Un angajat de la Televiziunea Română a fost depistat pozitiv la testul de coronavirus, potrivit unui comunicat de presă emis, joi, 9 iulie 2020, de instituţie. I s-a transmis medicului de familie al celui în cauză, iar compania TVR face acum o anchetă epidemiologică.
„Vă informăm că un angajat din TVR a fost depistat pozitiv la testul COVID-19”, se arată în comunicatul Televiziunii publice.
În acest caz, a fost anunţat medicul de familie şi cabinetul medical al instituţiei care au luat măsurile necesare, aşa cum prevăd procedurile în contextul actual.
Angajar de la Televiziunea Română a fost testat pozitiv cu Covid-19
Din primele informaţii, conform unor surse, ar fi vorba de o persoană de la Departamentul de ştiri. În acest moment, se desfăşoară o anchetă epidemiologică în acest caz, iar spaţiile din TVR în care s-a aflat persoana respectivă au fost dezinfectate.
Conducerea Televiziunii Române mai anunţă că a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri de depistare a infecţiilor cu coronavirus, precum dezinfecţii în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie.
Cazuri Covid-19 România
Până pe 8 iulie 2020 au fost raportate 555 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr înregistrat în România de la începutul pandemiei de coronavirus. Recordul negativ din ultimele 24 de ore l-a depășit pe cel din 11 aprilie, când România număra 523 de noi îmbolnăviri. A fost singura dată când a fost depășit pragul de 500 de cazuri noi.
Până ieri, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Câte persoane au decedat
Până ieri, nu mai puțin de 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 796.484 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 406 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.023 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 912 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 111.550 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.095 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus).
Dintre cetățenii români confirmați cu noul virus Covid-19, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.