Prima pagină » Actualitate » Ultimul dintre cei trei astronauţi aflaţi la bordul primului zbor spaţial Apollo a murit – VIDEO

Ultimul dintre cei trei astronauţi aflaţi la bordul primului zbor spaţial Apollo a murit – VIDEO

04 ian. 2023, 10:20,
în Actualitate

Ultimul dintre cei trei astronauţi aflaţi la bordul primului zbor spaţial Apollo cu echipaj uman, care a orbitat Pământul timp de 11 zile, în 1968, a încetat din viaţă, a anunţat marţi agenţia spaţială americană NASA, transmite miercuri, 4 ianuarie, agenţia DPA.

Walter Cunningham a murit la Houston, marţi dimineaţă, 3 ianuarie, la vârsta de 90 de ani, a indicat agenţia într-un comunicat.

„Walt Cunningham a fost pilot de vânătoare, fizician şi antreprenor dar, mai presus de toate, a fost un explorator”, a declarat Bill Nelson, directorul NASA, citat în comunicat.

„Cu Apollo 7, prima lansare a unei misiuni Apollo cu echipaj, Walt şi colegii lui au făcut istorie, deschizând calea pentru Generaţia Artemis pe care o vedem astăzi”, a precizat Nelson.

„NASA îşi va aminti întotdeauna contribuţiile sale la programul spaţial al naţiunii noastre şi transmite condoleanţe familiei Cunningham”, a adăugat directorul NASA.

Cunningham şi colegii săi, astronauţii Walter Schirra şi Donn Fulton Eisele, au pornit în misiunea spaţială Apollo 7 de 11 zile la data de 11 octombrie 1968.

Primul zbor spațial Apollo

Misiunea s-a dovedit un mare succes pentru NASA, testele efectuate de echipaj în timpul zborului furnizând date importante care au contribuit, de asemenea, la deschiderea drumului către aselenizare, un an mai târziu.

Misiunea Apollo 7 a avut loc la aproximativ 18 luni după ce trei astronauţi NASA au murit într-un incendiu în timpul unui test efectuat cu capsula Apollo 1.

Echipajul Apollo 7 a revenit pe Pământ la 22 octombrie 1968, după 263 de ore şi aproximativ 7,2 milioane de kilometri în spaţiu.

Nava spaţială Apollo 7 a fost echipată cu o cameră care permitea realizarea de transmisiuni în direct, acestea fiind difuzate la televizor – şi chiar i-au adus NASA un premiu Emmy.

Eisele a murit în 1987, în timp ce Schirra a încetat din viaţă în 2007.

Cunningham s-a născut în Creston, Iowa, la 16 martie 1932. După ce a absolvit un doctorat în fizică a fost selectat de NAŞA ca astronaut în 1963.

După ce a părăsit agenţia spaţială în 1971, Cunningham a continuat să conducă mai multe organizaţii tehnice şi financiare şi a găzduit frecvent talk-show-uri radio.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 august 2026
13 august 2026