Prima pagină » National » Un cameraman și o jurnalistă de la Fox News au fost uciși ieri în Kiev
Un cameraman și o jurnalistă de la Fox News au fost uciși ieri în Kiev

Un cameraman și o jurnalistă de la Fox News au fost uciși ieri în Kiev

15 mart. 2022, 21:17,
în National

Fox News a confirmat că Pierre Zakrzewski, cameraman al televiziunii americane, a fost ucis ieri în Ucraina, când un vehicul în care se deplasa a fost atacat.

Cameramanul călătorea, la momentul respectiv, cu jurnalistul britanic, Benjamin Hall, potrivit informațiilor CNN. Benjamin Hall a fost grav rănit, după ce a fost lovit în picioare cu schije de obuz.

Într-o notă internă se scrie: „Pierre a fost un fotograf de zonă de război care a acoperit aproape toate articolele internaționale pentru Fox News, din Irak până în Afganistan până în Siria, în timpul mandatului său lung la noi.”

„Astăzi este o zi sfâșietoare pentru Fox News Media și pentru toți jurnaliștii care își riscă viața pentru a transmite știrile.”

Reporterul Benjamin Hall rămâne spitalizat în Ucraina.

Pierre Zakrzewski nu este singurul jurnalist ucis de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina

Pierre Zakrzewski este al patrulea jurnalist ucis de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Americanul Brent Renaud a fost omorât de gloanţe duminică la periferia nord-vestică a Kievului, jurnalistul ucrainean Evgheni Sakun a murit în bombardamentul turnului de televiziune de la Kiev, iar ucraineanul Viktor Dudar şi-a pierdut viaţa în timpul luptelor de lângă Nikolaiev (sud), potrivit autorităţilor ucrainene, care au numărat şi peste 30 de răniţi în rândul reprezentanţilor presei care acoperă conflictul.

Moartea lui Zakrzewski survine la câteva zile după cea a fotoreporterului american Brent Renaud, care a fost împușcat în Irpin, o suburbie a Kievului.

Cameramanul Pierre Zakrzewski îl însoţea pe jurnalistul Benjamin Hall, rănit atunci când vehiculul în care se aflau a fost ţinta unor tiruri luni la Horenka, în apropiere de Kiev, a indicat Suzanne Scott, CEO al Fox News Media, într-un comunicat. Zakrzewski avea baza la Londra şi se afla în Ucraina din februarie, a adăugat ea.

„Pierre era un fotograf de război care a acoperit practic toate evenimentele internaţionale pentru Fox News, de la Irak la Afganistan, trecând prin Siria”, a explicat Suzanne Scott.

El primise în decembrie premiul Fox News „Eroul discret”, în special pentru „rolul cheie jucat în evacuarea freelancerilor noştri afgani şi a familiilor lor după retragerea americană din Afganistan”, a subliniat Suzanne Scott, citată de Agerpres.

O jurnalistă ucraineană a fost ucisă luni la periferia Kievului

O jurnalistă ucraineană care lucra alături de Fox News a fost ucisă luni la periferia Kievului.

Oleksandra Kuvshinova, în vârstă de 24 de ani, a lucrat cu postul american de televiziune în timpul invaziei ruse a Ucrainei.

Tânăra a fost descrisă drept „amuzantă și amabilă” de un producător de teren Fox News care lucrase cu ea în timpul conflictului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri
Accident feroviar grav în Dâmbovița. O femeie a murit după impactul dintre un autoturism și un tren de călători în zona orașului Găești. Trei pasageri au suferit atacuri de panică. Un grav accident feroviar produs joi seară în județul Dâmbovița s-a soldat cu moartea unei femei, după ce autoturismul în care se afla a fost […]
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 mai 2026
15 mai 2026