Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat, sâmbătă seara, că 280 de companii şi 120 de persoane din Ucraina au fost sancţionate pentru că, prin intermediul afacerilor cu jocuri de noroc, „au lucrat împotriva Ucrainei, au retras fonduri şi au finanţat diverse scheme ruseşti”.
Zelenski a precizat că aceste măsuri au fost luate în cadrul unei noi serii de sancţiuni impuse persoanelor fizice şi juridice „asociate cu statul malefic”, iar decretul în acest sens a fost deja publicat.
„Este vorba de peste 280 de companii şi 120 de persoane care, prin intermediul schemelor de afaceri cu jocuri de noroc, au lucrat împotriva Ucrainei, au retras fonduri din statul nostru şi au finanţat diverse scheme ruseşti. A durat ceva timp pentru a pregăti decizia. A fost elaborată temeinic şi închide scheme în valoare de zeci de miliarde”, a precizat preşedintele, care a promis că „nu este ultima decizie de acest gen”.
Pe de altă parte, în mesajul său de sâmbătă seara adresat compatrioţilor, preşedintele Zelenski a făcut din nou aluzie la contraofensiva pe care o pregăteşte Ucraina. „Rusia a devenit un sinonim pentru teroare şi va deveni un exemplu de înfrângere şi pedeapsă corectă, pedeapsă pe care Kremlinul nu o poate opri”, a declarat şeful statului.
Între timp, a promis el, „Ucraina se va apăra peste tot şi prin toate mijloacele civilizate”.
Suntem alături de toate orașele Ucrainei
Zelenski a transmis că este alături de toate oraşele şi comunităţile ucrainene „care se confruntă cu atacuri teroriste brutale ale statului malefic în fiecare zi, în fiecare noapte”. El a nominalizat în acest sens regiunea şi oraşul Herson, unde sâmbătă trei oameni care „pur şi simplu au mers la un magazin pentru a-şi cumpăra alimente” au fost ucişi, a arătat Zelenski exprimându-şi condoleanţele.Preşedintele a mai menţionat Zaporojie, oraşele din regiunea Doneţk şi Luhansk „pe care Rusia vrea pur şi simplu să le ardă”, regiunea şi oraşul Harkov, lovit în mai puţin de două luni şi jumătate de peste 40 de rachete, Nikopol, Marhaneţ, regiunile Dnipropetrovsk, Sumî şi Cernihiv, toate aflate în bătaia tirurilor ruse.
„Rachete şi artilerie, drone şi mortiere – statul malefic foloseşte o varietate de arme, cu un singur scop: să distrugă viaţa şi să nu lase nicio urmă umană. Ruinele, molozul, găurile de obuze din pământ sunt un autoportret al Rusiei, pe care îl pictează acolo unde viaţa normală domneşte fără Rusia”, a spus Volodimir Zelenski.
În zonele de frontieră, ocupantul trage în sate pentru a intimida oamenii şi pentru a-i alunga, a arătat el.
Ce în fiecare seară, preşedintele a nominalizat unităţi de luptă de pe front, cărora le-a mulţumit pentru ceea ce fac. „Mulţumim tuturor luptătorilor noştri din sud, care distrug depozitele, logistica şi poziţiile ocupanţilor. Fiecare poziţie inamică aruncată în aer înseamnă o viaţă ucraineană salvată”, a punctat Zelenski.
El a făcut din nou referire la Bahmut şi la apărarea oraşului, enumerând brigăzile care operează acolo şi care continuă să opună rezistenţă ofensivei ruse, în ciuda situaţiei dificile.
„Mulţumim tuturor celor care conving lumea că este necesar să dăm dovadă de mai multă determinare chiar acum! Acum, când ne pregătim acţiunile active împotriva ocupantului, astfel încât fiecare împuşcătură asupra ucrainenilor să fie responsabilitatea statului terorist”, a spus Zelenski.