Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a făcut marți, 24 iunie, noi declarații controversate care au stârnit neliniște în rândul aliaților din NATO. Aflat la bordul avionului prezidențial Air Force One, liderul american a afirmat că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă prevăzută în Articolul 5 al Tratatului de la Washington. Afirmația vine într-un moment extrem de sensibil, cu puțin timp înainte ca șefii de stat și de guvern ai țărilor membre NATO să se reunească la Haga pentru un summit crucial.
Comentariile lui Trump par să alimenteze temerile privind angajamentul real al Statelor Unite față de apărarea aliaților săi în cazul unui atac armat. De altfel, în timpul conferinței ad-hoc din avion, președintele american a evitat să dea un răspuns clar la întrebarea dacă SUA rămân pe deplin devotate acestui principiu fondator al NATO.
„Depinde de definiția voastră. Există numeroase definiții ale Articolului 5, știți asta, nu?”, a declarat Trump, lăsând loc de interpretări.
Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă a încercat să tempereze îngrijorările, subliniind că menține relații bune cu majoritatea liderilor NATO și că intenționează să îi sprijine.
„Sunt hotărât să le fiu prieten. Am devenit prieten cu mulți dintre acei lideri și sunt hotărât să îi ajut”, a completat Trump.
Trump pune sub semnul întrebării cel mai important principiu NATO
Președintele american a mai spus că va discuta subiectul la fața locului, împreună cu partenerii săi din alianță.
„Vă voi oferi o definiție exactă când voi ajunge acolo. Pur și simplu nu vreau să o fac în spate, într-un avion”, a spus acesta, evitând din nou să se pronunțe ferm în favoarea respectării clauzei de apărare colectivă.
Aceste declarații se adaugă la o serie de poziții controversate adoptate de Trump față de NATO. Anul trecut, el a șocat opinia publică internațională sugerând că nu ar ezita să încurajeze Rusia să acționeze împotriva acelor membri NATO care nu îndeplinesc obiectivele stabilite de Washington în privința cheltuielilor pentru apărare.
Summitul de la Haga are ca miză principală tocmai această problemă sensibilă: creșterea bugetelor pentru apărare ale statelor membre, un subiect pe care Trump l-a transformat într-o condiție esențială pentru menținerea angajamentului american față de securitatea Europei.
Pe fondul tensiunilor dintre aliați, Trump a anunțat că va examina atent formularea propusă pentru declarația finală a summitului, care ar urma să condamne agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În plus, el a lăsat de înțeles că intenționează să aibă o întrevedere cu omologul său ucrainean, în marja reuniunii, în încercarea de a relansa dialogul pentru pace. Aceasta ar fi prima întâlnire față în față dintre cei doi lideri după disputa tensionată pe care au avut-o în Biroul Oval, cu doar două luni în urmă.
Între timp, revenirea lui Trump la Casa Albă a dus la reluarea contactelor între Washington și Moscova, Casa Albă încercând să identifice o soluție diplomatică pentru a pune capăt războiului devastator din Ucraina. Totuși, poziția ambiguă a liderului american față de Articolul 5 al NATO riscă să umbrească aceste eforturi și să alimenteze incertitudinile legate de viitorul alianței transatlantice.