Prima pagină » Eveniment-Social » Tribunalul Iași a avut cele mai multe dosare noi din țară după București și Constanța, în anul 2025
Tribunalul Iași a avut cele mai multe dosare noi din țară după București și Constanța, în anul 2025

Tribunalul Iași a avut cele mai multe dosare noi din țară după București și Constanța, în anul 2025

05 mart. 2026, 12:43,
Redacția BZI în Eveniment-Social

La data de 4 martie 2026 a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul acestei instanțe, în cadrul căreia a fost dezbătut Raportul de bilanț al activității profesionale desfășurate de Tribunalul Iaşi în anul 2025

Tribunalul Iași: Creștere semnificativă a dosarelor și eficiență ridicată în 2025, conform Raportului de bilanț

Reflectând sintetic activitatea judiciară desfăşurată pe parcursul unui an în cadrul instanţei, indicatorii statistici înregistraţi la Tribunalul Iaşi evidenţiază, pentru anul2025, următoarele tendinţe:

– situarea pe locul al treilea în ierarhia tribunalelor din țară (după Tribunalul București şi Tribunalul Constanța), cu cel mai mare volum de dosare nou intrate în anul 2025, mai exact 15.456;

– situarea pe locul al treilea în ierarhia tribunalelor din țară (după Tribunalul București şi Tribunalul Constanța), cu cel mai mare volum de activitate (adică numărul total de dosare pe rol, respectiv 25.514);

– creşterea numărului cauzelor noi cu care a fost investită instanţa în anul 2025 la 15.456 dosare, cu 9% mai mult fată de anul 2024, când au fost înregistrate 14.216 dosare noi;

– creșterea cu 11% a dosarelor soluţionate, în anul 2025 fiind soluţionate un număr de 15.087 dosare față de 13.634 dosare în anul 2024;

– creșterea indicatorului privind rata de soluţionare, de la o valoare de 95,9% în anul 2024 la o valoare de 97,6% în anul 2025;

– creșterea ponderii numărului dosarelor redactate peste termenul legal din totalul dosarelor soluţionate printr-un document de tip final, de la 34% în anul 2024 la 41% în anul 2025.

În aceste condiții specifice anului 2025, Tribunalul Iaşi a continuat să fie o instanță eficientă, pe fondul creșterii cu 20% a încărcăturii medii pe judecător ce a funcţionat efectiv de la 819,2 cauze în anul 2024 la 983 de cauze în anul 2025 (numărul mediu al judecătorilor care au funcționat efectiv fiind de 44,8 la o schemă de 61 de posturi) s-a înregistrat creşterea cu 1% a operativității, corelată cu scăderea valorii indicatorului privind vechimea dosarelor în stoc (dacă în anul 2024 dosarele vechi reprezentau 13,9% din stoc, în anul 2025 acestea reprezintă 11% din stoc) înregistrându-se şi o scădere cu 50% a indicelui de casare raportat la totalul hotărârilor pronunţate de Tribunalul Iaşi în anul 2025, indicele de casare fiind 2,20%, numărul de hotărâri pronunțate în anul 2025 fiind mai mare decât cel din anul 2024.

Analiza indicatorilor statistici conturează, per ansamblu, pentru anul 2025, o activitate în general bună, atât din punct de vedere cantitativ, al operativității, din perspectiva celerității și a calității. Aspectele relevante cuprinse în Raportul de bilanț al activității profesionale desfășurate de Tribunalul Iaşi în anul 2025, pot fi consultate în materialul publicat pe pagina de internet a Tribunalului Iași pe Portalul instanţelor de judecată, la secţiunea Instanță în cifre, a transmis judecător Gabriela Adriana Rotundu, purtător de cuvânt al Tribunalului Iaşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026