Prima pagină » Actualitate » Traian Băsescu atacă dur Guvernul în plină criză energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”
Traian Băsescu atacă dur Guvernul în plină criză energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”

Traian Băsescu atacă dur Guvernul în plină criză energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”

01 aug. 2026, 13:00, 3 ,
Redacția BZI în Actualitate

Fostul președinte Traian Băsescu lansează acuzații extrem de dure la adresa foștilor miniștri ai Energiei și a premierilor care au condus România în ultimii ani, pe fondul crizei energetice generate de oprirea unor capacități importante de producție. Băsescu consideră că situația actuală este rezultatul unor decizii greșite și afirmă că responsabilitatea depășește nivelul unui simplu management defectuos.

Invitat la B1 TV, fostul șef al statului a declarat că autoritățile au închis termocentrale pe cărbune înainte de a construi noi capacități de producție pe gaze, deși existau fonduri disponibile prin PNRR și politica de coeziune.

„Au închis termocentralele pe cărbune, dar nu le-a dat prin cap că înainte de a le închide trebuie să aibă ceva cu care să le înlocuiască”, a afirmat Traian Băsescu.

Fostul președinte i-a criticat în termeni duri pe cei care au condus Ministerul Energiei de-a lungul anilor.

„Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri de ani de zile, indiferent cum se numesc. Am văzut numai papițoi la Energie, care vorbesc frumos și nu au făcut o termocentrală pe gaze”, a spus acesta.

Băsescu susține că actuala situație nu reprezintă doar un eșec administrativ, ci ar putea avea implicații penale.

„Cred că este un caz penal. Nu numai un caz de bad management, este un caz penal”, a declarat fostul șef al statului.

În opinia sa, președintele Nicușor Dan ar trebui să analizeze instituirea stării de urgență în domeniul energetic, argumentând că starea de alertă nu oferă autorităților suficiente instrumente pentru a gestiona o astfel de criză.

Totodată, Traian Băsescu i-a indicat drept responsabili atât pe foștii miniștri ai Energiei, cât și pe premierii care au condus Guvernul în ultimii ani, acuzându-i că nu au realizat investițiile necesare pentru înlocuirea capacităților de producție scoase din funcțiune.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Comentarii
  • Criza
    E vrăjeala ! Au nevoie de acoperire să dea curentul gratis în Ucraina !

  • Nu ar fi exclus sa declare stare de urgenta atat energetica, cat si climatica, sanitara (sa scoata de la naftalina creun guvid) si sa conditioneze achizitia de zoaie de la supermarket de stampilare si amprentare. Ca sa fie o siguranta, o umbrela.
    O reclama buna ar fi „stingi lumina si salvezi planeta, lasi amprenta si inchizi chiuveta”.
    La campanii publicitare de acest gen Romania e in top.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026