Prima pagină » Eveniment-Social » Ultima săptămână în care ieșenii se pot bucura de Music Gallery: „Am împrumutat formatul unei expoziții vizuale și am transformat totul într-o experiență muzicală” – FOTO

Ultima săptămână în care ieșenii se pot bucura de Music Gallery: „Am împrumutat formatul unei expoziții vizuale și am transformat totul într-o experiență muzicală” – FOTO

16 iun. 2023, 02:00, 1 ,
Ștefana Șovea, în Eveniment-Social

Music Gallery, proiectul care prezintă muzica jazz sub forma unei expoziții, mai poate fi vizitat săptămâna aceasta, până duminică, la Palatul Braunstein din Iaşi, astfel că publicul va putea să descopere marii artiști ai muzicii jazz, să asculte viniluri şi să testeze echipamente Hi-Fi

La această expoziție au concertat deja Liv Hauge Trio, Neon Ion şi 7th Sense, iar joi, 15 iunie, a avut loc ultimul eveniment special din cadrul Music Gallery, mai exact concertul trupei locale Adam’s Nest, la Acaju Cafe.

Ultima săptămână în care ieșenii se pot bucura de Music Gallery

o poză cu expoziția Music Gallery din Iași

Music Gallery, proiectul care prezintă muzica jazz sub forma unei expoziții, mai poate fi vizitată săptămâna aceasta, până duminică, la Palatul Braunstein din Iaşi

Music Gallery a fost deschis prima dată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în perioada 25 martie – 23 aprilie 2023, iar în data de 19 mai s-a mutat la Iași, unde a avut un succes remarcabil.

În cadrul acestei expoziții, publicul poate să descopere marii artiști ai muzicii jazz, să asculte viniluri şi să testeze echipamente Hi-Fi. Pe lângă toate acestea, au fost organizate lecții de pian, chitară sau tobe pentru adulți și copii, tururi ghidate, ore de muzică pentru elevi de gimnaziu şi liceu, dar şi mai multe evenimentele speciale. La Music Gallery Iaşi au concertat deja Liv Hauge Trio, Neon Ion şi 7th Sense.

„Noi ne ocupăm de evenimente culturale, în special pe partea de muzică, facem festivalul «Jazz in the Park» în Cluj-Napoca, iar festivalul a fost o sursă de inspirație pentru această expoziție, iar noi încă de mulți ani am încercat să avem tot timpul conținut pe care publicul să îl practice decât să fie martor. Când a venit pandemia am remarcat că, deși evenimentele s-au închis, muzeele erau singura formă de cultură care funcționa, a căror activitate nu a fost suspendată.

Atunci am zis să facem o galerie despre muzică, am împrumutat, practic, formatul unui muzeu, al unei expoziții vizuale și am transformat totul într-o experiență muzicală. Music Gallery a fost prima dată la Cluj, adică acasă, căci suntem din Cluj, iar după am ales orașul Iași”, declară Alin Vaida, director Music Gallery.

Aproximativ 3.000 de oameni au trecut pragul Palatului Braunstein pentru a se bucura de o experiență muzicală unică

o poză cu expoziția Music Gallery din Iași

Aproximativ 3.000 de oameni au trecut pragul Palatului Braunstein pentru a se bucura de o experiență muzicală unică

Alin Vaida, directorul Music Gallery, declară faptul că din momentul în care s-a deschis această expoziție în Iași, până în prezent, aproximativ 3.000 de oameni au trecut pragul Palatului Braunstein pentru a se bucura de o experiență muzicală unică.

„Am depășit deja de ceva timp 2.500-3.000 de vizitatori în Iași, chiar din primele zile am avut un flux mare de oameni. Noi aveam niște așteptări mai mari legate de prima expoziție, din Cluj, deoarece acolo organizăm des evenimente muzicale și pot spune că ne cunoaște lumea, dar numărul a trecut de 5.000 de vizitatori. La Iași a fost un fel de experiment, pentru că nouă ne place foarte mult acest oraș și ni se pare că este foarte similar la dinamică cu Clujul și de asta l-am și ales ca al doilea oraș în care să mergem cu această expoziție”, adaugă Alin Vaida, director Music Gallery.

Programul Music Gallery Iași de astăzi, 16 iunie, și mâine este de la ora 11.00 până la ora 20.00, iar în ultima zi, duminică, 18 iunie, este de la ora 11.00 până la ora 14.00.

Comentarii
  • Perfect normal. Pentru ca muzica la romani este despre craci, tate si buci. Adica de privit, nu de ascultat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *