilajului agricol, care avea cuplată după el o remorcă. Bărbatul ar fi făcut o manevră greșită în pantă, iar tractorul s-a răsturnat. A fost prins sub el, iar din cauza greutății, Iulian și-a pierdut cunoștința. Un echipaj medical a ajuns la fața locului, însă leziunile pe care le-a suferit au fost incompatibile cu viața. Accidentul s-a petrecut pe câmp, de aceea nu poate fi considerat accident rutier. Totuși, la fața locului au fost prezenți și polițiștii ieșeni pentru a face verificări.
Iulian a murit strivit, în weekend, la Iași
Vestea morții tânărului a șocat o comunitate întreagă. Pe rețelele de socializare, mesajele de condoleanțe au curs. Mirabela, soția bărbatului, a postat un mesaj emoționant:
„Omul meu cu suflet bun, ai plecat și ai lăsat în urmă inimi frânte și o iubire fără sfârșit”, se arată în mesajul postat pe rețelele de socializare.
Iulian și Mirabela s-au căsătorit în luna ianuarie a acestui an și se pare că așteptau un copil. O persoană apropiată de cei doi a scris câteva cuvinte de-a dreptul copleșitoare:
„Dumnezeu să te ierte, Iulian, prea de tânăr te-ai dus, nici măcar nu ai apucat să-ți vezi îngerașul”, a postat Claudia, pe Facebook.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru necropsie. Medicii legiști trebuie să afle care au fost cauzele ce au dus la moartea bărbatului. Astfel de accidente sunt, din păcate, întâlnite din ce în ce mai des. Cei care conduc tractoare fac manevre riscante și, de multe ori, nu conștientizează că îi poate costa viața.
„De multe ori, cei care conduc tractoare nu sunt responsabili atunci când nu circulă pe drumurile publice. Nefiind pe drumuri publice, șoferii conduc după propriile reguli, chiar și sub influența alcoolului. Poliția nu poate interveni și nici lua măsuri dacă cei care conduc tractoare sunt pe câmp”, a spus un polițist.
Acum, familia lui Iulian Fulga se pregătește de înmormântare. Cel mai probabil, acesta va fi înhumat peste câteva zile, în comuna ieșeană Strunga. Vă reamintim că Iulian a murit strivit, în weekend, la Iași.
foarte trist, incredibil. Dumnezeu sa-l ierte ! 🙁
Mare păcat că s-a stins așa fulgerător Iulian Fulga un om mult respectat și iubit de întreaga comunitate din Strunga. Și asta pentru că era un tată model cu atâția copii, un soț devotat și un gospodar renumit. Astea sunt blestemele drăcești, vrăjitoriile și părticelele aruncate în drum de către părintele borfaș Mihai Petrovici care a tunat și fulgerat, jurându-se că nu se lasă până nu-i distruge pe toți aceia care l-au reclamat, le face slujbe de moarte și boală și o să-i îngroape pe toți de la A la Z. Dați afară de urgență din biserică pe acest popă, care nu este altceva decât un mascărici și un vrăjitor ce se ocupă numai cu farmece, blesteme, magie neagră și toate lucrările diavolești. Asta până nu va fi prea târziu și o să-i omoare și îngroape pe toți oamenii de la Strunga. Din surse sigure urmează primarul Sorin Lazăr să stea cu țărna în gură, vata în nas și cu hoitul la putrezit, primarul preacurvar, măcelarul de popi cel cu multe dosare penale și condamnări, care a adus televiziunile și presa și a făcut de toată rușinea comunitatea din Strunga într-un stil bestial de mizerabil, supunându-i pe toți cetățenii la o stigmatizare și batjocură publică de neimaginat față de o țară întreagă.