Prima pagină » National » Tribunalul București a respins cererea de înființare a Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei (CPLM). Inițiatorii au depus apel
Tribunalul București a respins cererea de înființare a Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei (CPLM). Inițiatorii au depus apel

Tribunalul București a respins cererea de înființare a Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei (CPLM). Inițiatorii au depus apel

04 iul. 2023, 12:20,
în National

La sfârșitul lunii mai, un complet de judecată de la Tribunalul București a respins cererea depusă de trei fondatori privind înființarea Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei (CPLM). Judecătorul și-a motivat decizia prin faptul că, în acest moment, consumul acestui drog este interzis prin lege, iar formațiunile politice sunt obligate, prin Constituție, să militeze pentru ordinea de drept.

În motivarea deciziei, consultată de reporterul G4Media.ro, completul a invocat contrastul dintre obligațiile legale ale partidelor politice și situația de fapt din cererea inițiatorilor. Astfel, pe de o parte, potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, ”Partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. (…) Pot funcționa ca partide politice numai asociațiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, și care militează pentru respectarea suveranității naționale, a independenței și a unității statului, a integrității naționale, a ordinii de drept și a principiilor democrației constituționale.”

Pe de altă parte, conform articolului 4 din Statutul Partidului Coaliţia Pro Legalizarea Marijuanei, scopul acestei formațiuni este acela ”de a asigura exercitarea voinței publice a cetățenilor, în baza valorilor și principiilor democratice pentru modernizarea politicilor publice privind producția, prelucrarea, valorificarea și consumul de marijuana în România, pentru a asigura controlul statului în acest domeniu și noi oportunități de dezvoltare economică, în același timp cu eficientizarea statului și orientarea acestuia către cetățean.”

Tribunalul București a respins cererea de înființare a Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei

Punând în balanță Legea 14/2003, Statutul CPLM și alte prevederi în vigoare, Tribunalul a observat că, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 republicată privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45 din 1 martie 2023, ”Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.” Printre aceste droguri se numără şi canabis-ul sau marijuana.

Prin urmare, judecătorul a stabilit că ”având în vedere că dispoziţiile legale interne în vigoare la acest moment interzic producţia, prelucrarea, valorificarea şi consumul de marijuana în România, înfiinţarea unui partid politic care să promoveze tocmai aceste obiective ar fi de natură a încălca ordinea de drept a acestui stat”.

Magistratul a adăugat că în cadrul dosarului de fondare a CPLM ”nu se pune în discuţie dacă ar fi sau nu în regulă să se procedeze la legalizarea marijuanei în România, ci se pune problema dacă poate fi înfiinţat, la acest moment, un partid politic care să urmărească ca obiective principale modernizarea politicilor publice privind producția, prelucrarea, valorificarea și consumul de marijuana în România (…) ori, acest lucru nu este permis de cadrul normativ existent în prezent.” La sfârșitul lunii iunie, cei trei inițiatori au depus apel, dosarul urmând să ajungă pe rolul instanței superioare.

Într-un articol publicat în luna martie, G4Media.ro a dezvăluit intenția celor trei fondatori de a crea acest partid. Doi dintre petenți sunt tată și fiu: Șerban Ion (58 de ani) și

Tudor Oncescu, ultimul încă licean la momentul depunerii acțiunii, dar adult după ce a împlinit 18 ani în decembrie 2022. Mama lui Tudor este Ana Maria Dalu, director al Unității pentru Cercetare în Educație, structură subordonată Ministerul Educației care oferă suport științific necesar celor mai noi abordări în sistemul de învățământ, ”pentru o învățare autentică, motivantă, activă și creativă.” Ulterior publicării materialului, numele lui Șerban Ion Oncescu a fost anonimizat pe portalul instanțelor de judecată pe lista părților care au intentat acest dosar.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Ce mașini NU mai intră în programul Rabla 2025. Ministerul Mediului face precizări EXCLUSIV
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Călin Georgescu refuza un produs după care românii se dădeau în vânt înainte de 1989. Dezvăluirea care ridică mari semne de întrebare
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 martie 2025
04 martie 2025