Prima pagină » Razboi în Ucraina » Ucraina face mișcarea momentului în plin război! A lansat un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora
Ucraina face mișcarea momentului în plin război! A lansat un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora

Ucraina face mișcarea momentului în plin război! A lansat un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora

27 feb. 2022, 15:00,
în Razboi în Ucraina

Autorităţile ucrainene au lansat duminică un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora, în timp ce Moscova păstrează tăcerea cu privire la pierderile suferite în cea de-a patra zi a invaziei sale în ţară, informează AFP.

Denumit „200rf.com”, după codul folosit pentru soldaţii ucişi în luptă, site-ul prezintă fotografii ale paşapoartelor sau documentelor militare aparţinând presupuşilor soldaţi ruşi ucişi după invazie.

Acesta conţine, de asemenea, înregistrări video cu soldaţi ruşi care ar fi fost luaţi prizonieri, precum şi numele şi locurile de origine ale unora dintre ei.

”Ştiu că mulţi ruşi sunt îngrijoraţi de cum şi unde sunt copiii, fiii, soţii lor şi ce se întâmplă cu ei”, spune Viktor Andrussiv, consilier al ministrului de interne ucrainean, într-o înregistrare video postată pe site.

Potrivit Kievului, armata ucraineană a ucis peste 4.300 de soldaţi ruşi şi a capturat aproape 200. Moscova nu a oferit cifre privind pierderile suferite de la începutul ofensivei, joi dimineaţă.

Liderul republicii ruse Daghestan din Caucaz, Serghei Melikov, a fost duminică primul oficial care a recunoscut moartea unui soldat rus în Ucraina.

Autoritatea de reglementare a presei din Rusia a ordonat sâmbătă presei de stat să elimine din conţinutul său orice referire la civili ucişi de armata rusă în Ucraina, precum şi termenii „invazie”, „ofensivă” sau „declaraţie de război”.

Moscova a fost acuzată încă de la începutul crizei cu Ucraina, în 2014, că şi-a ascuns pierderile militare în luptele de susţinere a separatiştilor pro-ruşi din estul ţării. Autorităţile au negat orice sprijin militar pentru aceştia până la invazie.

Politicianul rus liberal Lev Khlosberg a sugerat recent că armata rusă folosea crematorii mobile pentru a arde trupurile soldaţilor căzuţi la datorie.

”Nu există niciun război. Nu există morţi. Nu există morminte. Oamenii vor dispărea pur şi simplu. Pentru totdeauna”, a scris el pe blogul său.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 august 2026
14 august 2026