Tribunalul București s-a pronunțat în dosarul de faliment al Euroins, societate de asigurări care are încă peste 2 milioane de polițe RCA în vigoare. Magistrații au admis cererea ASF și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.
Pentru cei peste 2 milioane de șoferi care au încă asigurare RCA validă la Euroins, deschiderea procedurii este un moment cheie, întrucât începe să curgă termenul de 90 zile în care asigurările mai sunt încă valabile. După aceste 90 de zile, asigurările își pierd valabilitatea.
Tribunalul București s-a pronunțat în dosarul de faliment al Euroins
Euroins are încă un portofoliu de peste 2,4 milioane de polițe RCA, ceea ce înseamnă că până pe 8 septembrie numărul polițelor RCA în vigoare va rămâne unul important, apropiat de 2 milioane, în condițiile în care societatea a emis asigurări, mai ales pe un an, până pe 17 martie, când ASF i-a ridicat licența pentru că nu respecta normele de solvabilitate. Cei care au polițe care expiră după această dată au posibilitatea de a solicita plata primei rămase în vigoare, așa cum se întâmplă și acum.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, la începutul lunii martie, să retragă autorizația de funcționare a Euroins, constatând că societatea are un deficit de peste 400 de milioane de euro în ceea ce privește acoperirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR). Pe 17 martie, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, din acel moment Euroins pierzându-și, practic, calitatea de societate de asigurări.
Pe 20 aprilie, ASF a formulat cererea de faliment pe numele Euroins, anexând-o la un dosar în care societății îi era cerută insolvența de către mai mulți creditori, în principal service-uri care susțin că Euroins nu le-a plătit devizele de reparație în baza RCA.
O săptămână mai târziu, Tribunalul București a fixat un prim termen, în care s-au discutat excepțiile ridicate de părți. Pasul cel mai important va fi făcut, însă, aproape sigur, vineri, pe 26 mai, când procesul s-a și încheiat, urmând să se pronunțe instanța.