Prima pagină » Local » Un colegiu, două cantine și trei grădinițe din Iași vor fi modernizate sau refăcute. Banii vin din Programul „Școli Sigure și Sănătoase”

Un colegiu, două cantine și trei grădinițe din Iași vor fi modernizate sau refăcute. Banii vin din Programul „Școli Sigure și Sănătoase”

15 ian. 2026, 02:00, 1 ,
Alexandra MAISNER în Local

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat marți, 13 ianuarie 2026, că un colegiu, două cantine și trei grădinițe vor fi modernizate sau refăcute prin Programul „Școli Sigure și Sănătoase”. Este vorba despre reconstruirea Corpului A al Grădiniței cu Program Normal nr. 21, a corpurilor C1 și C2 ale Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3, dar și a Grădiniței cu Program Normal nr. 23. Prin același program, Primăria Iași va consolida, reabilita și moderniza cantina Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, iar la Colegiul Pedagogic, atât cantina, cât și instituția de învățământ.

Un colegiu, două cantine și trei grădinițe din Iași vor fi modernizate de Primăria Iași

La finalul anului 2025, primarul Mihai Chirica a semnat, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, acte adiționale la contractele de finanțare, prin Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase”, a lucrărilor aflate în derulare sau programate la mai multe unități de învățământ din municipiul Iași. Este clarificată perioada de finalizare, iar sursa de finanțare este asigurată, astfel încât proiectele se vor regăsi în bugetul local și în programul de investiții pe acest an.

„Este vorba, mai întâi, despre reconstruirea Corpului A al Grădiniței cu Program Normal nr. 21 din șoseaua Națională, nr. 45, parte din structura Școlii Gimnaziale «Alexandru cel Bun». Clădirea, cu o suprafață desfășurată de 466,67 metri pătrați, a fost construită în anul 1945. Dat fiind riscul seismic constatat de experți și cel al autodemolării, activitatea grădiniței, cu cei 46 de preșcolari, a fost relocată în cursul anului 2023. Valoarea finanțării obținute de Primăria Municipiului Iași prin programul menționat este de 7.127.621,16 lei”, a spus Mihai Chirica.

De fonduri prin același program vor beneficia și lucrările de reconstruire a Corpurilor C1 (Tronsoanele 1 și 2) și C2 (Tronsonul 3) ale Grădiniței cu Program Prelungit nr. 11, situată pe strada Țuțora, nr. 3, din structura organizatorică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 12. Clădirile, cu o suprafață desfășurată de 648 de metri pătrați, au fost construite în 1967.

„Activitatea personalului didactic și a celor 60 de preșcolari a fost relocată în urmă cu trei ani, după ce expertizele au demonstrat faptul că imobilele nu sunt sigure. Valoarea finanțării obținute pentru această grădiniță este de 11.725.766,73 lei”, au transmis reprezentanții Primăriei Iași.

Din cauza stării precare a clădirilor, grădinițele vor fi reconstruite

Prin Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase” vor fi finanțate și lucrările la Grădinița cu Program Normal nr. 23, care face parte din structura organizatorică a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”. Grădinița are sediul pe șos. Arcu, nr. 48, într-o clădire construită în anul 1929. Suprafața desfășurată a clădirii înainte de intervenții este de 510 metri pătrați. Grădinița avea 106 utilizatori, din care 96 de copii. În acest caz, valoarea finanțării este de 7.813.907,08 lei.

„Dată fiind vechimea și starea precară a clădirilor celor trei grădinițe, cea mai bună soluție constă în demolarea și reconstruirea acestora, eventual cu o capacitate mărită”, au mai spus reprezentanții Primăriei Iași.

Prin Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase” sunt finanțate lucrările în curs de consolidare și refuncționalizare a imobilelor-monument istoric ale Colegiului Pedagogic (Corp C1 – liceu, vechi din 1891, și Corp C2 – cantină).

„Aceste lucrări beneficiază de o finanțare de 162.561.321,47 lei – cea mai mare din țară! – prin programul menționat. De asemenea, de fonduri prin Programul Național de Investiții «Școli Sigure și Sănătoase» vor beneficia și lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare a cantinei Colegiului Tehnic «Gheorghe Asachi». Bugetul total al acestui proiect este de 25.921.581,15 lei”, au specificat reprezentanții primăriei.

În acest sens, în anul 2026, un colegiu, două cantine și trei grădinițe vor fi modernizate de Primăria Iași, prin Programul „Școli Sigure și Sănătoase”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 martie 2026
06 martie 2026