Eveniment-Social

Ultima săptămână de școală pentru elevii ieșeni. Când încep examenele

Publicat: 06 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ultima săptămână de școală pentru elevii ieșeni. Când încep examenele
Absolvenții claselor terminale au luat vacanță mai devreme

Pentru majoritatea elevilor ieșeni, această săptămână este ultima înaintea vacanței de vară. Elevii și copiii de grădiniță vor intra în vacanța de vară pe data de 11 iunie 2022, potrivit structurii anului școlar 2021-2022. Semestrul al II-lea se va încheia vineri, 10 iunie, pentru majoritatea elevilor din Iași

Zeci de mii de elevi vor intra de sâmbătă, 11 iunie, în vacanța de vară. Numai că pe o parte dintre aceștia îi așteaptă o vară fierbinte, plină de examene. Pentru ultima recapitulare generală, tinerii vor avea exact o săptămână la dispoziție, cel puțin acesta a fost timpul considerat necesar de oficialii Ministerului Educației și Cercetării.

Absolvenții clasei a VIII-a au terminat școala exact cu o săptămână înaintea începerii testelor naționale, pe 3 iunie 2022, iar absolvenții clasei a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă au încheiat cursurile la data de 27 mai 2022, cu două săptămâni înaintea celorlalți elevi de liceu.

Grup de tineri cu cărți în mână
Elevii liceelor tehnologice au practică de 5 săptămâni pe an

Elevii din Iași intră în ultima săptămână de școală

Elevii liceelor tehnologice au practică  5 săptămâni pe an
Elevii liceelor tehnologice au practică  5 săptămâni pe an

Cu excepția elevilor din anii terminali de studiu, ce au încheiat cursurile deja, pe 27 mai 2022, elevii de la liceele teoretice, alături de copiii din ciclul preșcolar, vor lua vacanța la data de 10 iunie 2022.

În cazul elevilor din învățământul liceal, filiera tehnologică, lucrurile stau total diferit. Astfel, clasa a IX-a încheie anul școlar mai târziu, la data de 24 iunie 2022, iar clasa a XI-a la începutul lunii iulie, în funcție de cum se încheie și perioada de practică, prevăzută de fiecare unitate în parte. Pentru elevii din acești ani este prevăzută și o perioadă de pregătire practică de 5 săptămâni, care face ca numărul de săptămâni ale anului școlar să ajungă la 36. Pentru elevii din acești ani este prevăzută o perioadă de pregătire practică de 5 săptămâni. Așadar, nu toți elevii din Iași iau vacanță în același timp, întrucât programa școlară este diferită.

 Elevi cu spatele, în bănci
Evaluarea națională la clasa a VIII-a începe pe 14 iunie

Calendarul Evaluării Naționale și de Bacalaureat

Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat se afișează pe 1 iulie 2022
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat se afișează pe 1 iulie 2022

Absolvenții claselor a VIII-a s-au înscris la examenele de Evaluare națională în intervalul 23-27 mai 2022, după ce tinerii au promovat toate materiile. Prima probă scrisă are loc la data de 14 iunie 2022, la Limba și literatura română, apoi elevii vor fi testați la Matematica la data de 16 iunie 2022. O parte dintre candidați vor participa și la a treia probă, la Limba și literatura maternă pe 17 iunie 2022. Pe 23 iunie 2022 (până la ora 14:00), se vor afișa primele rezultate înaintea contestațiilor (tot pe 23 iunie se depun contestațiile), ultimele rezultate fiind afișate ulterior pe 30 iunie.

Sesiunea iunie-iulie 2022 a examenului național de Bacalaureat începe pe 6 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Pe 9 iunie, se va desfășura evaluarea competențelor digitale, iar începând cu data de 13 iunie evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională .

Probele scrise încep pe 20 iunie la Limba și literatura română, urmând ca pe 21 iunie să înceapă proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie). În următoarea zi va avea loc proba la alegere a profilului și specializării (geografie, psihologie, logică, biologie). Rezultatele la probele scrise se vor afișa pe 27 iunie până la ora 12:00, iar depunerea contestațiilor va avea loc până la ora 18:00. După rezolvarea contestațiilor, rezultatele finale vor apărea pe 1 iulie 2022.

Adauga un comentariu