Primăria Municipiului Iași derulează trei proiecte majore în infrastructura școlară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a acestor investiții este de aproximativ 8,7 milioane de euro și vizează trei unități de învățământ din Iași.
Trei unități de învățământ din Iași vor fi modernizate
Primul proiect vizează Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, unde va fi implementată o modernizare pentru creșterea performanței energetice a clădirii. Intervențiile prevăzute includ izolarea termică a clădirii, modernizarea instalațiilor termice, de ventilare și climatizare, instalarea unor surse regenerabile de energie și trecerea la iluminat LED eficient energetic.
Finanțarea totală alocată este de 10.459.614,11 lei, iar valoarea estimată a contractului este de 9.866.053,88 lei, cu TVA. La licitație s-au depus 4 oferte.
Al doilea proiect se desfășoară la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Iași, unde este planificată extinderea unității cu un corp nou de clădire în regim de înălțime S+P+2E. Suprafața noii clădiri va fi de 1.482 metri pătrați și va include nouă săli de clasă, spații tehnice, de depozitare și alte facilități. Valoarea totală a proiectului este de 16.871.196,22 lei. Licitația a atras opt oferte, iar valoarea estimată a contractului este de 17.332.488,62 lei, cu TVA.
Pe lângă aceste proiecte, prin componenta 5 – Valul Renovării, sunt finanțate lucrări de reabilitare termică la 21 de clădiri din 14 unități de învățământ școlare. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 26,2 milioane de euro.
Și Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași va fi extins
Al treilea proiect se desfășoară la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și presupune extinderea corpului A cu o suprafață de 1.440 de metri pătrați. Vor fi amenajate opt săli de clasă moderne, spații tehnice și de depozitare. Valoarea totală estimată este de 15.993.000,69 lei. Printre beneficiile prevăzute se numără reducerea cu 20% a costurilor de exploatare pentru energie și apă, dar și scăderea emisiilor de CO2 cu 32%. În cadrul acestui proiect, licitația urmează să fie organizată.
Prin componenta 15 – Educație, 63 de unități de învățământ preuniversitar au fost dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Valoarea totală a acestor proiecte ajunge la aproximativ 17,9 milioane de euro.
Totalul fondurilor atrase de municipiul Iași, prin PNRR, pentru educație este de 52,8 milioane de euro. În prezent, mai multe lucrări de reabilitare sunt în desfășurare la mai multe școli din Iași, cum ar fi la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” din Iași, unde sunt în desfășurare lucrările de eficientizare energetică pentru corpurile C1, C5, C6, și C8. Lucrările de reabilitare au fost deja finalizate la două unități de învățământ din Iași, acestea fiind Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” și căminul Liceului Tehnologic de Transporturi și Construcții din Iași.
Prin transformarea liceelor și colegiilor importante din oraș în „școli verzi”, autoritățile locale își propun să reducă semnificativ consumul de energie, să creeze condiții moderne de studiu și să încurajeze un comportament responsabil față de mediu. Primăria Iași va derula lucrări de modernizare la trei unități de învățământ din Iași.