Prima pagină » Sanatate » Un cuplu a trimis o invitaţie de nuntă nonconformistă care i-a şocat pe oaspeţi

Un cuplu a trimis o invitaţie de nuntă nonconformistă care i-a şocat pe oaspeţi

12 oct. 2019, 23:16,
în Sanatate

Un cuplu care urmează să se căsătorească a trimis o invitaţie la nuntă cel puţin neobişnuită. În imaginea alături de care sunt trecute date depre nuntă, apare viitorul mire uitându-se sub fusta viitoarei mirese.

Cei doi tineri au trimis invitaţii la nută prietenilor şi membrilor familiei, menţionând data, ora şi locul în care se va desfăşura evenimentul.

Joe şi Rose se vor căsători în luna noiembrie într-o biserică din localitate, iar petrecerea va avea loc în sala de sport a unei şcoli.

Dacă până aici nu este nimic neobişnuit, originaltatea invitaţiei este oferită de imaginea din prim-plan.

Oamenii au fost şocaţi când au văzut că viitorul mire apare uitându-se sub fusta logodnicei.

În fotografie Joe stă în mijlocul străzii iar Rose este întinsă pe spate cu picioarele pe umerii viitorului soţ, astfel încât el să se poată uita sub fustă.

Invitaţia a fost postată pe platforma Reddit, unde comentariile nu au întârziat să apară:

„Este ginecolog?”

„Mulţumim pentru invitaţie, fiule! Semnat mama şi tata!”, sunt câteva dintre comentariile ironice ale utilizatorilor Reddit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Tragedie la o piscină din București. Ce au descoperit anchetatorii în cazul fetiței de 7 ani care și-a pierdut viața
O fetiță de 7 ani a murit după ce s-a înecat într-o piscină din București. Anchetatorii verifică împrejurările tragediei și respectarea măsurilor de siguranță. Ancheta continuă în cazul fetiței de 7 ani care și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-o piscină dintr-un ștrand din București. Incidentul, produs la finalul lunii iunie, a șocat opinia […]
Tragedie la o piscină din București. Ce au descoperit anchetatorii în cazul fetiței de 7 ani care și-a pierdut viața

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 iulie 2026
01 iulie 2026