Prima pagină » Editorial » Trei conflicte, trei negocieri
Trei conflicte, trei negocieri

Trei conflicte, trei negocieri

16 nov. 2026, 09:31,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Lumea intră într-o etapă în care războaiele nu se mai poartă doar pe front, iar negocierile nu se mai poartă doar despre pace. În spatele discuțiilor dintre Statele Unite, China și Federația Rusă se conturează ceva mult mai important decât o eventuală încetare a focului în Ucraina: negocierea unei noi distribuții a puterii. Sunt, de fapt, trei conflicte și trei negocieri.

Primul este conflictul americano-chinez. Al doilea, confruntarea ruso-occidentală, cu Ucraina în centrul ei. Al treilea este competiția pentru noua ordine mondială, în care China și Rusia încearcă să reducă predominanța americană, fără însă ca Beijingul să-și permită o ruptură economică totală de Washington.

Cele trei dosare se ating, se condiționează și, uneori, se șantajează reciproc. Washingtonul negociază cu Beijingul tarife, tehnologie, semiconductori, inteligență artificială și minerale critice. Dar în spatele comerțului se află întrebarea fundamentală: cine va controla tehnologiile strategice ale următoarelor decenii?

China negociază cu americanii, dar nu renunță la Rusia. Moscova rămâne pentru Beijing un furnizor energetic esențial, un partener strategic și, mai ales, un factor de presiune asupra Occidentului. În același timp, Xi Jinping nu are niciun interes să fie atras într-o confruntare economică fără sfârșit cu Statele Unite. Așadar, Beijingul joacă la două mese.

La cealaltă masă stă Vladimir Putin. Pentru Kremlin, războiul din Ucraina nu mai este doar despre Ucraina. Moscova încearcă să transforme negocierile într-o discuție despre întreaga arhitectură de securitate europeană: NATO, prezența militară americană, extinderea Alianței și raportul de putere în Europa de Est. Aici este miza reală.

Dacă războiul se termină doar printr-un aranjament teritorial, avem o negociere despre Ucraina. Dacă însă rezultatul include reguli privind NATO, desfășurarea trupelor și garanțiile de securitate, atunci discutăm despre o nouă ordine de securitate europeană.

Iar aici România nu mai poate privi de pe margine.

Pentru București, problema nu este abstractă. România se află pe flancul estic al NATO, la Marea Neagră, în imediata vecinătate a Ucrainei și într-o zonă în care Rusia încearcă de ani de zile să-și refacă influența militară și strategică.

Orice înțelegere între Washington și Moscova care ar modifica statutul militar al Europei de Est ne privește direct.

Și există un risc pe care diplomația românească ar trebui să-l trateze cu maximă seriozitate: acela ca marile puteri să negocieze despre „securitatea Europei” într-un format în care Europa să fie mai degrabă obiect decât subiect al negocierii.

Istoria nu se repetă mecanic. Dar are prostul obicei de a reveni atunci când marile puteri cred că pot decide liniștea continentului peste capul celor care locuiesc pe el.

De aceea, comparația cu Yalta trebuie tratată cu prudență, dar și cu atenție. Nu există, în acest moment, dovada unei „noi Yalta”. Există însă tentația marilor puteri de a discuta între ele despre sfere de influență și despre limitele acceptabile ale puterii celorlalți.

Iar România trebuie să înțeleagă un lucru simplu: într-o asemenea negociere, nu contează cât de frumos formulezi comunicatele. Contează unde sunt trupele, ce garanții există, cine controlează Marea Neagră și cât de credibilă este apărarea colectivă.

În fond, cele trei negocieri au aceeași întrebare în spate:

Cine stabilește regulile lumii de mâine?

Statele Unite încearcă să-și păstreze poziția dominantă fără să intre simultan într-un conflict deschis cu China și Rusia.

China încearcă să devină o superputere fără să provoace un război pe care economia sa nu și-l dorește.

Rusia încearcă să obțină recunoașterea statutului de mare putere și să împingă NATO cât mai departe de propriile frontiere.

Iar Europa încearcă să nu descopere, după încheierea negocierilor, că alții au negociat deja securitatea ei. România trebuie să fie foarte atentă la acest aspect.

Nu este suficient să fim „aliați fideli”. În politica marilor puteri, fidelitatea este apreciată, dar interesele sunt negociate.

România are nevoie de o politică externă care să spună clar ce nu poate fi negociat: securitatea flancului estic, libertatea de navigație în Marea Neagră, integritatea teritorială a Ucrainei, credibilitatea articolului 5 și prezența aliată în regiune.

Pentru că, în cele din urmă, cele trei conflicte și cele trei negocieri nu sunt despre trei hărți diferite. Este aceeași hartă. Iar pe ea se află și România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Ucraina lovește infrastructura strategică a Rusiei. Putin ar fi primit o solicitare fără precedent privind eliminarea lui Zelenski
Ucraina a intensificat atacurile cu drone asupra unor obiective strategice din Rusia, inclusiv instalații petroliere și complexe industriale. În paralel, presa internațională relatează despre o presupusă solicitare adresată lui Vladimir Putin pentru eliminarea președintelui Volodimir Zelenski, informație care nu a fost confirmată oficial de Kremlin. Războiul dintre Rusia și Ucraina intră într-o nouă etapă de […]
Ucraina lovește infrastructura strategică a Rusiei. Putin ar fi primit o solicitare fără precedent privind eliminarea lui Zelenski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
16 noiembrie 2026
16 noiembrie 2026