Actualitate

Turcia a declanșat războiul pentru energie

Publicat: 14 sept. 2020
Sorin Roșca Stănescu
Sorin Roșca Stănescu

Toată lumea e cu ochii pe Mediterana de est. Acolo unde Turcia se confruntă în prezent cu Grecia și cu Cipru, revendicându-și dreptul de a exploata resursele energetice din platoul continental. După toate aparențele, este în minoritate. Urcându-și în cap Uniunea Europeană. Aproape nimeni însă, privind în această unică direcție a Mediteranei de est, nu a remarcat că bătălia principală ar putea să aibă loc în altă parte. În Marea Neagră. Unde Turcia a descoperit rezerve imense de gaze naturale. Să vedem, fără prejudecăți, cum își apără Ankara interesele.

Toată lumea e cu ochii pe Mediterana de est. Acolo unde Turcia se confruntă în prezent cu Grecia și cu Cipru, revendicându-și dreptul de a exploata resursele energetice din platoul continental. După toate aparențele, este în minoritate. Urcându-și în cap Uniunea Europeană. Aproape nimeni însă, privind în această unică direcție a Mediteranei de est, nu a remarcat că bătălia principală ar putea să aibă loc în altă parte. În Marea Neagră. Unde Turcia a descoperit rezerve imense de gaze naturale. Să vedem, fără prejudecăți, cum își apără Ankara interesele.

În încăierarea pe resursele energetice din Mediterana de est, Turcia a început prin a se confrunta, revendicând accesul la acestea, cu două state mai slabe. Cu Grecia și cu Cipru. Grecia a solicitat sprijinul partenerilor din Uniunea Europeană. Aceștia, cu promptitudine, au sărit în apărarea ei. Cel mai vocal a fost președintele Franței. Pe care Recep Erdogan l-a urecheat zilele trecute. Somându-l să se astâmpere. Atena, la rândul ei, a decis ca în viitorul apropiat să facă investiții uriașe în echipamente militare. Probabil că o parte vor fi furnizate de Franța. De unde și un interes suplimentar al Parisului. Iar Ciprul este împărțit, să nu uităm, în două. O parte este controlată de Turcia. Ceea ce înseamnă că cea mai puternică armată NATO, cu excepția Statelor Unite, respectiv Turcia este pregătită să meargă până la capăt. Apărând interesele Turciei, care este până în prezent total dependentă de importurile de energie. Aceste importuri se fac mai ales din Federația Rusă, în baza unor contracte care expiră anul viitor. Ce importață are acest detaliu?

Ankara joacă la două capete. Pe de-o parte, se arată decisă și probabil va merge până la capăt în a pune mâna pe o parte a platoului continental din Meditarana de est, care este revendicat de Grecia și de Cipru, și de a declanșa efectiv operațiunile de exploatare a zăcămintelor de petrol și de gaze naturale de acolo și, pe de altă parte, forțează mâna Federației Ruse, în scopul de a obține în viitor un preț mai bun pentru gazele naturale importate. În acest sens, sunt sigur că Ankara va merge până la capăt. Riscând chiar o ieșire din Alianța Nord-Atlantică. Și o alianță, de astă dată pe față, cu Federația Rusă. Poate și cu China. Dar, cum precizam în șapou, noi s-ar putea să ne uităm în partea greșită a acestei confruntări de tip geopolitic.

În timp ce noi privim spre Mediterana de est, specialiștii turci au descoperit zăcăminte uriașe de gaze naturale în platoul continental al Mării Negre. Pe care sunt deciși să le exploateze. Pentru moment, aici Turcia nu are rivali. Cel mult competitori. Iar competitorii sunt în poziție de șpagat. Pentru că Legea offshore promovată de Parlamentul României, chiar cu ticăloasele „ajustări”, care i-au fost aduse ulterior, îi reține încă pe cei mai importanți investitori. Din punctul de vedere al intereselor României, nu este rău că se întâmplă așa. Pentru că, după cum am demonstrat în mai multe rânduri, România s-ar alege, cedându-și o imensă bogăție naturală, cu profituri aproape de zero.

În locul unor redevențe serioase, care să se apropie de un procent de 30%, redevențele garantate prin Legea offshore vor fi printre cele mai mici din lume. Sub 5%. Spre deosebire de alte state, care își concesionează în vederea exploatării perimetrele de zăcăminte în schimbul unei cote părți din producție, care și aceasta se duce spre 30%, România nu va beneficia conform Legii offshore nici măcar de un metru cub de gaze naturale, fără a-l cumpăra de la una dintre cele câteva societăți austriece, maghiare, americane sau rusești, care urmează să facă extracția. În fine, lucrările de exploatare nu vor oferi mână de lucru pentru personal românesc. Și nici nu există garanții că mediul va fi vreodată reabilitat după devastările care vor fi produse de plasarea conductelor pe litoralul românesc și de stațiile de decantare.

Prin comparație, pentru că este momentul să facem acest lucru, indiferent cât de mult este criticat regimul Erdogan și indiferent cum s-au coalizat statele europene pentru a apăra interesele considerate legitime ale Greciei și Ciprului, statul turc înțelege să-și apere interesele printr-o politică care pune suveranitatea și interesul național pe primul plan. Din această perspectivă, poate că am avea și noi ceva de învățat.

P.S.: Atrag atenția asupra unei teme pe care nu am dezvoltat-o niciodată până acum. Cea mai mare bogăție a Mării Negre nu constă în resursele de gaze naturale. Ci în cu totul altceva. În stratul destul de gros de pulberi depuse pe fundul Mării Negre și cu un conținut extraordinar de bogat nu atât de hidrocarburi, cât de metale extrem de rare. Exploatarea acestora, care este perfect posibilă, ar aduce efectiv României mult mai mulți bani, de data asta concreți, decât banii oferiți teoretic de Uniunea Europeană. Dar, cu excepția regretatului Dinu Patriciu, care a mers cu prospecțiile până la capăt, nimeni din această țară nu a conceput un plan de exploatare a acestei uriașe avuții. În consecință, Marexim, societatea creată de omul de afaceri liberal, a rămas doar un proiect pe hârtie.





Adauga un comentariu