Prima pagină » Eveniment-Social » Turneul „Max Euwe” – Educație pe Tabla de Șah – FOTO

Turneul „Max Euwe” – Educație pe Tabla de Șah – FOTO

01 nov. 2021, 19:02,
în Eveniment-Social

În cadrul proiectului educaţional iniţiat de Asociația Club Sportiv Pionii Regelui- Românești și derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Club Rotary Copou Iași, la finalul lunii octombrie, s-a desfăşurat turneul de şah ,,Max Euwe”.

Evenimentul, al treilea turneu lunar de la începutul anului școlar 2021-2022, se înscrie în seria activităţilor din cadrul proiectului educaţional Educaţie pe tabla de şah, în derulare până în  august 2022, având ca obiectiv principal desfășurarea unor activități din sfera educației prin șah în 20 de școli ieșene din mediul rural.

Turneul lunii octombrie, din cadrul proiectului Educație pe tabla de șah, s-a desfășurat într-un spațiu unic care a reușit să îi fascineze pe toți participanții. Micii șahiști au fost primiți la Castelul Sturdza de la Miclăușeni și au avut ocazia de a participa la o competiție unică în care au descoperit nu doar misterul jocului de șah, dar și parfumul unui loc marcat de o istorie de sute de ani.

Așadar, domeniul Sturdza a găzduit o confruntare șahistică care a adunat la start 16 echipe reprezentând școlile din localitățile: Popești, Românești, Podu Iloaiei, Oțeleni, Hândrești, Butea, Miroslava, Bodești (două echipe), Heleșteni, Erbiceni, Vânători (Pașcani), Cozia, Iași (Școala Primară Elite, Școala Primară Carol I, Școala Gimnazială ,,B. P. Hașdeu”). Fiecare echipă a fost alcătuită din patru membri, una dintre reguli fiind ca din fiecare echipă să facă parte cel puțin un membru de gen feminin.

Deși numărul echipelor a fost unul limitat de condițiilor pandemice, 67 de participanți, distribuiți în 16 echipe, s-au întrecut în cadrul acestei competiții inedite.

Turneul a fost disputat pe durata a șase runde, în sistem elvețian. ,,Duelurile” s-au desfășurat în sălile de la etaj ale vechiului castel și s-au încheiat cu o victorie desăvârșită a echipei de la Școala Gimnazială ,,Dimitrie Sturdza”, Popești. Aceasta a fost urmată în clasament de Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza”, Podu-Iloaiei, și de Școala Gimnazială ,,Colonel Constantin Langa”, Miroslava. Înainte de fiecare ,,duel”, ghidul declanșa o călătorie într-un timp îndepărtat, captivând atenția copiilor prin povestea istorică a castelului.

Finalul lunii noiembrie va însemna organizarea unui nou turneu ce va fi transferat însă, din cauza contextului actual, în mediul virtual.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026