Prima pagină » Actualitate » Trenurile internaţionale vor fi din nou disponibile. CFR Călători a făcut anunţul
Trenurile internaţionale vor fi din nou disponibile. CFR Călători a făcut anunţul

Trenurile internaţionale vor fi din nou disponibile. CFR Călători a făcut anunţul

24 iun. 2020, 16:00,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Trenurile internaţionale vor fi din nou disponibile. Compania de Căi Ferate Române a anunțat că, începând cu data de 1 iulie, va repune în circulație progresiv trenurile internaționale suspendate din cauza pandemiei de coronavirus.

Trenurile internaţionale vor fi din nou disponibile

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în urma negocierilor purtate cu operatorii feroviari OBB din Austria și MAV Start din Ungaria, se va relua circulația prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza și Episcopia Bihor – Biharkerestesz.

Astfel, vor fi puse în circulație trenuri internaționale cu plecare din București Nord, Brașov, Timișoara Nord spre Budapesta și Viena.

Compania a mai anunțat că, în urma acordului primit din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, vor fi repuse în circulație, din data de 6 iulie, trenurile internaționale 1095 și 1094 pe ruta București Nord – Ruse și retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obținut încă acordul pentru circulația feroviară către Salonic și Halkali/Istanbul.

„Vom reveni la circulația corespunzătoare sezonului estival spre/dinspre Sofia, Salonic, Halkali/Istanbul în condițiile în care administrațiile feroviare partenere ne vor transmite acordul de circulație pe teritoriul țărilor lor”, a informat CFR Călători.

Compania reamintește că în trenuri masca de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Ce anunța CFR Călători în contextul situației provocate de coronavirus

CFR Călători în contextul situației provocate de noul coronavirus anunța pe data de 15 martie ca va fi suspendată temporar circulația unor trenuri în trafic intern și internațional.

„CFR Călători a suspendat temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele școlare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educației și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

CFR Călători monitorizează atent gradul de ocupare a trenurilor în condițiile în care mai multe companii/societăți au anunțat program redus sau munca de la domiciliu pentru angajații lor. În aceste condiții este posibilă suspendarea unor trenuri de navetă. Orice modificare în graficul de circulație al trenurilor va fi anunțată public.”, a transmis la acel moment compania CFR Călători.

Măsurile privind circulația trenurilor luate de CFR

În toate situațiile, măsurile de suspendare temporară a unor trenuri au fost luate astfel încât se se asigure în continuare mobilitatea pasagerilor și să se adapteze cât mai bine cerințelor de trafic pe intervalele orare cele mai solicitate ale unei zile. Măsurile luate în acea perioadă au avut ca scop restrângerea răspândirii infecției cu Covid-19, protecția, siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu.

„De asemenea, întrucât Ucraina sistează începând cu data de 17.03.2020, circulația trenurilor internaționale de călători pe teritoriul său, CFR Călători limitează circulația trenurilor internaționale 380/381 București Nord – Suceava – Vadu Siretului și retur, până la/de la Suceava și suspendă circulația trenurilor 1384/1385 Suceava – Vadu Siretului și retur.

În funcție de evoluția situației, în concordanță cu măsurile luate și de celelalte administrații feroviare din țările vecine, graficul de circulație poate include suspendarea și altor trenuri internaționale.”, a precizat atunci sursa citată, CFR Călători.

CFR recomandă pasagerilor ca înainte să plece în vreo călătorie să se informeze în legătură cu posibilele modificări.

Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
redactia.ro
Ce cadou îi pregătește Vladimir Putin lui Donald Trump pentru toată concesiile pe care SUA le face pentru Rusia
Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
a1.ro
EXCLUSIV| Giulia și Vlad Huidu, unul dintre cuplurile finaliste Power Couple, sezonul 2. Cum le-a schimbat show-ul căsnicia
Playtech.ro
Dumnezeule! Cum a apărut Mama Geta la maternitate pentru a-şi cunoaşte nepoata. Culiță Sterp a şi filmat-o
observatornews.ro
Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Demisia lui Ciolacu. Bomba anunțată de Ponta
SportpeSurse
Planul de sute de milioane de euro pus în aplicare de Karina Pavăl. Cum vrea familia din Bacău să îl detroneze pe Ion Țiriac
Playtech.ro
Casa Maură, clădirea unică din București. Mulți cred că a fost templu masonic, povestea ei este fascinantă
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`