În cazul copiilor și adolescenților în plină creștere, postul intermitent poate afecta negativ dezvoltarea lor fizică și mentală. Aceștia au nevoie de o cantitate adecvată de nutrienți și calorii pentru a-și susține creșterea și dezvoltarea optimă. De asemenea, în cazul persoanelor în vârstă, postul intermitent poate fi mai dificil de realizat și poate duce la o scădere a masei musculare și a densității osoase, care sunt deja afectate de procesul de îmbătrânire.
De asemenea, persoanele cu anumite afecțiuni medicale, cum ar fi diabetul sau tulburările alimentare, ar trebui să evite postul intermitent sau să îl abordeze cu prudență.
Ce este postul intermitent?
Postul intermitent este în momentul de faţă unul dintre cele mai populare trenduri în domeniul fitness-ului şi al sănătăţii.
Postul intermitent nu reprezintă o dietă, cum este greşit catalogat de către mulţi, ci un obicei alimentar care presupune alternarea unor perioade de post, cu perioade în care ne hrănim.
Omul, în milioane de ani de evoluţie, nu a fost “învăţat” să mănânce de mai multe ori pe parcursul unei zile, cum se întâmplă în epoca modernă, existând perioade îndelungate în care accesul la mâncare era restricţionat (lipsa vânatului, seceta, etc.). Astfel, organismul uman s-a adaptat să funcţioneze fără mâncare pentru perioade mari de timp.
Ce presupunepostul intermitent şi care sun metodele de a ţine post intermitent?
Postul intermitent presupune să ne împărţim ziua sau chiar săptămâna, în intervale de timp în care postim şi intervale de timp în care ne luăm mesele.
Pentru îndeplinirea acestui deziderat au fost create şi răspândite în literatură cât şi în mediul online, mai multe metode, dintre care voi prezenta cele mai răspândite:
- Metoda 16/8: aşa numitul protocol “lean gains” popularizat de către Martin Berkhan, un celebru nutriţionist suedez, presupune restricţionarea perioadei zilnice de hrănire la o fereastră de 8 ore, urmată de post pentru o perioadă de 16 ore.
Spre exemplu, între orele 12 – 20 sau 13 – 21 luăm un număr de 2 mese şi eventual o gustare, iar începând cu ora 20, respectiv 21, postim până a doua zi la ora 12 sau 13. Aceasta este metoda cea mai populară şi cea mai uşor de urmat, putând fi ţinută pe termen nedeterminat.
- Metoda eat – stop – eat: presupune să nu mănânci nimic timp de 24 de ore, o dată sau de două ori pe săptămână şi să mănânci normal în celelalte zile, fără a avea vreo restricţie calorică, dar şi fără a face excese.
- Metoda 5/2: presupune să mâncăm în două zile neconsecutive ale săptămânii doar 500 – 600 calorii şi să mâncăm normal în celelalte cinci.
- Metoda alternate – day fasting: presupune să ţinem post negru (în care să nu mâncăm nimic) sau să consumăm doar aproximativ 500 calorii la fiecare a doua zi. Aceasta este cea mai extremă metodă şi nu se recomandă a fi ţinută pentru perioade îndelungate de timp.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/11/postul-intermitent-3.jpg)
Postul intermitent – Beneficii pentru reducerea greutăţii corporale
Acesta este principalul motiv pentru care oamenii adoptă postul intermitent.
Restricţionând numărul de ore în care ai voie să mănânci, va conduce automat la diminuarea semnificativă a numărului de mese zilnice, ceea ce va avea ca efect reducerea aportului caloric.
Pentru persoanele care îşi calculează aportul caloric zilnic şi se află într-un proces de slăbire, postul intermitent este un instrument benefic deoarece le permite partajarea caloriilor disponibile în mese mai mari, mai voluminoase, care induc o senzaţie de saţietate superioară comparativ cu un număr mai ridicat de mese răspândite pe parcursul întregii zile.
Referitor la senzaţia acută de foame pe care unele persoane, ce obişnuiau să işi înceapă dimineaţa cu luarea imediată a micului dejun, pot să o resimtă de la trezire şi până la prima masă (care poate fi doar la ora 14), aceasta dispare în aproximativ 3 – 7 zile, cât îi ia timp organismului să se obişnuiască cu noul interval de mese.
Principalul responsabil de senzaţia de foame resimţită în aceste zile este hormonul numit grelină, numit şi hormonul foamei (opusul său fiind leptina – hormonul saţietăţii), care se secretă pe parcursul zilei în valuri, în jurul orelor la care suntem obişnuiţi să mâncăm, anunţându-ne că e timpul mesei.
După ce corpul nostru semnalează noul orar al meselor şi se adaptează, acest hormon nu se va mai secreta de la trezire şi până înainte de prima masă a zilei, senzaţia de foame dispărând complet în scurt timp.