Israelul a lansat sâmbătă un atac asupra Iran, iar ministrul Apărării, Israel Katz, a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul țării. Trei explozii masive au fost auzite în centrul Teheranului, potrivit agenției de știri semioficiale iraniene Fars, informează Mediafax.
UPDATE 28 gebruarie 21.52 – Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto, blocat la Dubai, împreună cu familia, în vacanţă
Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto era blocat sâmbătă în Dubai, în Emiratele Arabe Unite (EAU), împreună cu familia sa, după suspendarea zborurilor în urma atacurilor americane şi israeliene în Iran, dezvăluie sâmbătă o sursă apropiată Ministerului italian al Apărării, relatează AFP, potrivit news.ro.
Guido Crosetto a plecat de la Roma vineri seara, cu un zbor civil, pentru a se alătura familiei în vacanţă la Dubai.
El urma să revină în Italia sâmbătă după-amiaza.
Compania aeriană italiană ITA Airways a anunţat că şi-a suspendat zborurile către şi dinspre Dubai până duminică.
UPDATE 28 februarie 21.47 – Peste 200 de morţi şi 747 de răniţi în Iran, anunţă într-un prim bilanţ provizoriu Semiluna Roşie iraniană
Semiluna Roşie iraniană anunţă sâmbătă că a înregistrat cel puţin 201 morţi şi 747 de răniţi în unor unei serii de atacuri israeliene şi americane în Iran, relatează AFP, conform news.ro.
UPDATE 28 februarie 21.17 – Netanyahu: Semne tot mai clare că liderul suprem al Iranului ar fi ‘dispărut”’. Apel direct către iranieni – ‘Ieșiți în stradă în masă și răsturnați regimul’
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a lansat un apel direct către populația Iranului, îndemnând-o să iasă „în masă în stradă” pentru a răsturna regimul de la Teheran, în timp ce loviturile israeliene asupra țintelor iraniene continuă.
Într-o intervenție publică susținută de la Biroul Prim-ministrului, Netanyahu le-a transmis iranienilor că actualele atacuri „îi vor ajuta să se elibereze de tiranie”, potrivit BBC.
„O șansă o dată la o generație”
Șeful guvernului israelian a afirmat că poporul iranian are „o șansă o dată la o generație” de a schimba direcția țării și de a pune capăt regimului actual.
„Ieșiți în stradă în masă” și „duceți misiunea la capăt”, a spus Netanyahu, adăugând că „este timpul să vă uniți” pentru „o misiune istorică”.
Mesajul reprezintă unul dintre cele mai directe apeluri ale unui lider israelian către populația iraniană pentru schimbarea regimului, în contextul escaladării confruntării militare dintre cele două state.
Semne tot mai clare că liderul suprem al Iranului ar fi „dispărut”, spune Netanyahu
Netanyahu a discutat despre atacul asupra complexului din Teheran al liderului suprem al Iranului, ayatollah Ali Khamenei, afirmând că există semne tot mai clare că „acest dictator” ar fi „dispărut”, transmite publicația israeliană citată de surse internaționale.
UPDATE 28 februarie 20.58 – Punctele de trecere din Gaza, închise ca urmare a atacurilor asupra Iranului
Trecerile către Fâșia Gaza, inclusiv punctul de trecere Rafah cu Egiptul, vor rămâne închise pe fondul operațiunii comune israeliano-americane împotriva Iranului, a anunțat Coordonatorul Activităților Guvernamentale în Teritorii (COGAT) din Israel.
„Au fost implementate mai multe ajustări necesare de securitate, inclusiv închiderea punctelor de trecere către Fâșia Gaza, printre care și trecerea Rafah, până la noi ordine”, se arată într-un comunicat COGAT.
COGAT subliniază că „închiderea trecerilor nu va avea niciun impact asupra situației umanitare din Fâșia Gaza”.
„Cantitățile substanțiale de alimente care au intrat începând cu începutul armistițiului reprezintă de patru ori necesarul nutrițional al populației, conform metodologiei ONU”, susține organismul Ministerului Apărării. „Prin urmare, stocul existent este estimat a fi suficient pentru o perioadă extinsă. COGAT va menține contactul permanent cu comunitatea internațională și va oferi actualizări privind orice evoluții.”
UPDATE 28 februarie 20.00 – Șoc petrolier în direct: Iranul blochează artera energetică a lumii – închide strâmtoarea Ormuz
Presa din Israel anunță că Gărzile Revoluționare Iraniene au închis Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.
Aproximativ 20% până la 30% din consumul mondial de țiței tranzitează zilnic această zonă strategică, iar blocarea sa ar putea genera un șoc major pe piețele energetice internaționale.
Potrivit informațiilor apărute în presa israeliană, decizia Iranului de a bloca accesul navelor comerciale vine în contextul escaladării conflictului regional din Orientul Mijlociu. Strâmtoarea Ormuz este principala arteră de transport pentru exporturile de petrol ale unor mari producători precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak.
UPDATE 28 februarie 19.21 – Reacție dură în Turcia după atacurile SUA-Israel din Iran
Tensiunea regională generată de atacurile SUA și Israel asupra Iranului produce efecte și în Turcia. La Adana, membri ai unor partide de stânga au organizat un protest împotriva implicării militare americane în Iran, în apropierea bazei aeriene Incirlik Air Base și a consulatului SUA.
Imaginile surprinse de Reuters arată manifestanți adunați în fața misiunii diplomatice americane, cu mesaje critice la adresa Washingtonului și a operațiunilor militare din regiune.
UPDATE 28 februarie 17.38 – Consiliul de Securitate al ONU, se reunește de urgență după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta despre „situaţia din Orientul Mijlociu” după operaţiunea militară lansată de Washington împotriva Iranului, a anunţat ONU, scrie Agerpres.
Această reuniune se va desfăşura la iniţiativa Franţei şi a Bahreinului, a indicat misiunea israeliană la ONU. Antonio Guterres, şeful instituţiei internaţionale, a condamnat „escaladarea” din regiune şi a făcut apel la „oprirea imediată a ostilităţilor”, transmite France Presse.
UPDATE 28 februarie 17.36 – NATO, reacție la războiul dintre SUA-Israel și Iran: Urmărim „îndeaproape” evoluţiile din Iran şi din regiune
NATO a comunicat că monitorizează evenimentele din Orientul Mijlociu după ce Israelul şi Statele Unite au lansat atacuri de amploare asupra Iranului, relatează dpa, conform Agerpres.
„NATO urmăreşte îndeaproape evoluţiile din Iran şi din regiune”, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart.
Statele Unite sunt membre NATO.
Iranul a lansat atacuri de represalii asupra Israelului şi asupra forţelor militare ale SUA aflate în baze din Orientul Mijlociu.
Escaladarea a survenit după săptămâni de ameninţări privind programul nuclear al Iranului şi eforturi eşuate de a găsi o soluţie diplomatică, scrie dpa.
UPDATE 28 februarie 17.25 – Merz discută cu Netanyahu
Cancelarul german Friedrich Merz discută telefonic cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, transmite un oficial german.
UPDATE 28 februarie 17.13 – Moment critic la Teheran: Liderul suprem al Iranului ar urma să apară public „în câteva minute”, după ce Israel anunțase eliminarea sa
Tensiunea atinge un nou nivel în Orientul Mijlociu. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, ar urma să susțină un discurs „în câteva minute”, potrivit postului iranian Al-Alam TV, informație preluată de Reuters.
Anunțul vine la doar câteva ore după atacurile lansate de SUA și Israel asupra unor ținte din Iran, lovituri care – potrivit unor relatări din presa israeliană – ar fi vizat inclusiv lideri de rang înalt ai regimului de la Teheran.
UPDATE 28 februarie 17.01 – Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE: ‘Să nu existe o nouă escaladare’
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat convocarea de urgență a unui Colegiu special de Securitate, în contextul escaladării situației din Iran.
„Având în vedere situația în curs din Iran, convoacă un Colegiu special de Securitate luni”, a transmis aceasta.
Șefa Executivului european a subliniat că este „de o importanță majoră pentru securitatea și stabilitatea regională să nu existe o nouă escaladare prin atacurile nejustificate ale Iranului asupra partenerilor din regiune”.
Declarația vine pe fondul schimbului de lovituri dintre Israel și Iran și al implicării Statelor Unite în atacuri asupra unor ținte iraniene, într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu au atins un nou nivel critic.
UPDATE 28 februarie 14.40: Arabia Saudită condamnă atacurile iraniene în Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrain, Qatar, Kuwait şi Iordania
Arabia Saudită condamnă sâmbătă în ferm atacurile iraniene în Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrain, Qatar, Kuwait şi Iordania, relatează The Associated Press.
Riadul avertizează cu privire la ”consecinţe dezastruoase ale încălcării continue a suveranităţii ţărilor şi încălcării principiilor internaţionale”.
Regatul petrolier cere comunităţii internaţionale să ia măsuri împotriva atacurilor iraniene, care subminează stabilitatea şi securitatea în Orientul Mijlociu.
UPDATE 28 februarie 14.28: Armata israeliană anunță că a atacat „sute de ținte militare” în vestul Iranului
Armata israeliană a anunțat sâmbătă după-amiază că a efectuat atacuri asupra „sute de ținte militare iraniene, inclusiv lansatoare de rachete”, în cadrul unei operațiuni coordonate cu Statele Unite ale Americii împotriva Republicii Islamice Iran.
UPDATE 28 februarie 13.16: AnimaWings și Wizz Air suspendă zborurile către Orientul Mijlociu
Companiile aeriene AnimaWings și Wizz Air anunță anulări și suspendări de zboruri către mai multe destinații din Orientul Mijlociu, în contextul escaladării conflictului și al închiderii unor spații aeriene din regiune.
AnimaWings a informat, sâmbătă, că a implementat măsuri imediate „în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al închiderii succesive a spațiilor aeriene din mai multe state din regiune – Israel, Irak, Iran, Bahrain, Kuweit și Emiratele Arabe Unite”.
Compania a decis „revenirea la bază (divert) a zborului OTP – Abu Dhabi (AUH) – OTP A24432/A24433 din data de 28 februarie 2026” și „anularea zborului OTP – Tel Aviv (TLV) – OTP A2700/A2701 programat pentru data de 1 martie 2026”.
UPDATE 28 februarie 09.42: Donald Trump oferă primele detalii
Trump spune că armata SUA a început „operațiuni majore de luptă în Iran” Publicat acum cateva secunde
Președintele Donald Trump a confirmat, într-un videoclip postat pe rețelele sociale, că Statele Unite au început o campanie militară în Iran.
Într-un videoclip publicat pe Truth Social, președintele Donald Trump spune că armata Statelor Unite a început „operațiuni majore de luptă în Iran”.
„Obiectivul nostru este să apărăm poporul american prin eliminarea amenințărilor iminente venite din partea regimului iranian, un grup vicios format din oameni foarte duri și teribili”, a spus președintele în videoclip.
„Activitățile sale amenințătoare pun direct în pericol Statele Unite, trupele noastre, bazele noastre din străinătate și aliații noștri din întreaga lume”, a adăugat el în mesajul de opt minute.
„Timp de 47 de ani, regimul iranian a scandat „Moarte Americii” și a dus o campanie neîntreruptă de vărsare de sânge și crimă în masă, vizând Statele Unite, trupele noastre și oameni nevinovați din numeroase țări”, a spus el.
UPDATE 28 februarie 09.33: Un oficial iranian anunță o contraofensivă
Iranienii se pregătesc de contraofensivă: ”Va fi un atac zdrobitor”
UPDATE 28 februarie 09.25: Israelul se pregătește de o bătălie de mare amploare
Un oficial israelian declară că sunt în curs de desfășurare pregătiri pentru primele patru zile de atacuri comune intense, adăugând că Teheranul „nu va arăta la fel a doua zi”, conform N12.
Atacurile efectuate în această dimineață, în colaborare cu SUA, au vizat obiective ale regimului iranian și instalații militare, potrivit oficialului.
UPDATE 28 februarie 09.21:
Armata SUA lansează atacuri aeriene și de pe mare
UPDATE 28 februarie 09.17: Israelul și SUA pregătesc atacul de câteva luni
O sursă din domeniul securității, care a dorit să rămână anonimă, a declarat pentru Channel 12 că operațiunea a fost planificată în comun timp de câteva luni.
Sursa afirmă că Israelul se implică „total” în această operațiune, iar SUA „este pe aceeași lungime de undă”.
Un înalt oficial israelian a declarat că atacul este unul comun Israel-SUA și este vorba despre o operațiune pregătită de mai multe luni.
Flăcări uriașe la Teheran
Anunțul a fost făcut în timp ce un nor gros de fum se ridica din centrul capitalei iraniene, Teheran, notează AP.
Televiziunea de stat iraniană a confirmat producerea exploziei, fără a oferi detalii suplimentare.
Stare de urgență în Israel
În același timp, sirenele de alarmă au răsunat în mai multe zone din Israel.
Armata israeliană a precizat că alerta preventivă a fost emisă „pentru a pregăti populația pentru posibilitatea lansării de rachete către statul Israel”.
Inițial, martori au relatat despre o explozie în Teheran, fără un comentariu imediat din partea autorităților iraniene.
Incidentul are loc pe fondul tensiunilor ridicate dintre Iran și Statele Unite ale Americii privind programul nuclear al Teheranului.
🚨🇮🇱🇮🇷 More explosions reported in Tehran as Israel launches second wave of strikes on Iranpic.twitter.com/2WgLUxP95c https://t.co/DFjhC84cac
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) February 28, 2026
Israelul nu este o victima inocenta, desi asa se autoprezinta.
Ce comentează reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România?
Iata o risipa bugetara. O va elimina Bolojan?
Iranul are dreptul să se apere ! , sper să o facă convingător și decisiv
…..si uite asa se poate sa inceapa al 3-lea
Nu se poate avea nici un miligram de incredere in Netanyahu.