Astăzi, 17 iunie 2025, se împlinesc trei ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai iubiți și respectați actori români: Valentin Uritescu. Dispariția sa, în 2022, la vârsta de 81 de ani, a lăsat un gol uriaș în inimile celor care l-au cunoscut, l-au admirat sau pur și simplu l-au privit jucând – fie pe scena teatrului, fie pe micul și marele ecran.
Cu o carieră care s-a întins pe mai bine de cinci decenii, Valentin Uritescu a fost mai mult decât un actor talentat: a fost un om cu o profunzime rară, un spirit sensibil, un artist complet. Chiar dacă în ultimul deceniu al vieții sale a fost ținut departe de scenă din cauza unei boli cumplite – Sindromul Extrapiramidal, o afecțiune neurologică asemănătoare cu Parkinson – Uritescu a rămas prezent în sufletul publicului și în conștiința artistică a României.
Maestrul Valentin Uritescu a murit în urmă cu 3 ani
Născut pe 4 iunie 1941, în satul Vinerea, județul Alba, Valentin Uritescu a dus cu el, toată viața, legătura profundă cu rădăcinile sale. Spunea adesea că doar acolo, în locul natal, simțea cu adevărat siguranța, libertatea și vraja vieții. A terminat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1963 și și-a început cariera la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, unde și-a conturat primii ani ca profesionist al scenei. Ulterior, a jucat pe scenele din Piatra Neamț și București, devenind una dintre figurile centrale ale Teatrului Bulandra.
Pe ecran, s-a remarcat în roluri care au devenit reper pentru cinematografia românească. Publicul îl cunoaște din producții celebre precum Lumini și umbre, Întoarcerea din iad, Cel mai iubit dintre pământeni, Noi, cei din linia întâi sau, mai recent, din serialul Las Fierbinți. Talentul său era dublat de o naturalețe rară și o empatie profundă, care l-au făcut îndrăgit de toate generațiile.
Boala care avea să-i afecteze profund viața și cariera s-a manifestat încă de la 33 de ani. Totul a început, povestea el, cu un tremur la piciorul stâng, declanșat chiar în timpul unui spectacol intens. De-a lungul anilor, afecțiunea a progresat, iar în ultimul deceniu, Uritescu s-a retras din viața artistică, incapabil să mai urce pe scenă sau să filmeze.
Anii din urmă au fost un amestec dureros de luciditate, suferință fizică și incertitudine. Soția sa, Valeria Uritescu, descria cu emoție zilele în care actorul nu mai putea vorbi sau recunoaște lumea din jur, alternate cu clipe de claritate în care revenea – pentru scurt timp – omul pe care publicul l-a iubit atât de mult.
„E lucid, dar sunt și zile în care nu mai poate vorbi… iar această oscilație a devenit o constantă. Nu poți anticipa nimic. Nu știi dacă mâine va fi o zi bună sau una în care totul se destramă în jurul lui”, mărturisea Valeria în ultimii ani ai vieții sale.
În mod surprinzător, Uritescu nu s-a sfiit să recunoască faptul că marile decizii din viața sa au fost adesea luate la întâmplare – cu ajutorul banului, al bilețelelor sau chiar al unui cuțit aruncat într-o ușă. Dar aceste metode neobișnuite de alegere nu i-au știrbit cu nimic profunzimea umană sau responsabilitatea artistică. Dimpotrivă, îl făceau și mai autentic, mai apropiat de oameni.
Actor, scriitor, om al introspecției
În ultimii ani, Uritescu a început să-și scrie memoriile și să-și aștearnă gândurile în volume tulburătoare de sinceritate. Cărți precum „Așa sunt eu, prost!”, „Să ai grijă de cel bun din tine” sau „Bântuit de viețile altora” dezvăluie un om frământat de întrebări, de dileme morale și de propriile neputințe. Aceste scrieri au devenit, pentru mulți cititori, nu doar mărturii ale unui destin, ci și lecții de umanitate.
Pentru contribuția sa remarcabilă la cultura română, Valentin Uritescu a fost recompensat cu numeroase distincții, printre care Premiul ACIN (1986), Premiul UCIN (1991) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer acordat în 2004. În 2017, a fost omagiat cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo.
Astăzi, la trei ani de la moartea sa, Valentin Uritescu rămâne o figură emblematică a teatrului și cinematografiei românești. Nu doar prin rolurile pe care le-a interpretat cu har, ci și prin felul în care a trăit – cu demnitate, cu sensibilitate și cu un umor fin, chiar și în fața durerii.
Publicul, colegii de breaslă și familia își amintesc nu doar de actorul de excepție, ci și de omul blând, profund și plin de viață, care a avut puterea să zâmbească și atunci când destinul i-a fost potrivnic.
Valentin Uritescu joacă acum în ceruri, dar rămâne viu în memoria noastră. Teatrul românesc a pierdut un maestru, dar cultura română a câștigat o legendă.